În această perioadă sumbră, despărțind lumina de umbră, pentru a străbate aura lucrurilor din ,,firescul absurdului”, PLANETA ALBASTRĂ poartă mască. Nimic nu mai e cum a fost, totul pare fără rost. Stai la distanță de tot ce te înconjoară, așteptînd totuși cu nerăbdare Sfînta Sărbătoare. În ,,oglinzile” reflectate în vinovați fără vină, imaginile ireale par convexe sau concave.

În sfînta zi de Crăciun, steaua de la Răsărit a vestit nașterea Pruncului Isus, iar noi ne-am răstignit cînd pămîntul s-a înroșit cu sîngele Celui Împușcat, ce nu se lupta cu nimeni, dar învins de Serafimi cam pestriți, însetați de dreptate. Dar apele din izvoare au refuzat să le iasă în cale pentru a limpezi un mister, urcat de Revoluție în Cer. În cele din urmă, de dincolo de moarte, Duhul Sfînt, în chip de porumb, a aprins lumini ce ard din țărîna trupului stins, care ne-a învins printr-un blestem de a nu ajunge nicăieri. Ne prăbușim în vid, și suspendați în aerul static, libertatea o respirăm apatic. Păienjenii țes pînze pe care ,,Penelope” și ,,Ulise” din fotoliile de ceară le topesc în speranțe de primăvară. Doar că primăvara rămîne o nesfîrșită iarnă.

Un timp, libertatea a fost atît de departe. Acum este aici, noi sîntem tot ucenici, deși a căzut Cortina de Fier, dusă spre nicăieri. În beția libertății a nins cu promisiuni, însă izbucnirea de culori întunecate s-a înfipt adînc în așteptările noastre. Cu ochii fixați spre speranța unui viitor mai bun, vom alunga gîndurile de tristețe și durere, pentru a nu piere. Fără, însă, a ne da seama că între timp, de atîta așteptat, ne-am măcinat.

În secolul care a trecut, ani îndelungați am fost îmbrăcați în Mantia roșie din Est. Mantia s-a tocit și ne-am îndreptat așteptările spre Vest. Și, cu ce ne-am ales? Cu ițarii văcarilor, rupți în cur și la genunchi, purtați de ani buni; de la vlădică la opincă, toți s-au crezut americani, deși nu au dolari, iar leii, din cușcă, mușcă...

Tinerii au plecat în bejenie, într-o altă țară. S-au dus cu sufletul sihastru, pe aripa păsării de fier. Acum, din caier de nori, torc aminitiri de viitor, cînd crucea lor va urca Golgota trist, pe urmele lui Christ, pentru a găsi, într-un pumn de pămînt, ,,lumina” unui răsărit.

Zarvă mare: va mai crește pensia oare? Pentru interese stupide, pensionarii sînt lăsați mereu la marginea societății cupide.

Păsările migratoare privesc cu disperare: unde e pădurea oare? Cuibul unde să și-l facă, n-a mai rămas nici o cracă. Copacul și-a țesut vise care, acum, au apus pe ponoare. Pînă și parcurile s-au ,,evaporat”, avînd cîte o vilă pe cap.

Și, mereu e dihonie mare între inițiale: P.N.L, Pee See Dee., U.S.R., P.M.P., UDMR... Se ceartă, reciproc se insultă și, în acest timp, viața noastră devine absurdă. De toate s-au întîmplat de cînd ,,democrația” s-a instalat, iar noi, ,,veritabili boi”, tragem la jug, din zori pînă-n amurg. Ne-am lămurit: singuri ne-am păcălit.

Democrația e încă un ,,copil” în fașă, ce pare că nu are ,,nașă”. Are însă nas și inspiră aer poluat, acum, prin mască filtrat. Covidul ne-a ,,botezat”, iar ,,Circul” electoral ne-a cununat cu o Speranță: mîntuirea într-o altă viață. Rămas bun!

LILIANA TETELEA