Frigiderul răcește, reșoul încălzește, radioul vorbește
  • 24-07-2020
  • 0 Comentarii
  • 89
  • 0

În volumul intitulat ,,Degeaba cîntă cucuveaua” și apărut la Editura ,,Viață și sănătate”, în anul 2016 – că roman nu-l putem considera, chiar dacă numără 280 de pagini și este împărțit în 38 de capitole, plus o introducere și un epilog. Întrucît îi lipsesc elementele structurale obligatorii, cum ar fi epicul îmbîrligat, cu acțiuni paralele și întrepătrunzîndu-se, bașca un număr mare de personaje dotate cu adîncimi psihologice și trăiri impresionante. Ce mai, o lume întreagă. Prin urmare, în acest volum, autorul Lucian Cristescu imaginează un personaj principal de vreo 50-55 de ani, profesorul de gimnaziu Florea Costache, din București. Căruia i se întîmplă o chestie tare nasoală: de la o vreme, tot sîcîindu-l niște junghiuri în burtă, bănuiește că ar avea musai un cancer gastric și se duce la policlinică să-și facă analizele. Și pînă să-i vină rezultatul, cade în fandacsie, ca orice român. Drept pentru care, începe să se pregătească pentru ,,marea trecere”, cum o denumise Lucian Blaga. Deocamdată, discret și doar la nivelul mentalului, participînd la înmormîntările altora. Cum ar fi cea a lui nea Nicu, unchiul nevestei, un bețiv și un stricat ce nu s-a pomenit. Și, profitînd de împrejurare, îi consultă pe cei 2 popi prezenți la eveniment: cum e cînd o mierlești, unde se duce sufletul și ce face acolo? La fel se întreba - ,,Cum o fi?” – și tînărul poet Dumitru Iacobescu din ,,Generația tuberculoșilor”. Prin urmare, muribundul nostru, care numai muribund nu era, căci se ducea la școală, dădea teze elevilor și se împrietenise cu părintele Ilarie, proful de Religie, începe să frecventeze înmormîntările și învață cum e cu obiceiurile și tradițiile noastre specifice. Ba chiar se pune pe citit literatură de specialitate – Hașdeu, Mircea Eliade, Ovidiu Bârlea, Corneliu Dan Nicolae și străini: King James, din Secolul al XVII-lea, sau mai cunoscutul Raymond Moody. Și întrucît o nenorocire nu vine niciodată singură, ca orice om care nu prea se omoară cu munca – întrucît profesorii sînt plătiți după norma didactică de 18 ore săptămînal, la care se adaugă și cele 2 luni și jumătate de concediu de odihnă plătit -, Florea Costache al nostru cade și într-o depresie cît se poate de enervantă și lipsită de cel mai mărunt fior liric. Fiindcă dacă ar afla consoarta Margareta ce tîmpenii îi trec prin cap, i-ar sfîșia mestecătoarea pînă la urechi:

- Ce cancer, bă, prăpăditule! Păi, la căcatul de leafă pe care mi-o aduci acasă, n-ai merita nici o cană cu apă...

Vezi dacă nu-l citise pe Dumitru Constantin Dulcan, autorul cărții ,,Mintea de dincolo”? I s-ar mai fi temperat frica de moarte, unul dintre misterele care ne tulbură existența. Acestea au fost expozițiunea și intriga, ce-i drept cam lungi. Mai departe, desfășurarea acțiunii este structurată pe oximoronul: cel care crede în cele sfinte și în magie, pînă la bigotism, adică mătușa Dorabella de la Cîmpina, adepta spiritismului practicat de bătrînul Hașdeu; și de partea cealaltă, ateul convins, fanaticul marxist, tov. Spiridon, fost ofițer disponibilizat prin desființarea unității militare de la Găești. Mai mult ca să facă bășcălie de credincioși, el avea un caiet, unde își însemnase totul despre practicile de înmormîntare de la noi, cu terminologia aferentă, cele mai multe rămase din perioada precreștină, dar și cîteva mai dincoace, după Christos. Strigoi... magie albă (neagră)... ortul popii... pomană... migrația sufletului... iar Florea habar n-avea de aceste practici, păgîne sau creștine, deși era profesor și pretindea că citise atîtea despre istoria religiilor.

Și respectînd regulile narațiunii de dimensiuni medii și lungi, care te obligă să complici epicul, Lucian Cristescu desparte cursul cărții în 3 afluenți. Pe Florea, prins cu izmenele în vine de acest război dintre ăia și ăia, căci pe vremea sa nu se făcuse Religie în școală, îl bagă la reciclare și, pentru început, îl pune să meargă în urma unchiului Nicu, închipuindu-se pe sine rece și cu mîinile pe piept. Pe coana Margareta, rămasă la casa mortului, să rînduiască parastasul după tipic. Și pe Cezar, fiul lor, să participe la o ședință de spiritism ținută în castelul lui Hașdeu de la Cîmpina, unde fusese tîrît de malefica Dorabella. De unde se întoarce acasă pe trei sferturi nebun. Căci, intrînd în ghearele necuratului, află 3 lucruri fundamentale. Că, fiind un spirit ideal, va ajunge o somitate în branșă. Că taică-su are într-adevăr cancer și va muri curînd. Și că Liza, iubita lui, care venise și ea la înmormîntare, văzînd pe ce drum a apucat-o, îl va părăsi. Însuși Diavolul îl vizitează la domiciliu și, nedîndu-i timp să-și revină, îi vorbește despre magia voodoo, ocultism, levitație, hipnoză, percepție extrasenzorială, extratereștri și alte nenorociri. Ba îi recomandă și o bibliografie minimală: ,,O călătorie în supranatural”, de Roger Morneau, ,,Ruleta psihică”, de George Vandeman, ,,Istoria spiritismului”, de Arthur Conan Doyle (care a fost și un mare spiritist, nu numai părintele detectivului Sherlock Holmes). Vă închipuiți ce balamuc era pe capul coanei Margareta: îi ia casa foc, bărbatul pe moarte, fiul – prizonierul dracilor, ce mai, Bălăceanca scria pe dînsa.

Si cum se întîmplă adesea, în momentele de cumpănă, și ea începu să creadă în eresuri și să frecventeze o ghicitoare din Dudești. Întîmplător sau nu, taman acum intră în scenă soții Hanellore și Hans Schuler, de religie evanghelică, și Virgil Demetrescu, adventist de ziua a șaptea. Văzînd ignoranța condamnabilă a familiei Costache în cele bisericești, eminamente ortodoxă, ei se oferă să-i lumineze. Și scoțînd la iveală cîte o Biblie, încep să parcurgă unele pasaje, explicînd că viața este o luptă dusă la hotarul dintre două lumi. Una vizibilă, materială și perisabilă, ceea ce știau și ei, și cealaltă, invizibilă, imaterială și eternă. Rezultatul acestei bătălii este condiționat de atitudinea pe care o avem față de lumea invizibilă. Aici este cheia existenței noastre. Și cum soții Costache se plîng că, în urma participării lui Cezar la ședința de spiritism de la Cîmpina, dracii, foarte obraznici, au început să le terorizeze familia și casa, devenind, vorba poetului Minulescu, ,,parte cu ei”, misionarii noștri se gîndesc să-și mai spele din păcate, făcînd niscai prozeliți. Așa că pornesc, pe cont propriu, asaltul, începînd cu niște explicații mai simple. Anume că dracii (sau demonii, sau ,,zeii cei răi”) sînt la origine niște îngeri căzuți. Conduși inițial de Lucifer, ei s-au sumețit împotriva lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu i-a pedepsit, aruncîndu-i pe Pămînt și, de atunci, încornorații mișună printre oameni și îi îndeamnă la tot felul de rele și, cînd e cazul, pedepsindu-i aspru. Dacă-i așa, cum scăpăm de ei? Simplu: supunîndu-ne lui Dumnezeu. După cum urmează: respectînd strict cele 10 Porunci; rugîndu-ne zi-de-zi și ceas-de-ceas; citind viețile sfinților și căutînd să nu le repetăm greșelile; postind. Să nu uităm: dacă facem voia lui Dumnezeu, ne împotrivim Diavolului. Văzînd că întreaga familie Costache asculta interesată, Hanna, Hans și Demetrescu prind curaj și încep interpretarea Bibliei cu ,,Vechiul Testament”, cînd Dumnezeu l-a făcut pe Adam din țărînă. Apoi, a suflat peste el ,,suflarea de viață”. Așadar, a tras concluzia dl Demetrescu, care era inginer și ajunsese să vadă în jurul său numai formule (după modelul lui Einstein): ,,A (țărîna) + B (suflarea) = C (suflet)”. Suflarea de viață este precum curentul electric, o energie, care pune în mișcare tot ce e viu, oameni, animale, plante. Toate trupurile au suflet, care, la expiere, iese prin cap, după cum propovăduiesc și teoriile moderne atunci cînd se referă la moartea clinică. ,,E ca la frigider, nene Floreo, continuă dl Demetrescu. Reșoul sau radioul. Curentul electric (adică suflarea de viață) alimentează fiecare aparat în parte, dar constituția lor tehnică este diferit organizată și aparatele acționează diferit: unul răcește, altul încălzește, altul vorbește. Așa e și cu viețuitoarele pe pămînt, fiecare acționează în felul său”. Și cum profesorul părea că n-a înțeles nimic, interveni Hans Schuler, care era filozof: ,,Sau ca la electroliza apei, mă-nțelegi? Într-o baie cu apă, bagi curent și ce se întîmplă? (– Te curentezi?) Nu. Apa se disociază în elementele componente, doi atomi de hidrogen și unul de oxigen, după care dispare cu totul... Așa e și la moarte...!”.

Orice părere puteai să-i ceri lui Florea, care mai citise cîte ceva în viața lui, dar nu să-l întrebi de moarte, că era bîtă. Plus că putea muri mîine-poimîine și nu-i plăcea o discuție despre acest moment. De aceea, dl Demetrescu interveni doct: ,,E ca la Ecleziastul, cap. 9/ 5, 6, 10, care zice: «Cei morți nu știu nimic și nu mai au nici o răsplată, fiindcă, pînă la pomenire, li se iartă. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, toate au pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Tot ce gîndește mintea ta să faci, fă aici, pe pămînt, căci, în locuinăța morților, unde vei merge, nu este nici lucrare, nici înțelepciune»”. Dar și Hans de colo: ,,Ia ascultați aici, Daniel, 12/ 2: «Mulți dintre cei ce dorm în țărîna pămîntului se vor scula numai la Judecata de Apoi: unii pentru viața veșnică, și alții pentru ocnă și rușine veșnică»”. De fapt, cei doi propovăduitori nu erau niște lumini, ci niște dogmatici, fiecare în religia sa... Și astfel de adunări s-au tot ținut în casa familiei Costache. Dar efectul lor asupra lui Florea era invers: păi, dacă sufletul nu-i trup, cum poate suporta foamea și setea? Că doar n-are gură și pîntec... Un’ se duc coliva și colacii noștri?...

Însă, într-o noapte, o cucuvea a poposit pe casa lui Florea. Noroc cu vecina care a ușuit-o... Nu-i a bună, coană Margareto... Acest eveniment l-a făcut pe Florea să fie mai cu luare aminte la prelegerile celor 3 oaspeți din casa lui. A doua zi, i-a bătut la ușă părintelui Mărășescu, să-l lămurească despre moarte și suflet, că dacă nici popii n-or știi... Fiule, i-a răspuns sfinția sa, moartea e rea, că te ia de lîngă cei dragi; dar e și bună, că desparte sufletul de trup și-l duce în lumea drepților, la Dumnezeu... și altele de-astea, pe care le știa și el, și se întoarse acasă cu sufletul ca plumbul. Familia lui trecea prin momente cumplite. Mai întîi, diavolii, care începuseră să-i bîntuie casa și să-i dea foc la acoperiș. Iar acum, cucuveaua. Toată nebunia familiei Costache pornise de la moartea lui nea Nicu de la Titu.

...Ia mai zii, dom’le Demetrescu, din Biblia dumitale, făcu Florea, total deznădăjduit... Păi, da: moartea e un somn, cînd vine nu mai știi nimic... Dar visele ce sînt? Și cînd dormi iepurește și simți tot ce se întîmplă în jurul tău?... Nu, moartea e un somn profund, fără vise și fără să știm de noi. Este ca o dispariție... Dar sufletul?... Sufletul moare odată cu trupul și se duce cu el în groapă. Iar de înviat, înviază la Învierea de Apoi. Dar aceasta se întîmplă numai cu cei care au dus o viață în rugăciuni și cumpătare... Florea ridică o sprînceană și dete să întrebe: cînd murim, sufletul nu se duce acolo, în Cer, alături de îngeri? Dar se abținu, fiindcă înțelese că, la urma urmelor, asista doar la o interpretare a Bibliei. Non omnis moriar! Doar la Învierea de Apoi lucrurile vor intra oarecum în normal? Cu excepția păcătoșilor care vor rămîne pe vecie morți. Spre sfîrșit, lui Florea i se păru că există două feluri de Biblii: cele cu o cruce pe copertă, cum era a lui, și cele fără cruce. În cele cu o cruce scria: ,,Căci trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul și locuința cea pămîntească și mintea cea plină de griji”. Iar în celaltă, a soților Schuler și a lui Demetrescu, scria altceva: ,,Dumnezeu își va scăpa morții din locuința morților”. Asta însemna, gîndi Florea, că există și trup, și suflet, două entități diferite. Trupul e aici, sufletul e în Rai sau în altă parte și va veni de sus în trupul ajuns țărînă, și se va anima. Și mai reținuse ceva: ,,Moartea dintîi”, cînd toată lumea o mierlește și intră în pămînt. Urmează Învierea de Apoi, cînd cei care au făcut numai bine vor rămîne veșnic vii.

În ziua următoare, pe la 6,30 dimineața, cucuveaua a cîntat iarăși pe casa lui Florea. Fără să aibă ceva cu biata pasăre, s-a dus la dispensar și a aflat că are cancer. Sper că boala mea să fie spre prima moarte, gîndea el. Măcar de-ar fi spre slava lui Christos... Chiar și Socrate, înainte de a bea otrava, susținea aceeași idee. La fel și cei 13 Părinți Apostoli, începînd cu Clement din Roma (cca. 96 î.Chr.) și pînă la Melton din Sardes (170 d.Chr.).

Desfășurarea acțiunii, întinsă pe celelalte 4 pagini, ne-a lămurit prin ce incertitudini a trecut familia Costache care, pînă atunci, tratase superficial chestiunea morții și a sufletului. Dar punctul culminant ni l-a făcut și mai simpatic pe eroul principal. Supunîndu-se rugăminților familiei, el s-a operat și a trecut pe citostatice. Dublate de o dietă bazată numai pe sucuri de legume și fructe. Și uite-l că n-a murit nici pînă în 2016, cînd a apărut cartea cu o bufniță pe copertă. Prin urmare, numai în eresuri pasărea este aducătoare de nenorociri, și nu merită prigoana omului. Sau, cum spunea poetul Mihai Beniuc, într-o cu totul altă împrejurare: ,,În zadar transpiră fruntea voastră galbenă ca ceara,/ Nu puteți să puneți în lanțuri primăvara!”. Ba, dintre cunoscuții mei, sînt destui care trăiesc această incertitudine: unde se duce sufletul cînd se duce? Inclusiv subsemnatul care, citind anterior ,,Mintea de dincolo”, cartea lui Dumitru Constantin Dulcan, îmi luasem de-o grijă cu obștescul sfîrșit, gîndindu-mă că dincolo îmi voi revedea părinții, colegii de școală și de serviciu, prietenii, dar, mai ales, iubitele. Tineri cu toții, căci sufletele nu depășesc vîrsta de 30-33 de ani.

PAUL SUDITU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite