În literatură, nu există descrieri ale funcţiilor masonilor de înaltă clasă, aproape nu sînt menţionate lojile secrete, iar specificul relaţiei dintre masoneria „albastră" şi cea „roşie" nu este dezvăluit. Se poate argumenta doar că masonii de înaltă clasă, descrişi în capitole speciale, au determinat viaţa interioară a ordinului şi sarcinile sale generale. Afirmaţiile cu privire la existenţa unei reguli masonice supreme, care ar presupune coordonarea acţiunilor „masonilor liberi" aproape la scară mondială, nu corespund realităţii, deoarece în cursul multor evenimente istorice importante masoneria nu a acţionat ca o forţă politică coezivă, iar diferitele grupuri ale acesteia ocupau uneori poziţii diametral opuse. Apoi, masoneria s-a împărţit în mai multe sisteme, în principal datorită particularităţilor ritualurilor, naturii şi numărului de grade de iniţiere. în general, este dificil să supraestimăm importanţa laturii rituale în activităţile ordinului, care a servit, de asemenea, ca unul dintre mijloacele de atragere a multor susţinători în rîndul său, deoarece avea un anumit sens ascuns. în ceea ce priveşte sistemele, acestea difereau în funcţie de ţară - engleză, franceză, suedeză, după numele creatorilor lor - Fessler, Zinnendorf, Schroeder etc, în esenţă, a ocupaţiei - rozicrucieni, Illuminati. Adepţii diferitelor sisteme nu erau nici în duşmănie, dar nici în relaţii bune, deseori au apărut schisme, ceea ce a condus la dezunitatea masoneriei şi la lipsa sarcinilor specifice comune. Locaţia unei loji sau a agregatului lor este desemnată de est, din care se presupune că se revarsă cea mai înaltă înţelepciune. Membrii lor se întîlnesc regulat într-o sală dreptunghiulară. în frunte se află maestrul (prefect, preşedinte), asistenţii săi sînt supraveghetorii 1 şi 2, urmaţi de custodele sigiliului, oratorul, secretarul, trezorierul, maestrul de ceremonii.

Conduc ritualuri care ar trebui să sublinieze importanţa şi puterea masoneriei.

În incinta lojilor care recunosc Zeitatea Supremă, există un altar cu trei trepte, pe care se află Biblia, un triunghi cu busolă şi un cerc. Biblia reprezintă angajamentul faţă de creştinism; busola şi triunghiul indică o minte superioară, armonie de organizare şi relativitatea lucrurilor; cercul simbolizează totalitatea tuturor francmasonilor. Pereţii sălii sînt vopsiţi în albastru, iar tavanul boltit înfăţişează cerul cu stele pictate. Podeaua mozaicului este acoperită cu un covor decorat cu semne zodiacale. în jurul său sînt situaţi, în locuri special desemnate pentru fiecare categorie, „zidarii liberi", în haine negre, cu şorţuri din piele de oaie albă, mănuşi albe pentru copii şi pălării cu bor. Pălăria simbolizează libertatea şi egalitatea în loji, culoarea albă - puritatea vieţii şi a gîndurilor, şorţul subliniază faptul că adepţii s-au adunat pentru o muncă importantă, completat de mistrii de construcţie care indică profesia de zidar. Toată decorarea sălilor, care s-a schimbat în funcţie de natura ceremoniilor, are un sens ascuns.

Francmasoneria engleză are trei grade consecutive de iniţiere: ucenic, calfa şi maestru, care diferă formal între ele numai prin perfecţiunea calităţilor morale şi forţa devotamentului faţă de ordin. O persoană care doreşte să devină francmason solicită recomandarea unuia dintre membrii lojei şi trimite o petiţie coman­dantului. între timp, se efectuează o clarificare nerostită a moralităţii, trăsăturilor de caracter, şi a stării civile a solicitantului. Ritualul de primire este dominat de reguli care demonstrează canoanele doctrinei masonice. Candidatul, în calitatea de „căutător de lumină", este introdus mai întîi într-o cameră întunecată, unde este lăsat singur să se gîndească ceva timp. Pentru interviu, este legat la ochi, bate la uşa sălii şi, după ce a primit permisiunea de a intra, urmează să intre condus de unul dintre fraţi. Este, cumva, introdus într-o temniţă, apoi închis, forţat să urce scările, silit să cadă în genunchi, testat cu un foc care, însă, nu provoacă răni. Apoi se opresc şi pun multe întrebări referitoare la biografia neiniţiatului şi la istoria francmasoneriei, urmate de răspunsurile memorate anterior. După a treia lovitură a ciocanului preşedintelui, legătura este îndepărtată de la ochii novicelui, orbit de o lumină strălucitoare, apoi i se pun săbiile încrucişate pe pieptul gol. Se vede înconjurat de fraţi, îmbrăcaţi în hainele lor tradiţionale. Marele stăpîn rosteşte solemn: „în numele Marelui constructor al universului şi în virtutea puterii acordate mie, te fac student masonic şi membru al acestei loji".

Unul dintre simbolurile favorite ale masoneriei este vizibil - o piramidă trunchiată, la baza căreia există numere latine care înfăţişează anul 1776 (anul adoptării Declaraţiei de Independenţă). Deasupra piramidei se înalţă ochiul triunghiular al zeităţii supreme a francmasonilor - „marele arhitect al universului" sau Demiurgul. în dreapta este un vultur cu o ramură de măslin şi săgeţi în ghearele sale, inscripţia E pluribus unum în cioc, iar deasupra capului său se află steaua lui David cu şase colţuri formată din stele mici. Conform învăţăturilor masonilor, Marelui Arhitect al Universului i-a plăcut foarte mult numărul 13, care se găseşte de multe ori pe dolar: 13 trepte pe piramidă, 13 stele deasupra vulturului, 13 linii pe scutul vulturului, 13 frunze pe o ramură de măslin. Imaginea în sine a apărut în 1935, cînd acest proiect al noului dolar a fost aprobat de preşedintele Roosevelt.

În francmasonerie, de la bun început, a apărut şi a supravieţuit propriul tabel de ranguri, ridicînd partiţii între purtătorii de anumite grade. Ritul de iniţiere în gradul de ucenic a fost structurat diferit: solicitantul a fost întrebat în detaliu despre canoanele masonice, metodele de respectare a acestora, masonii erau interesaţi de a obţine promovare. Şi la admiterea la comandant, cu participarea purtătorilor acestui titlu, a fost jucată o pantomimă - legenda lui Hiram Abif - pentru a dovedi disponibilitatea deplină de a accepta moartea, dar nu de a trăda secretul masonic. Acest personaj biblic - şeful construcţiei templului lui Solomon din Ierusalim - a murit în mîinile a trei dintre discipolii săi răi, cărora le-a refuzat să dezvăluie „cuvîntul stăpînului" secret. Ritualul simbolizează faptul că Hiram este înviat în persoana fiecărui maestru nou acceptat. Noul text al jurămîntului include cuvintele: în caz de apostazie „corpul meu să fie tăiat în jumătate, măruntaiele mele vor fi arse şi cenuşa împrăştiată pe faţa pămîntului". Legămîntul îi obligă să rămînă credincioşi altor maeştri, dacă nu contrazice „legile lui Dumnezeu şi instituţiile statului". Parolele erau secrete: pentru studenţi - „Boaz", pentru ucenici -„Iakin" şi pentru maeştri - „Yabulon". Iar acestea sînt considerate de unii cercetători dovezi irefutabile ale fuziunii masoneriei cu iudaismul şi apoi cu sionismul. Mai mult, un detaliu esenţial este uitat, şi anume că Isus Christos, apostolii săi şi numeroase personaje biblice erau evrei. Gradele ridicate, care au apărut la mijlocul Secolului al XVIII-lea, există şi astăzi. Deci, un rit scoţian vechi obişnuit are grade de la 4 la 33, cu o serie de titulaturi exotice, precum „arcul regal", „marele ales", „prinţul Ierusalimului", „păstrătorul tabernacolului". Şi iată ultimele trei grade: „mare comandant", „fin cavaler al secretului regal" şi „inspector suprem". Ei personifică etapele ascensiunii simbolice a francmasonului pe căile libertăţii, adevărului şi dreptăţii.

Un studiu atent al surselor nu ne permite să fim de acord cu afirmaţiile despre unicitatea atît a ideologiei francmasoneriei, cît şi a structurii sale interne. înălţat pe fundamentul învăţăturii creştine într-o interpretare protestantă, a absorbit trăsăturile iudaismului, ritu­alurile ordinelor spiritual-cavalereşti şi frăţiile medievale de construcţie.

Răspîndirea influenţei Ordinului în afara Angliei a fost asociată cu complexitatea relaţiilor internaţionale şi, cel mai important, cu dezvoltarea internă a diferitelor ţări din epoca iluminismului. Iniţial, lojile străine au fost fondate de britanici, parţial de reprezentanţi ai populaţiei locale asociate acestora. Acest proces încă slab studiat poate fi urmărit în exemplul Franţei, al ţinuturilor germane şi al coloniilor britanice din America. Conform unor date nu pe deplin fiabile, prima lojă masonică a Franţei a apărut la Dunkerque în 1721. Informaţii mai exacte sînt disponibile despre fondarea la Paris, la 13 iunie 1726, a Frăţiei „Sfîntul Toma" a emigranţilor englezi, condusă de Charles Redcliffe şi formată din susţinătorii regelui destituit James Stewart. Trei ani mai tîrziu, o scindare „politică" a dus la apariţia lojei „Louis d'Argent". Fraternităţile au fost create treptat în porturile franceze care se ocupau de comerţul cu Regatul Unit (Bordeaux, Valenciennes, Le Havre, La Rochelle etc). Londra a recunoscut legitimitatea Marii Loji Engleze a Franţei. în 1755 a devenit Mare Lojă independentă a Franţei.

Ceva mai tîrziu, s-au format aşa-numitele „loji scoţiene", ai căror membri au fost implicaţi şi în pregătirea restaurării Stuarţilor, ceea ce ei şi aliaţii lor nu au reuşit să realizeze. Aceste frăţii erau dominate de catolici zeloşi, înclinaţi spre misticism şi ocultism. Ei au iniţiat introducerea în practica muncii interne a unor grade de iniţiere ridicate asociate tradiţiilor ordinelor cavalereşti, în special a templierilor, învinşi de regele francez Filip cel Frumos la începutul Secolului al XIV-lea, dar care ar fi reuşit să transmită secretele sale din generaţie în generaţie către cei aleşi. în acest sens, ele se referă de obicei la discursul de la Paris din 1736 al lui A. Ramsey, originar dintr-o familie scoţiană nobilă, care a spus: „Strămoşii noştri, cruciaţii, au vrut să unească într-o singură frăţie supuşii tuturor statelor, pentru a stabili în cele din urmă o naţiune spirituală, pentru a crea un popor nou, care, fiind originar din multe naţiuni, le-ar fi unit prin legăturile virtuţii şi ştiinţei". Se crede că a absolvit cele trei grade iniţiale (ucenici, calfe, maşter) cu trei grade cavalereşti, iar în viitor numărul de grade a crescut.

(va urma)

D.A.