Fondatorul Ballantine’s – omul care a contribuit  la recunoașterea whisky-ului fin în lumea întreagă.

Nimeni nu și-a închipuit vreodată că băiețelul de 13 ani pe care tatăl său îl aducea cu căruța la Edinburgh ca să intre ucenic în slujba unui negustor va ajunge fondatorul Ballantine’s, un nume ce va face înconjurul lumii. Puțini sînt cei ce știu să-și urmeze cu tărie un vis. George Ballatine a fost unul dintre ei. Și a avut atîta ambiție și determinare încît a reușit.
Ucenicul
În 1822, o căruță mergea agale printre dealurile din Peebleshire, pe drumul spre Edinburgh. Nu era una dintre călătoriile obișnuite ale fermierului Archibald Ballantine în oraș, pentru aprovizionare. În acea dimineață se îmbrăcase în cele mai bune haine de duminică. Lîngă el era fiul său, George, în vîrstă de 13 ani, vădit emoționat, deranjat de un guler rigid, strîngînd o geantă de călătorie în brațe. Tatăl și fiul aveau întîlnire cu un avocat pentru a semna hîrtiile care îl atestau drept ucenic pe tînărul George, pentru următorii cinci ani la Andrew Hunter, un băcan din Edinburgh și dealer de vinuri și băuturi spirtoase. În acea zi, în timp ce avocatul, băcanul și fermierul semnau contractul băiatului, nimeni nu și-ar fi putut imagina că asistă la începutul unei cariere care îi va purta numele în întreaga lume.
A fost o ocazie epică în multe privințe. În același an, George Ballantine s-a angajat, iar Edinburgh l-a găzduit pe regele George al IV-lea în vizita sa ceremonială pentru a face pace cu Scoția. În anul în care au fost semnate actele, s-a pus capăt distilării ilicite a whisky-ului acordîndu-se licențele de fabricare. Noi distilării legale au fost deschise săptămînal pentru a satisface cererea în creștere, deoarece whisky-ul de malț a devenit un jucător important pe scena economică a Scoției.
În următorii cinci ani, George a cărat în spate saci de făină, ovăz și alte cereale, în timp ce dobîndea cunoștințe de specialitate despre ceea ce era un vin bun sau un whisky de malț fin. A învățat arta ospitalității și cum să trateze oamenii, indiferent de originea lor.
George Ballantine a ieșit din ucenicie un tînăr liniștit, inteligent, extrem de politicos. În spatele ochilor care trădau o sclipire de umor ardea gîndul unic de a deveni antreprenor. Stăpînul său, Andrew Hunter i-a urat de bine cu o referință care atesta că George l-a slujit „fidel, asiduu și sincer” în timpul uceniciei sale.
Primul business
La vîrsta de 19 ani, în 1827, Ballantine era gata să pornească propria afacere. Absorbise tot ce îl învățase Andrew Hunter și își rafinase propriile gusturi în acest proces. Timpul nu ar fi putut fi mai favorabil pentru vînzarea de alimente și băuturi spirtoase de înaltă calitate. Revoluțiile din agricultură și industrie au transformat metodele de lucru și au mecanizat producția, creînd o nouă atmosferă de bogăție. Cu arhitectura sa magnifică, Edinburgh a fost centrul cultural al Scoției, sărbătorind evoluții interesante în științe și o epocă de aur în arte. Întrucît capitala națiunii se bucura de o economie în plină expansiune, George Ballantine a început să-și comercializeze talentele printre comercianții și profesioniștii bogați ai orașului.
A existat o atmosferă aventuroasă și în industria whisky-ului în curs de dezvoltare, pe măsură ce economia s-a extins. Cu cîteva luni înainte ca Ballantine să-și finalizeze ucenicia, un producător de whisky numit Robert Stein a obținut un brevet pentru o singură distilare. Designul era greoi și avea limitele sale, dar ideea de a produce spirt ieftin de cereale deținea în permanență posibilități mari.
George a vînat spații comerciale în limitele economiilor sale umile și și-a deschis primul magazin alimentar în Cowgate din Edinburgh. Nu partea cea mai la modă a orașului, ci un cartier comercial plin de viață, cu alei înguste, căruțe de fîn și hosteluri, pe ale cărui străzi umblau pînă tîrziu în noapte turme de vaci. Din acest decor a crescut una dintre cele mai distinse companii de whisky din lume. Astăzi, Ballantine’s este sinonim cu excelența în mai mult de 160 de țări – o realizare posibilă prin standardele exigente ale fondatorului de calitate, George Ballantine, la care a insistat pe detalii în fiecare etapă a lungii sale cariere.
Zorii afacerii cu whisky
Cu ajutorul primului său magazin și apoi cu cel de-al doilea din Candlemakers ’Row, pe care l-a deschis la vîrsta de 23 de ani, și-a construit în curînd o reputație importantă în oraș. După cum sugerează adresa, inițial era o stradă îngustă unde se adunaseră fabricanții de lumînări, după un incendiu în fostul lor cartier de lîngă Catedrala Sf. Giles. A atras, de asemenea, meșteri pricepuți, cum ar fi legătorii de cărți, șezătorii și artiștii în vitralii. George a pus un indicator deasupra intrării: „Negustori și băcăni de vin”. Tînărul antreprenor trăia într-o cameră închiriată, concentrîndu-și toate eforturile pe construirea afacerii sale. În următorii zece ani a îmbunătățit compania, atrăgînd un număr din ce în ce mai mare de clienți fideli. Pînă în 1836, cînd avea 28 de ani, strînsese suficient capital pentru a se extinde în centrul orașului Edinburgh. Astfel putea ajunge mai aproape de inima societății din Edinburgh și de tipul de client cu care se simțea în armonie. Cererea de whisky-uri de calitate superioară în rîndul nobilimii l-a ajutat să-i atragă pe unii dintre scriitori, academicieni și medici eminenți de la acea vreme.
Tatăl lui George Ballantine, Archibald, provenea dintr-o familie de fermieri, însă George a fost primul care a aplicat atributele familiei în afaceri. Nu au mai rămas fotografii ale prestigiosului său magazin de pe Princes Street, dar, judecînd după celelalte magazine ale sale, se pare că ar fi fost aprovizionat de la podea pînă la tavan cu leguminoase, ovăz și somon afumat, o selecție largă de alimente pentru cunoscători, însoțită de un raft de vin și whisky – la care se putea ajunge cu o scară ca aceea de bibliotecă. În plus, George s-a angajat să livreze clienților speciali mărfurile cu căruța, cu calul sau cu ajutorul unui băiat pe bicicletă.
În 1842, George s-a căsătorit cu Isabella Mann, fiica unui negustor de cereale, și s-au mutat într-o casă impunătoare, la modă în George Square. Afacerea, cu angajamentul său față de servicii de calitate, a prosperat și s-a extins, ajutată de cei trei fii, George al II-lea, Daniel și Archibald și de nepotul George al III-lea. După toate acestea și pe fondul prosperității, fondatorul Ballantine’s a intrat într-o lume nouă, aceea a amestecurilor de malț, blanding whisky. A învățat de la cei mai buni și a reușit să obțină cele mai bune rezultate cu ajutorul inteligenței sale native, a ambiției și a pasiunii pentru calitate și rafinament.
O viață trăită cu sens
La sfîrșitul anilor 1800, George Ballantine era bine cunoscut ca blender, cu piețe de desfacere în toată Marea Britanie și în străinătate. Cunoștințele sale despre malțuri și efectele învechirii asupra calității și aromei i-au permis să producă o gamă de whisky foarte lăudată. Eforturile neobosite ale unor blenderi remarcabili precum Ballantine au condus la o înțelegere mai profundă a whisky-ului – descoperirea efectelor maturării și a rezultatelor plăcute ale învechirii whisky-ului în butoaie din lemn de cireș. Inovația și imaginația lui George Ballantine au contribuit la stabilirea amestecului Scotch drept cea mai importantă băutură internațională. Pînă în 1881, anul morții Isabelei, magazinele și depozitele Ballantine exportau whisky-ul amestecat al lui Ballantine pe piața mondială.
În cele din urmă, George s-a recăsătorit, lăsînd afacerea în mîinile capabile ale fiilor săi, care au combinat operațiunile din Edinburgh și Glasgow și au achiziționat un depozit pentru a se concentra pe dezvoltarea exporturilor de whisky. George s-a retras la Edinburgh, unde a murit la vîrsta de 82 de ani, din cauze naturale. George Junior, care conducea afacerile lui Ballantine din Glasgow, a realizat un vis important al tatălui său în anul în care regina Victoria a acordat companiei un mandat regal în timpul vizitei sale în oraș. Era o indicație a prestigioasei reputații pe care Ballantine o dobîndise în înalta societate. Aprobarea Reginei însăși, șefa Imperiului, a ajutat la creșterea internațională a lui Ballantine în deceniile viitoare.
Whisky-ul, apa vieţii
Cuvîntul ,,whisky” provine din gaellic-ul ,,uisge”, devenit ,,usky”, variantă abreviată de la ,,uisge beatha”, care înseamnă ,,apa vieţii”, mai bine cunoscută din latinescul ,,aqua vitae”. Whisky-ul, ca multe alte tipuri de alcool, a fost iniţial folosit în scopuri medicale, atît pentru uz intern cît şi extern. Credinţa cum că ar prelungi viaţa era destul de comună. Legenda ne povesteşte că Sfîntul Patrick este cel care a introdus procedeul distilării în Irlanda în Secolul al V-lea, precum şi toate secretele triburilor de scoţi care au sosit în Kintyre în acelaşi secol, cunoştinţe care ar fi provenit din Spania şi Italia.
În ,,Analele din Clonmacnoise” (1405) găsim prima referinţă la această băutură, în contextul morţii unei căpetenii care a consumat-o excesiv în ziua de Crăciun. În Scoţia, prima dovadă a existenţei producţiei de whisky provine dintr-un fragment din ,,Exchequer Rolls” (1494), care menţionează un transport de malţ călugărului John Cor, din ordinul regelui, pentru a-l folosi la fabricarea de aqua vitae.
Se pare că James al IV-lea al Scoţiei (1488-1513) avea o preferinţă aparte pentru whisky şi în 1506 oraşul Dundee a procurat o mare cantitate de alcool de la breasla bărbierilor, care atunci deţinea monopolul asupra producţiei. Între 1536 şi 1541 regele Henric al VIII-lea al Angliei dizolvă mînăstirile, trimiţîndu-i pe călugări printre laici. Producţia de whisky se mută astfel în gospodăriile private. Odată cu fericitele accidente în care cineva a îndrăznit să bea dintr-un butoi vechi de cîţiva ani, whisky-ul a evoluat într-o băutură mult mai fină. Deţinînd dreptul de a distila whisky-ul încă din 1608, Old Bushmills Distillery de pe coasta de nord a Irlandei se pare că ar fi cea mai veche distilerie a a acestei licori.
O licoare apreciată, după cum se întrevede din unele documente precum cel semnat de Robert Swinhurst în Secolul al XVII-lea: ,,Băut cu moderaţie încetineşte vîrsta, întăreşte tinereţea, ajută digestia, elimină melancolia, linişteşte inima, calmează mintea, înviorează spiritul…”. Proprietarul care primeşte de la rege dreptul de fabricaţie, pe nume Sir Thomas Philips, deţinea pămînturi întinse în plantaţiile din Ulster şi le foloseşte pentru a pune la punct o industrie de succes în comitatul Antrim şi în orășelul Coleraine. Odată cu Actul de Uniune din 1707 dintre Anglia şi Scoţia taxele cresc dramatic. După implementarea taxei pe malţ din 1725 foarte multe distilerii au fost fie închise, fie forțate să lucreze clandestin. Sticlele erau ascunse pînă şi în sicrie. Producătorii încep să lucreze noaptea, cînd întunericul ascundea fumul care se ridica din distilator. Din acest motiv băutura capătă denumirea de ,,moonshine” (strălucirea lunii). Chiar şi în Coleraine au loc 242 de procese în Secolul al XIX-lea împotriva producătorilor aflaţi în ilegalitate. Şi irlandezii, şi scoţienii erau oricum foarte ataşaţi de ideea de ,,home-made”, de unde şi fenomenul foarte răspîndit al producţiei ilegale din epocă, în ciuda încercărilor repetate de a regulariza comercializarea.
În 1880, cînd brandy-ul franţuzesc merge pe panta declinului ca urmare a infestării strugurilor cu phylloxera, whisky-ul devine principala licoare de pe piaţă. De asemenea, a fost întrebuinţat ca monedă în timpul revoluţiei americane. În 1794 fermierii scoţieni şi irlandezi care au emigrat în zona Pennsylvaniei s-au revoltat împotriva unei taxe federale impusă băuturii de către Alexander Hamilton, dar rebeliunea whisky-ului a fost reprimată cu succes datorită miliţiilor aflate sub comanda lui George Washington, acelaşi care decisese mai înainte să-şi investească propriile economii în construcţia unei distilerii.
Deşi la început băutura nu era considerată decît un fel de bere distilată, whisky-ul a evoluat într-o băutură complexă pe baza mai multor tipuri de decoct de malţ, mai multor combinaţii de grîne fermentate care oferă fiecărei mărci un gust distinct. Însă in ciuda diferentelor, să zicem, dintre un Bourbon american şi un blended scotian, mai importantă este calitatea apei, cerealelor şi drojdiei alese pentru preparare.
R.M.