Gabriel Ștrempel – o viață închinată cărții
  • 18-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 120
  • 1

Ne-a părăsit chiar în ziua în care, la scară redusă, din cauza pandemiei – 1 Decembrie 2020 – se sărbătorea Ziua Unirii tuturor românilor. Gabriel Ștrempel – directorul general onorific al Bibliotecii Academiei Române, Membru de onoare al Academiei, om de înaltă cultură, s-a dus la Ceruri să serbeze acolo, alături de marii patrioți dispăruți (oare este interzis cuvîntul patriot?), întregirea Țării, din care azi lipsesc Basarabia și Bucovina de Nord – două lacrimi pe catapeteasma Bisericii din sufletul nostru.

Dumnezeu i-a hărăzit ani mulți pe acest pămînt, avea 94 de ani și trăia fiecare clipă ca și cum ar fi fost prima, nu ultima. Vorbeam cu dumnealui la telefon și era bucuros că n-a fost uitat. Oare cum poate fi uitat un mare director al unei biblioteci de valoarea celei a Academiei Române, care primea în cabinetul său, de la etajul I, pe oricine solicita cercetarea ,,fondului secret”, la care nu avea acces oricine?

S-a născut într-o zi de miercuri, pe 8 septembrie 1926, în comuna Pomi, județul Satu Mare, ca fiu al lui Ioan Ștrempel, agricultor, și al Mariei (născută Crișan). Urmează școala primară în satul natal, între 1933 și 1937. Liceul îl începe la Satu Mare (1937-1940), apoi, în refugiu, îl continuă la Liceul ,,I.C. Brătianu” din Pitești (1942-1945), după aceea revine la același Liceu ,,Mihai Eminescu” din Satu Mare, pe care îl termină în 1947.

Urmează Facultatea de Istorie a Universității din București (1947-1951). Își ia doctoratul în Istorie în 1967, la Universitatea din Cluj. Încă din 25 octombrie 1950, este angajat ca ajutor de bibliotecar la Secția manuscrise – documente istorice a Bibiliotecii Academiei Române. La 1 februarie 1953, este delegat să conducă serviciile unite de manuscrise și documente. Parcurge treptele de bibliotecar pricipal, paleograf principal, șef de serviciu, cercetător principal, șef de sector, șef de secție cercetare științifică, director (1 februarie 1994) și Director general al Bibliotecii Academiei Române, la 1 ianuarie 2004.

S-a căsătorit la 5 aprilie 1951 cu Gabriela Anghel, profesoară de Istorie, colegă de an la facultate, decedată la 2 iunie 1994. Unicul lor fiu – Costin Ștrempel, a devenit medic primar cardiolog, doctor în științe medicale. Acesta a fost un dar de la Dumnezeu: și-a îngrijit tatăl, în ultimii ani de suferință ai acestuia, cu un devotament rar întîlnit la urmașii din fostul Regat. În ultimul timp, îl sunam pe Domnul Director, pe telemobil, fiind imobilizat la pat. A rămas lucid și înțelept pînă în ultima clipă. La vizita pe care i-am făcut-o, în locuința de pe strada care unea Dorobanții cu Polonă, mi-a arătat cărțile realizate; mîngîia cele 4 volume – Catalogul manuscriselor românești și edițiile de opere Antim Ivireanu, pentru care, în 1972, a primit Premiul Manuscriptum. Deși, în actele de naștere, figura ca greco-catolic, frecventa biserica ortodoxă din spatele casei. Tot ortodoxă a fost și slujba de înmormîntare de la Cimitirul Bellu.

În ziua în care împlinise 80 de ani, a fost sărbătorit în Aula Bibliotecii din Bulevarul Dacia. Cu această ocazie, s-a realizat monumentalul volum de 850 de pagini, In honorem GABRIEL ȘTREMPEL LA 80 DE ANI... o viață închinată cărții, Satu-Mare, 2006. Am avut onoarea ca rîndurile scrise de mine să apară în această carte și, astfel, numele meu figurează alături de mari personalități ale culturii românești, de academicienii Fănuș Băileșteanu, Florin Constantiniu, Virgil Cândea, Dinu Giurescu, Constantin Mălinaș, Răzvan Theodorescu, Dumitru Vatamaniuc, Teodor Vârgolici ș.a., precum și de Mitropolitul Clujului – Bartolomeu Valeriu Anania. Îmi permit să redau cîteva rînduri din cele scrise de mine atunci, în 2006.

Cînd a venit la Biblioteca Academiei Române, tînărul Gavril Ștrempel a tăiat secolul în două: 1950. A rămas în slujba acestei instituții, completînd cealaltă jumătate de secol, pătrunzînd cu ani buni și în cel următor, al mileniului trei. Prin atașamentul de o viață față de această bibliotecă unică în țară – păstrătoare de comori scrise inestimabile, prin lucrările de cea mai mare însemnătate pe care le lasă culturii românești, se înscrie în rîndul marilor Bibliotecari și Cercetători de documente, de talia lui Ion Bianu sau, mai aproape de clipa pe care o trăim, a Părintelui Arhimandrit Grigore Băbuș care, alături de vii­torul Mitropolit Bartolomeu Anania, a pus bazele și apoi a păstorit Biblio­teca Sfîntului Sinod.

Permanent prezent în biroul său de lucru, primește pe oricine și oricînd în audiență, după ce e anunțat de vigilenta secretară Nicoleta, aprobînd diverse cerceri și dînd lămuriri. De cînd mă știu, de la începuturile activității mele de cercetător științific (atunci, orice cadru didctic universitar – de la preparator pînă la Profesor [cu P!] – trebuia să-și justifice o treime din salariu prin lucrări științifice), l-am găsit acolo, neclintit, atent la tot ce se întîmplă în acest sanctuar al culturii românești. Într-o ținută impecabilă, calm, cu un surîs uitat în colțul gurii, cu o exprimare, uneori, diplomatică, răspundea oricărei solicitări ,,motivate”. Și-i citeai bucuria în ochi cînd te prezentai cu o carte nouă – rod al orelor, zilelor, lunilor petrecute în sălile de lectură ale acestei ,,sfinte” Biblioteci, fără să simți că înțepenești de frig, că-ți îngheață coatele pe cristalul gros al mesei. Nu lăsa din mînă cartea dăruită pînă n-o cerceta, în mare, nu te lăsa să pleci fără să se intereseze la ce mai lucrezi. Era încîntat să asculte o epigramă nouă care făcea spiritul să tresară. Mi-a dat întreaga măsură a înțelegerii ,,mecanismului” acestei vieți cînd, ascultînd catrenul În căsnicie, vorba-aceea/ El duce crucea, el – Bărbatul!/ O fi ducînd-o,-așa-i e datul,/ Dar urcă Golgota Femeia, a făcut următoarea completare: ,,Și femeia duce în spate o cruce, e Crucea Timpului și, cum Timpul pentru mulți e invizibil, nici Crucea femeii nu o văd decît oamenii-oameni”. I-a plăcut și următoarea strofă dintr-o poezie: Eu sînt clepsidra-n care Timpul cîntă/ Cioplind catarge albe de ninsori/ Cînd depărtarea noi cărări frămîntă/ Și rătăcesc prin parcul de viori. L-am întîlnit, după vreo săptămînă, și e greu de exprimat ce am simțit cînd a luat cartea mea în mînă și mi-a mărturisit că l-a impresionat poezia ,,Casa colindelor” care-i amintea de comuna sa natală din nordul Transilvaniei, cu nume latinesc – POMI -, de casa copilăriei. Redau cîteva strofe:

 

E casa-n care stîlpii-s înălțați

Din sufletele calde de părinți

Ce-au strîns în lăzi iubire de bărbați,

Miros de fîn și flori de pe catrinți

 

E casa-n care duhuri de femei

Zidite-n temelie și-n ștergare

Mai aburesc și azi în stînjenei,

Cu rodul jertfei lor și cu visare

 

Această casă ce-a zidit părinți

Și cu nădejdi la capătul cărării,

Cu aripi ce ne apără fierbinți

De grindina tăioasă-a depărtării

 

Cu ochi ce zarea vieții-ntregi cuprinde,

Veniri, plecări și pașii veșniciei

E casa-n care-au înflorit colinde

Din roua caldă a copilăriei.

Rîndurile mele din acest volum se încheie cu o suită de epigrame – lucru rar într-o carte dedicată unui Membru de Onoare al Academiei.

Om de o solidă cultură, unul din puținii cărturari dotați să cerceteze textele vechi, păstrător al lor, Acad. Gabriel Ștrempel le-a păstorit o viață. Încă din 1957, prin teza de doctorat, se afirmă în acest domeniu pretențios și de mare specializare, se consacră manuscriselor de pînă la 1800, presupunînd un număr uriaș de descifrări, de stabilirea ordinei în miile de codice anonime. Cele peste șase mii de manuscrise românești de la Biblioteca Academiei sînt descrise, împreună cu adnotările și însemnările copiștilor. Spațiul articolului nu ne permite să enumerăm mulțimea lucrărilor sale (în volumul omagial amintit, sînt specificate 127, în Notița Biografică întocmită de Ion Lebi). Elev și continuator al lui Ion Bianu care ,,s-a zidit pe sine într-o instituție devenită inima culturii române” (cf. Dan Zamfirescu), Gabriel Ștrempel ne-a lăsat nu numai editarea lucrărilor lui Antim Ivireanu, Ion Neculce, N. Costin ș.a., ci și ,,uriașul și necesar ca aerul” Catalog al manuscriselor românești din Biblioteca Academiei. ,,Cele patru volume care descriu 5.920 de codici ar fi fost suficiente spre a-i asigura autorului un nume nepieritor în cultura română și recunoștință mereu reînnoită a rîndurilor de vieți închinate ei”.

Pentru meritele sale, a obținut nenumărate aprecieri și diplome, premii, precum și decorații și medalii, dintre care amintim Ordinul Steaua României în grad de ofițer, Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, Medalia Muncii, Medalia Mihai Eminescu.

Gabriel Ștrempel s-a contopit cu instituția pe care a servit-o, și numele său va rămîne pentru totdeauna în cultura română. Contemporanii și cei care vor veni îi sînt recunoscători pentru contribuția sa la tezaurul de valori naționale.

Dr. Elis Râpeanu

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite