Francmasoneria – trecut şi prezent (4)
  • 02-11-2020
  • 0 Comentarii
  • 252
  • 0

În Rusia, francmasoneria s-a dezvoltat treptat, începînd cu Secolul al XIX-lea. Un oficial al Colegiului Afacerilor Externe, A.F. Labzin, a fondat Loja Sfinxului Muribund în ianuarie 1800. Mai tîrziu, au apărut lojile supranumite „Prietenii Unite” la Sankt Petersburg, „Neptun” la Moscova și „Micul Soare” la Riga. Alexandru I a permis în 1803 întîlnirile masonice, care au dus la reluarea activităților în unele dintre vechile loji din ambele capitale, orașe de provincie și în armată sub conducerea capitului Phoenix. Organul de conducere al lojilor era reprezentat, în principal, de descendenții familiilor aris­to­­crate Gagarini, Golitsyn, Vol­konsky, Dolgoruky, Trubetskoy, Apraksins, Vielgorsky, Razumovsky, Stroganovs. „Capitulul” supraveghea atent astfel încît „nobili cu cunoștințe de științe, maniere pure și corpuri sănătoase” să fie acceptați în loji.

În Rusia, existau loji secrete care funcționau sub reglementări speciale și care studiau literatura despre alchimie și magie. Membrii lor au fost instruiți să se ferească de „agravarea și coruperea minții citind multe cărți cu gîndire liberă”. Astfel de loji erau destinate „exclusiv nobililor ruși de credință ortodoxă”. Limita de vîrstă pentru participanți a fost redusă de la 21 la 17 ani, iar numărul acestora a fost limitat la 20. La admitere, a fost necesară o garanție pentru nou-veniți. Maestrului guvernator i s-a acordat o putere nelimitată asupra celorlalți adepți, care au jurat să-l asculte toată viața. El a fost singura autoritate masonică pentru ei; au jurat să-l asculte toată viața.

În ceea ce privește opiniile și acțiunile, liderii masoni și cei din subordinea lor au acționat ca apologiști pentru autocrație. În 1804 i s-a solicitat consimțămîntul țarului pentru a deschide o lojă la Sankt Petersburg, numită, în onoarea sa, Loja „carității lui Alexandru pentru pelicanul încoronat”. Împăratul a scris într-un raport despre această chestiune că „este dezgustătoare”. Mai tîrziu, în cinstea împărătesei, a fost creată loja „Elisabeta pînă la virtute”. Țarul nu a împiedicat existența lojilor masonice care aveau printre membri foarte mulți apropiați. Regula generală era de „a nu avea obligații față de guvern”, transformînd treptat lojile într-un fel de cluburi sociale, în care toată fantezia și simbolismul deveneau doar un aspect la modă. Francmasonii nu au ridicat problema abolirii iobăgiei, dar au vorbit adesea în sprijinul ei.

Guvernul țarist și Alexandru I au decis personal să pună masoneria în serviciul lor, ceea ce era în conformitate cu planurile nobilimii. Potrivit unor rapoarte, țarul a fost chiar hirotonit francmason în 1803 de către I.V. Beber – membru marcant al ordinului, profesor de fizică și matematică, inspector al Corpului 2 cadet. Istoricul francez S. Grunwald neagă faptul că împăratul a fost inițiat într-o cameră obișnuită: procurorul-șef al sinodului, A.N. Golitsyn, și senatorul G.G. Kus­helev ar fi inventat pentru el un ritual special de „inițiere”, pe care ei înșiși l-au acceptat. Omul de știință face referire la scrisoarea lui Golitsyn către țar, din 4 martie 1821, în care spunea: „Obligațiile pe care ni le-am luat noi trei în fața Atotputernicului nu sînt o glumă”. Potrivit acestuia, membrii intimi ai frăției ar fi putut să organizeze ceremonii adecvate în Palatul de Iarnă.  

După războiul din 1812, do­rința nobililor de a se alătura lojilor masonice s-a intensificat. Sosirea de noi forțe în ordine a servit ca un catalizator pentru o mișcare reformistă, cu accent pe respingerea conferirilor de grade înalte, o revenire la francmasoneria mai simplă de tip englezesc cu trei grade, cu un accent sporit asupra filantropiei.  

În cele din urmă, comandantul spitalului Obukhov, E.E. Ellisen, a introdus un sistem de trei grade în frăția sa. A fost urmat de Isis la Reval și Neptun la Kronstadt. Grupul de inițiativă al lui Ellisen îi includea, de asemenea, pe medicul Keizer, ceasornicarul Kwosich, librarul Weyer și avocatul Lerch. Nu după mult timp, au apărut fricțiuni între ei și adepții altor loji. Liderii masoni au încercat să apere în diferite moduri interesele aristocrației frontale, fără a exclude lupta pentru influență asupra regelui. Împăratul a fost interesat de activitățile lojei „Trei virtuți”, care a funcționat la Sankt Petersburg în perioada 1815-1822. A.N. Muravyov, unul dintre oficialii lojii, s-a adresat monarhului, conform obiceiului masonic, cu apelativul „tu”. Această familiaritate a făcut o impresie nefavorabilă țarului. El și-a exprimat nemulțumirea față de Muravyov și nu a mai participat la întruniri. 

La 1 august 1822, ministrul Afacerilor interne, V.P. Kochubei, a primit rescriptul regal: „Tulburările și tentațiile care au apărut în alte state din pricina diferitelor societăți secrete, dintre care unele au fost numite loji masonice, care au avut inițial scopul de a aduce beneficii prin angajarea în subiecte politice secrete, s-au transformat ulterior într-un factor negativ pentru liniștea statelor și au dus la interzicerea unora dintre aceste societăți secrete”.

Prin urmare, țarul Alexandru, avînd în vedere că „din păcate, din speculațiile care există acum, sînt astfel de consecințe triste în alte țări”, a considerat oportun să ordone tuturor societăților secrete, „sub orice nume ar exista: loji masonice sau altele, să fie închise și instituția lor să nu mai fie permisă în viitor”. S-a ordonat realizarea unui recensămînt al tuturor membrilor lor.      

Francmasoneria, în ansamblu, a respectat această interdicție. Cu toate acestea, activitățile unor loji rusești individuale au continuat, deși poliția secretă țaristă a atacat adesea locațiile lor.  

În 1912 a apărut ordinul „Marele Est al Popoarelor Rusiei”, condus de Consiliul Suprem, care a creat o nouă rețea de confrerii și mai conspirative. Au abandonat o serie de rituri esențiale. De asemenea, femeile au început să fie acceptate în frății. „Marele Răsărit (Est) al Popoarelor Rusiei” cuprindea cadeți de stînga, progresiști, socialiști-revoluționari, men­șevici: A.P. Bart, V.A. Obolensky, V.A. Stepanov, A.I. Konovalov, A.F. Kerensky, N.S. Chkheidze, S.N. Prokopovich, M.S. Grushevsky și alții.

La reuniunile lojilor au fost discutate exclusiv probleme de politică internă și externă. La începutul anului 1914, cu acordul lui V.I. Lenin, au fost stabilite contacte cu bolșevicii pentru informații reciproce. „Unitatea” a ocupat flancul stîng al opoziției burgheze față de monarhie, a fost implicată în planuri pentru o lovitură de stat a Palatului și în 1917 avea pînă la 400 de membri. Cercetătorii constată în principal influența slabă a centrului asupra evenimentelor politice, inclusiv asupra Revoluției din februarie. În același timp, numeroși membri au jucat un rol activ, dar în calitate de lideri ai partidelor politice. Între revoluțiile din februarie și octombrie, „Marele Est” nu s-a remarcat și nici nu a ridicat problema legalizării. Nici unul dintre centrele străine ale ordinului nu l-a recunoscut legal din punctul de vedere al canoanelor masonice.

La începutul anului 1920 au apărut semnele unei scăderi generale a influenței masoneriei, care au dus la închiderea unui număr de loji datorită participării reduse. Afluența de noi adepți a scăzut, deoarece caracterul religios și filantropic al confreriilor si loialitatea membrilor față de acestea au descurajat înscrierea în masonerie.

Sfîrșit

D.A.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite