Folclorul, garantul fibrei noastre naționale
  • 21-03-2022
  • 0 Comentarii
  • 308
  • 0

Cunoscutul om de radio de la emisiunile de folclor, Aurelian Popa-Stavri, după ce a publicat, cu ceva vreme în urmă, cartea ,,Benone Damian – un virtuoz instrumentist” (2019), revine în fața cititorilor cu o nouă lucrare a sa, ,,Misiunea: Patrimoniul Muzical” (noiembrie 2021), cu subtitlul ,,Studii, interviuri, muzică și radiofonie”. Cartea cuprinde lucrări și studii cu caracter folcloric, ce se adresează mai cu seamă celor care lucrează în domeniul muzical, în special viitorilor muzicieni. În cele peste 150 de pagini format A4, autorul și-a structurat cartea în mai multe capitole, fiecare oferind celor interesați informații despre instrumentele muzicale (caval, fluier etc.) și jocul popular, dar și amintiri depănate de mari artiști în fața microfonului, la săptămînala lui emisiune, ,,Lada cu zestre”, de la postul național de radio Antena Satelor, înființat de regretatul om de radio Gheorghe Verman. Emsiune pe pe care Aurelian Popa Stavri o păstorește de ani buni, întru folosul și promovarea folclorului autentic de pe întreg cuprinsul țării, cu artiști profesioniști și rapsozi populari... Probabil că fondatorul și inițiatorul acestei îndrăgite emisiuni a luat în calcul, de la bun început, ca slujitor al folclorului autentic, să promoveze acest gen muzical, observînd degradarea lui continuă, mergînd pînă la dispariția totală a unor datini și obiceiuri din mai multe comunități sătești, odată cu plecarea la ceruri a bătrînilor noștri și înstrăinarea fiilor acestora, risipiți în toate colțurile lumii. Dorința autorului de a le aduce în atenția publicului, pe lungimile de undă ale radioului și, apoi, păstrarea lor în arhive, este un act de voință socială a unei conștiințe artistice formată în timp, cu muncă asiduă și dăruire totală. După cum se știe, ,,lada cu zestre”, în tradiție populară, a fost o preocupare constantă a părinților care aveau fete... Ei se îngrijeau să le facă zestre acestora, încă de copile: perne, covoare etc., pe care, pînă la măritiș, le păstrau într-o ladă de lemn înflorată și încrustată cu diferite motive populare. Să aibă cele necesare, atunci cînd fetele se vor mărita și, cu alai de nuntă, vor fi duse, în care frumos împodobite, trase de boi sau de cai, la casa lor. Astăzi, nu știm dacă aceste obiceiuri se mai practică, vedem doar că, pentru emisiuni televizate, se încropesc pe genunchi niște scene cu iz publicitar, lipsite de parfumul datinilor de odinioară. Și nu doar nunțile și-au pierdut din autenticul lor strămoșesc, ci și botezurile, înmormîntările și alte evenimente din viața oamenilor. Totul este organizat prin prisma profitului pecuniar. Folcloristul Aurelian Popa-Stavri, la emisiunea ,,Lada cu zestre”, caută să obțină de la invitații săi cît mai multe amintiri care le-au călăuzit pașii spre consacrare, să afle despre tradițiile și obiceiurile din zonele din care provin, apoi, să le imprime pe bandă magnetică, spre păstrare pentru generațiile viitoare. Cu multă tenacitate și aprigă dorință de a culege cît mai multe piese muzicale de folclor vocal dar și instrumental, el merge cu reportofonul în cele mai îndepărtate sate din țară, să întîlnească și să vorbească cu oameni care mai știu cîte ceva despre obiceiurile și tradițiile noastre. Din perspectiva acestei munci istovitoare, îl putem asocia cu marele folclorist Constantin Brăiloiu, din perioada interbelică. De aceea considerăm că, în emisiunea ,,Lada cu zestre”, Aurelian Popa-Stavri este omul potrivit la locul potrivit, el însuși fiind un tezaur de cultură muzical-folclorică.
Volumul la care facem referire este un izvor de informații adunate de-a lungul vremii, rezultat a muncii de cercetare și documentare, de la oameni cu diverse vîrste și profesii, implicați direct în activități artistice, serbări cîmpenești, tîrguri de carte, care pot oferi date concludente despre această ramură artistică. În dialogurile pe care le poartă, el se adresează interlocutorilor cu aceeași modestie care îl caracterizează, vorbindu-le celor aflați în fața microfonului ca un vechi prieten al lor. Subliniez toate acestea pentru a spune că interviul este o artă a vorbirii pe care nu o poate avea oricine, este un har pe care ți-l dă Dumnezeu, iar Aurelian Popa Stavri se află printre cei ce l-au primit cu folos. Este adevărat însă că, învățînd și studiind permanent, el și-a cultivat talentul, pentru ca azi să vorbim despre el ca fiind un important folclorist român. Avem drept dovadă cărțile pe care le-a publicat pînă în prezent, precum și pe cea de față.
,,Misiunea: Patrimoniul muzical”
este o carte care se deschide cu un laborios studiu ce se întinde pe cîteva pagini, și care are în atenție ,,Hora Bucovineană bătrînească, marcă a folclorului românesc”. Și zice autorul: ,,Din rîndul dansurilor populare, hora este denumirea generală, națională, a adunării comunității spre a dansa și petrece zilele de sărbătoare, mai ales în duminici, obicei numit, în Bucovina, și la strînsură, sau la gioc”. Tema este analizată pe larg, cu dese trimiteri la alți folcloriști care au studiat tradițiile din această frumoasă zonă a țării. Făcînd o incursiune în istorie, autorul explică: ,,Cu o existență de mai bine de două mii de ani, «hora lui Homer» nu se mai găsește decît în cuprinsul munților de dincolo de «Ocheanus, al zeilor tată»”. Folcloristul vine cu noi completări la datele accesate, făcînd trimitere la ,,Dimitrie Cantemir, care cunoaște bine și spațiul cultural european, dar și pe cel balcanic”, cărturarul care avea să scrie, zice autorul, că ,,jocurile sînt la moldoveni cu totul altfel decît la celelalte neamuri. Ei nu joacă doi sau patru inși laolaltă, ca la franțuji și leși, ci mai mulți roată sau într-un șir lung”. Și, pentru a înțelege mai bine fenomenul jocului din Bucovina, marele istoric vine cu explicații redate plastic: ,,Cînd se prind unul de altul de mînă și joacă roata, mergînd de la dreapta spre stînga cu aceiași pași potriviți, atunci zic că joacă hora”. Hora, sau jocul, zicem noi, a luat naștere de-a lungul timpului, în funcție de zonă și cultura proprie a celor care se manifestau în acest fel.
În continuare, Aurelian Popa-Stavri își demonstrează abilitățile folclorice pe mai multe paliere de cercetare: de la studiul privind jocul în Bucovina trece la cel privind ,,Cavalul românesc”, în care aduce informații despre construirea instrumentelor muzicale (caval, fluier, oboi) și numeroase lămuriri despre istoricul lor. Și o face cu știința sa de bun cunoscător al acestor instrumente, folosite în acompanierea artistului vocal, a rapsodului, formînd un întreg unitar de frumuseți sonore și dimpreună atingînd culmile geniului latinității noastre de la Marea Neagră pînă în Carpați. Aurelian Popa-Stavri, în ,,Cavalul românesc”, face trimitere adesea la Traian Ciuculescu, ,,distins intelectual care se afirmă polivalent în domeniul folclorului muzical”. Și explică: ,,Traian Ciuculescu dorește ca cititorii să reflecte asupra posibilității apariției cavalului cu cinci orificii în raportul mai larg, al păstoritului transhumant, vegheat de Carpați, Dunăre și Marea Neagră”. Cu aceeași notă de optimism care îl caracterizează, Aurelian Popa-Stavri își exprimă încrederea că instrumentele tradiționale ale păstorilor români, care au nu doar legendele lor, ci și rapsozi care le mînuiesc cu dragoste și pasiune, vor dăinui astfel încă mult timp, fiind duse mai departe către noi, și noi generații. Vorbind despre istoricul cavalului, autorul invocă demonstrația lui Traian Ciuculescu: ,,El argumentează prin dezvoltarea istorică firească a instrumentului sonor-muzical al păstorilor, pornind de la fluierele rudimentare, fără orificii, la fluierele mici cu orificii, apoi la apariția treptată a familiei de fluiere, pe registre sonore, fluiere mici, mijlocii și mari, pînă la fluierele mari, care, în practică, din necesitatea simplificării și, mai ales, pentru acoperirea cu «pernuța» degetelor, în mod mai ușor și firesc, lesnicios cîntării la aceste tuburi lungi, de dimensiuni între 65 și 95 cm, au fost construite cu cinci orificii, în loc de șase, construcție caracteristică fluierelor mici și mijlocii din practica îndatinată”.
Cartea lui Aurelian Popa-Stavri cuprinde - alături de recenzii de carte, evocări și cronici – eseuri despre Dor, ca personaj liric al genezei poporului român; interviu cu Jean Lupu, dirijorul corului de copii ,,Simbol” al Patriarhiei Române; studii despre romanța autohtonă în Secolul XIX, cu prezentarea lui Gheorghe Sărac – o odisee în restabilirea demnității umane; Grigore Leșe, în centrul temei ,,Sacrificiul impune respect”. Cartea, rezultatul experienței redactoriale și muzicale a lui Aurelian Popa Stavri, este bogat ilustrată cu fotografii color, printre acestea regăsindu-se mai multe imagini din activitatea flautistului Nicolae Maxim, cu artiști ai Orchestrei Filarmonice ,,George Enescu” de la Ateneul Român.
În concluzie, această nouă apariție editorială purtînd semnătura lui Aurelian Popa-Stavri se constituie într-un izvor de date destinate atît profesorilor de muzică și liceenilor, cît și publicului meloman interesat de tradițiile folclorice ale românilor, venind în sprijinul noului val de muzicieni și folcloriști. Ei pot duce mai departe cunoștințele despre strămoșii noștri, despre obiceiurile și miturile fastuoase care țin de zona folclorică și care ne individualizează pe noi ca popor, cu istoria lui de mii de ani.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite