
- 13-10-2020
- 0 Comentarii
- 1068
- 3
Ordinul francmasonilor datează din 1717, cînd lojile din
Londra au înființat o asociație de „frați” cu scopul unei reînnoiri pașnice a
societății, bazată pe principiile toleranței religioase, respectului reciproc,
egalității și respectării drepturilor omului.
Înainte de revoluție, suveranii noștri, din motive care vor
deveni clare în viitor, tindeau spre catalogarea masoneriei drept un „club
inofensiv”. În dicționarul enciclopedic al lui Brockhaus și Efron se spunea că
francmasoneria „este pusă să înnobileze moral oamenii și să-i unească pe baza
iubirii frățești, a egalității, a asistenței reciproce și a fidelității”. În
același mod, Brockhaus-ul german din zilele noastre remarcă faptul că „fiecare
francmason se angajează să lupte pentru adevăr, filantropie, autocritică și
toleranță”, că toți au crezut întotdeauna în Dumnezeu și au fost „obligați să
asculte autoritățile și legile țării lor”, că această mișcare a fost multă
vreme răspîndită, peste tot în lume, dar nu este nicidecum „secretă”.
Enciclopedia Britanică, numind francmasoneria „mai mult o artă decît o ordine”,
explică faptul că, avînd ritualuri ascunse, este „o societate cu secrete, dar
nu o societate secretă”.
Cu toate acestea, mulți aveau o părere diferită despre acest
club bine intenționat. Vorbind alegătorilor în 20 septembrie 1876,
prim-ministrul britanic Disraeli a spus: „Guvernele secolului nostru se ocupă
nu numai cu alte guverne, ci și cu societățile secrete, care pînă în prezent
sînt capabile să anuleze orice acorduri. Ele își au agenții peste tot, fără a
ezita să recurgă la crimă și capabile, dacă este nevoie, să provoace
sacrificări în masă”. Un contemporan al lui Disraeli, șeful Bisericii Catolice
din Anglia, Cardinalul Manning, s-a exprimat la fel de clar un an mai tîrziu:
„Împărații, regii sau alți conducători nu controlează cursul evenimentelor.
Există ceva care stă deasupra lor și în spatele lor și își va arăta fața în
momentul în care armatele din întreaga Europă se vor afla implicate într-un
uriaș război. O revoluție care operează în secret în subteran va găsi acest moment
potrivit”. Rostite cu 40 de ani înainte de primul Război Mondial, aceste
cuvinte par să merite atenția și astăzi.
Șefii Bisericii Catolice, de la Papa Clement al XII-lea în 1738, la Leon
al XIII-lea în 1902, au caracterizat francmasoneria ca o sectă care luptă
împotriva lui Dumnezeu, acționînd cu scopul de a submina religia, a distruge
creștinismul, și care dezintegrează ordinea de stat și socială din întreaga
lume: „Această sectă este satanică, propovăduind o doctrină care laudă căderea
lui Lucifer”.
De obicei, masonii se adunau pentru a-și discuta afacerile în
camere speciale, întîlniri animate de un ritual. Pe măsură ce lucrările majore
de construcție au încetat, reprezentanții clerului protestant, comercianții,
antreprenorii și oamenii cu profesii libere au început să se alăture lojilor.
După ce și-a început activitatea în Evul Mediu ca asociații meșteșugărești (de
unde și numele – francmasonerie), din Secolul al XVIII-lea devine un sistem
întreg. Persoanele din toate religiile care împărtășeau principii religioase
comune au fost acceptate acolo pentru a insufla moralitatea ridicată și pentru
a se angaja în opere de caritate prin alegorii și simboluri asociate artei de a
construi. Ordinul a luat imediat partea burgheziei în lupta împotriva
feudalismului și a Bisericii Catolice în numele umanismului, a valorilor umane
fundamentale, care au dat inițial francmasoneriei un caracter progresist.
Trebuie remarcată apropierea punctelor de vedere ale reprezentanților săi față
de curentele ideologice și politice ale Iluminismului, fondatorii cărora au
formulat cereri pentru eliminarea monarhiei absolute și introducerea stăpînirii
republicane. Specificitatea ordinului a fost exprimată parțial în forma aproape
necunoscută de unire a membrilor în cercuri închise (loji) cu ramuri în multe
state, în originalitatea ritualurilor interne și a tipurilor de acțiuni cu
utilizarea simbolismului, reprezentînd o simbioză complexă a misterelor antice
din Occident și Orient, credințele evreilor și ale sectelor creștine
timpurii.
Din dragoste pentru libertatea francmasoneriei, zvonurile
s-au răspîndit rapid prin știri despre secretele sale adevărate și imaginare,
în special în domeniul cunoașterii laturilor ascunse ale naturii și, cu
ajutorul științelor oculte, au atras în loji oameni cu diferite stări de
proprietate, poziție în societate și credințe religioase. Nobilii cu titlu comunicau
cu ușurință cu oamenii obișnuiți sau chiar cu slujitorii, prelații bisericii au
schimbat opinii cu oameni de știință, scriitori și poeți. S-a dovedit a fi o
aparență a unui club democratic care a răspuns, împreună cu nevoile spirituale,
la dorința de a aduce beneficii sociale. Din motive socio-economice, rolul
creștinismului de la începutul Secolului al XVIII-lea a fost oarecum slăbit. În
fața numeroaselor schisme, a apariției ereziilor și a sectelor, a succesului
ateismului latent, bisericile oficiale nu au putut domina complet mintea
oamenilor. Iar guvernele aveau o nevoie extremă de întărire a instituțiilor
spirituale prin forme neconfesionale. „Masoneria este una dintre mișcările
mistice morale și religioase ale societății burgheze. Nu era o biserică, dar
încă nu era nici un partid - așa a fost francmasoneria cînd a apărut la
începutul Secolului al XVIII-lea. Cultul, dogmatismul, ritualul erau în
continuare legate de biserică. Dorința de a influența politica prin promovarea
fraților săi în diferite părți ale aparatului de stat, prin unele
caracteristici ale organizației, prin discuțiile tradiționale, anticipa multe
caracteristici ale unui partid politic. ,,Aici, esența ordinii masonilor liberi
este corectă, deși nu este dezvăluită complet. dar nu constituie încă un
partid”. Aceasta era o caracteristică a masoneriei la începutul Secolului al
XVIII-lea.
În Anglia, apariția francmasoneriei s-a datorat unui număr de
motive. După revoluția din Secolul al XVII-lea, după restabilirea monarhiei,
noua dinastie hanoveriană a abandonat conducerea nelimitată a țării în favoarea
marii burghezii și s-a resemnat puterii parlamentului. S-a ajuns la un
compromis pe baza unei alianțe a comercianților bogați cu noua nobilime și o
parte a aristocrației reprezentate de partidul Whig. Capitala engleză avea
nevoie de noi forme de dominație.
Francmasoneria este folosită ca mijloc de răspîndire a
influenței britanice în lume și opoziție față de tendințele burgheze radicale
din societate. Așadar, pe 24 iunie 1717, ziua Sfîntului Ioan Botezătorul, patru
loji londoneze au creat prima Grand Lodge din lume, a cărei influență s-a
extins pînă la capitala Marii Britanii și a zonei înconjurătoare. Nobilul E.
Sayer a devenit marele său maestru, iar tîmplarul J. Lemball a devenit adjunctul
acestuia. Toți oficialii lojei au fost realeși anual. În curînd, a început să
fie condusă doar de persoane de origine nobilă: J.D. Desagulier, contele de
Montague și prinții din Țara Galilor. Astfel, frățiile meșteșugărești au
devenit o organizație de clasă mijlocie care dorea să fie condusă de
aristocrați. Această tendință, caracteristică britanicilor, continuă pînă în
prezent.
Principalul document al francmasoneriei este considerat în
continuare „Cartea Constituțiilor”, scrisă de pastorul J. Andersock, unul
dintre liderii de marcă ai ordinului din Anglia, aprobat în 1723. Se deschide
cu secțiunea „Despre Dumnezeu și religie”, care spune că adeptul ordinului „își
datorează chemarea de a asculta legea morală și, dacă înțelege bine acest
lucru, nu va fi nici un negator al lui Dumnezeu, nici un dezmierdător fără
Dumnezeu”. Următoarea secțiune a fost intitulată „Despre puterea civilă,
supremă și subordonată”. Aici se menționează: „Un zidar, indiferent unde
trăiește și lucrează, este un cetățean pașnic al autorităților civile și nu
trebuie să se amestece niciodată în conspirații împotriva păcii și bunăstării
poporului, încălcîndu-și îndatoririle față de autorități”. Această prevedere a
fost menită să dovedească loialitatea francmasonilor față de stat și legile
acestuia.
(va urma)
D.A.
- 08-07-2025
- 0 Comentarii
- 160
- 1
14.3 C