
- 08-12-2020
- 0 Comentarii
- 221
- 0
În această perioadă sumbră, despărțind lumina de umbră,
pentru a străbate aura lucrurilor din ,,firescul absurdului”, PLANETA ALBASTRĂ
poartă mască. Nimic nu mai e cum a fost, totul pare fără rost. Stai la distanță
de tot ce te înconjoară, așteptînd totuși cu nerăbdare Sfînta Sărbătoare. În
,,oglinzile” reflectate în vinovați fără vină, imaginile ireale par convexe sau
concave.
În sfînta zi de Crăciun, steaua de la Răsărit a vestit
nașterea Pruncului Isus, iar noi ne-am răstignit cînd pămîntul s-a înroșit cu
sîngele Celui Împușcat, ce nu se lupta cu nimeni, dar învins de Serafimi cam
pestriți, însetați de dreptate. Dar apele din izvoare au refuzat să le iasă în
cale pentru a limpezi un mister, urcat de Revoluție în Cer. În cele din urmă,
de dincolo de moarte, Duhul Sfînt, în chip de porumb, a aprins lumini ce ard
din țărîna trupului stins, care ne-a învins printr-un blestem de a nu ajunge
nicăieri. Ne prăbușim în vid, și suspendați în aerul static, libertatea o
respirăm apatic. Păienjenii țes pînze pe care ,,Penelope” și ,,Ulise” din
fotoliile de ceară le topesc în speranțe de primăvară. Doar că primăvara rămîne
o nesfîrșită iarnă.
Un timp, libertatea a fost atît de departe. Acum este aici,
noi sîntem tot ucenici, deși a căzut Cortina de Fier, dusă spre nicăieri. În
beția libertății a nins cu promisiuni, însă izbucnirea de culori întunecate s-a
înfipt adînc în așteptările noastre. Cu ochii fixați spre speranța unui viitor
mai bun, vom alunga gîndurile de tristețe și durere, pentru a nu piere. Fără,
însă, a ne da seama că între timp, de atîta așteptat, ne-am măcinat.
În secolul care a trecut, ani îndelungați am fost îmbrăcați
în Mantia roșie din Est. Mantia s-a tocit și ne-am îndreptat așteptările spre
Vest. Și, cu ce ne-am ales? Cu ițarii văcarilor, rupți în cur și la genunchi, purtați
de ani buni; de la vlădică la opincă, toți s-au crezut americani, deși nu au
dolari, iar leii, din cușcă, mușcă...
Tinerii au plecat în bejenie, într-o altă țară. S-au dus cu
sufletul sihastru, pe aripa păsării de fier. Acum, din caier de nori, torc
aminitiri de viitor, cînd crucea lor va urca Golgota trist, pe urmele lui
Christ, pentru a găsi, într-un pumn de pămînt, ,,lumina” unui răsărit.
Zarvă mare: va mai crește pensia oare? Pentru interese
stupide, pensionarii sînt lăsați mereu la marginea societății cupide.
Păsările migratoare privesc cu disperare: unde e pădurea
oare? Cuibul unde să și-l facă, n-a mai rămas nici o cracă. Copacul și-a țesut
vise care, acum, au apus pe ponoare. Pînă și parcurile s-au ,,evaporat”, avînd
cîte o vilă pe cap.
Și, mereu e dihonie mare între inițiale: P.N.L, Pee See Dee.,
U.S.R., P.M.P., UDMR... Se ceartă, reciproc se insultă și, în acest timp, viața
noastră devine absurdă. De toate s-au întîmplat de cînd ,,democrația” s-a
instalat, iar noi, ,,veritabili boi”, tragem la jug, din zori pînă-n amurg.
Ne-am lămurit: singuri ne-am păcălit.
Democrația e încă un ,,copil” în fașă,
ce pare că nu are ,,nașă”. Are însă nas și inspiră aer poluat, acum, prin mască
filtrat. Covidul ne-a ,,botezat”, iar ,,Circul” electoral ne-a cununat cu o
Speranță: mîntuirea într-o altă viață. Rămas bun!
LILIANA TETELEA
- 17-04-2025
- 0 Comentarii
- 97
- 0
23.6 C