În generaţia sa, Florin Bogardo a fost un compozitor care şi-a însuşit o temeinică pregătire profesională şi care a izbutit să creeze o muzică de un lirism fremătător, o adevărată artă sonoră a nobleţei şi tonului de destăinuire. Regretatul maestru Anatol Vieru spunea: „Florin Bogardo este nu numai un autentic melodist, de o nobleţe mişcătoare, ci şi un mare armonist şi orchestrator, care atrage, indiscutabil, prin rafinamentul lui”. Ne-a oferit multe melodii, în care a tălmăcit, etern, umanul sentiment al dragostei, aşa cum l-au conceput trubadurii medievali, din această ambianţă de suflet făcînd parte şi piesele: „Un fluture şi o floare”, „Printr-un sărut”, „Plop înfrînt”, dar mai ales nemuritoarea „Ora cîntecului”. Florin Bogardo se numără printre puţinii compozitori din ramura muzicii uşoare care au izbutit să-i găsească poeticii un corespondent spiritual, de o fină muzicalitate, al genialului Mihai Eminescu. Sub acest aspect putem aminti cîntecele: „Dintre sute de catarge” şi „La Steaua”. Florin Bogardo a fost şi un foarte expresiv interpret al compoziţiilor sale, de cele mai multe ori interpretîndu-le alături de soţia sa, Stela Enache. Într-o epocă în care calitatea este strivită de cantitatea lucrărilor, iar între text şi muzică nu există o concordanţă, vulgaritatea este supărătoare. Florin Bogardo a fost un veritabil neotrubadur, cîntecul său pornind din inimă şi ajungînd la mii de inimi, potolind zbuciumările de tot felul, din dramatica noastră epocă. Florin Bogardo, prin „Ora cîntecului”, se poate măsura, de la egal la egal, cu marii compozitori ai genului din lumea întreagă, care cred în nestăvilita putere de iubire a omului onest. În acest fel, el a slujit adevărata muzică, o lume mirifică, prin care oamenii se înfrăţesc precum astrele în senina „Cale a Robilor”.

DORU POPOVICI