Filonul de Aur (3)
  • 13-07-2020
  • 0 Comentarii
  • 219
  • 1

Ne bucurăm că însăși comunitatea internațională a început să înțeleagă faptul că așa nu mai merge și că România trebuie ajutată să nu ajungă un exportator de violență, o placă turnantă a traficului de carne vie, de arme, de droguri. Este în interesul Occidentului ca aici, în această zonă strategică de mare importanță, să domnească legea și ordinea, să trăiască un popor mulțumit și pașnic, nu o populație nervoasă, cu spiritele inflamate în permanență, așa cum vedem că se întîmplă în unele zone tensionate din Peninsula Balcanică. Este momentul să reînnoiesc voința politică fermă a Partidului România Mare de integrare a Țării noastre în Uniunea Europeană și NATO, în conformitate cu toate documentele pe care le-am semnat eu însumi și la elaborarea cărora am contribuit. Am spus-o și la diverse reuniuni internaționale, o spun și acum: noi credem într-o Europă a Patriilor și a Națiunilor, singura formulă viabilă pentru arhitectura viitoare a bătrînului continent. Președintele Cehiei, dl. Vaclav Havel, vorbea, recent, despre apariția, în Europa, a unui „zid psihologic”, iar președintele Comisiei Europene, dl. Romano Prodi, avertiza că nu se poate accepta „o Europă germană”, ci o „Germanie europeană”, iar remarca este valabilă și pentru alte Puteri europene.

Toate acestea sînt teme de meditație pentru noi și este imperios necesar să alegem cele mai bune soluții pentru Țara noastră. Precizez că sîntem perfect de acord cu îndeplinirea, constantă, a celor două criterii fundamentale, care au fost formulate, zilele trecute, la Universitatea din Varșovia, de noul președinte american, George Bush-junior: democrația și economia de piață. Nu e deloc ușor, fiindcă nimeni nu se naște nici democrat, nici capitalist, dar merită să încercăm; în definitiv, ceea ce este bun pentru alții, poate fi bun și pentru noi, românii.

Ne reafirmăm voința fermă de înfăptuire, pe cale pașnică, a României Mari, prin unificarea, într-o primă fază, a Basarabiei cu Patria-Mamă. Nimeni și nimic nu poate opri procesul istoric de întregire a Țării! Așa cum nimeni și nimic nu poate periclita Transilvania noastră străbună și, atîta timp cît va exista Partidul România Mare, ar fi bine ca agitatorii să-și aducă aminte că cine seamănă vînt, culege furtună! Avertizăm Ungaria, cu toată responsabilitatea, să nu dezgroape securea războiului, fiindcă românii au mai fost de două ori la Budapesta și cunosc bine drumul. Aștept să aud acum vocea acelora care, în decembrie 2000, au mințit populația că, dacă voi cîștiga eu alegerile prezidențiale, aș face război. N-am ieșit președinte și n-am făcut nici un război, dar situația este de o gravitate excepțională, fiindcă Legea statutului maghiarilor echivalează chiar cu o declarație de război lansată de Ungaria la adresa României. Dincolo de asta se întind tranșeele! Ce atitudine va adopta România în momentul, foarte probabil, cînd forțele cu adevărat extremiste vor face și pasul următor, proclamînd autonomia teritorială a unor zone din Ardeal? Noi, cei de la PRM, știm bine ce avem de făcut, pentru că totul are o limită și numai de dragul de a părea noi civilizați și amabili, nu vom permite nimănui sfîrtecarea Țării: vom pune mîna pe arme! Nu altfel au procedat, în momente de cumpănă mai mult sau mai puțin asemănătoare, Franța, Italia, Anglia, Spania, America. Nutresc speranța că nu se va ajunge aici.

Stimați prieteni, trăim un moment glorios din viața partidului nostru. Existența de 10 ani, într-o epocă atît de furtunoasă, echivalează cu 100 de ani pe vremuri pașnice. Poporul Român ne-a scris, pe actul de naștere, cu cerneală roșie, nota 10 cu felicitări. Avem un partid mare, puternic și mai unit decît oricînd, tocmai pentru că a început să se debaraseze de uscături și cangrene. Cine a trădat Partidul România Mare a trădat, în fond, România. Praful și pulberea s-au ales de aventurierii care s-au iluzionat că sînt așa de importanți încît ar putea sparge acest partid. Istoria a demonstrat că o forță umană animată de un Ideal nu poate fi distrusă, nici compromisă. Poate că Dumnezeu ne pune la încercare credința. Poate că tot ce se întîmplă cu Țara noastră face parte dintr-un plan divin și este necesar să trecem prin purgatoriu. Important este să ne urmăm destinul, să credem, cu tărie, în Neamul Românesc și să ne creștem copiii în cultul iubirii de Dumnezeu și de Patrie. Românii sînt ancestrali, sînt latini, sînt creștini, sînt europeni. Este nevoie, mai mult ca oricînd, să întărim stîlpii pe care se sprijină bolta obștii românești: Familia, Școala, Biserica și Armata. România de mîine va fi o Țară modernă și perfect echilibrată, care va participa la schimbul mondial de valori cu tezaurul ei de înțelepciune și experiență. Trebuie să îndrăznim mai mult. „Thalita, Kumi!” – „Fetițo, umblă!”, așa îi spune României Isus Christos, precum i-a spus copilei înviate din morți. Am început un nou secol și un nou mileniu. Fie și numai pentru aceste evenimente cosmice, generația noastră este ieșită din comun. În lumina acestei glaciațiuni calendaristice, totul capătă alte contururi, alte dimensiuni. Ne ducem viața între cele două milenii creștine precum o floare presată între Vechiul și Noul Testament. Și totuși, viața e frumoasă! Și totuși, ea merită să fie trăită. Să nu ne lăsăm copleșiți de nevoi, de mizerii, de depresii psihice. Merită să trăim și să luptăm, dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noștri. Ce fel de Românie le lăsăm acestor îngeri neprihăniți? Ne vor binecuvînta ei, sau ne vor blestema? Numai de noi depinde. Importantă este lupta care se dă la nivelul mentalității, fiindcă pericolul cel mai mare care ne poate paște este să ne obișnuim cu neobișnuitul, cu răul din noi și din jurul nostru, cu atrocitatea, cu sadismul, cu nenorocirea. Nu poate exista o Țară sănătoasă cu oameni bolnavi. Iată de ce fenomenul România Mare a fost privit, de la început și pînă acum, ca o rază de speranță de către milioane și milioane de români care trăiesc sub soare. Noi am captat filonul de aur al Naționalismului Luminat, iar acest filon s-a făcut stilou, și microfon, și plug, și drapel, și armă ori de cîte ori a fost nevoie. Cine se teme de noi, se teme de adevăr. „Vadim, această revistă ne va duce la un partid!” – îmi spunea, cu intuiția lui care nu dădea greș, Eugen Barbu. Am simțit și eu asta, și nu numai atît: revista ne-a dus la un partid, iar partidul ne-a dus la o Țară.

Astăzi, la jubileul a 10 ani de la făurirea PRM, îmi plec fruntea, cu evlavie, în memoria tuturor acelor membri fondatori și a acelor militanți care, luptînd pe frontul iubirii de Țară, și-au ruinat sănătatea și au trecut în eternitate. Veșnica lor pomenire și Patria recunoscătoare! Fără jertfa lor dezinteresată, eu n-aș fi fost nimic. Și numai gîndul la ei, cei care au plătit cu viața, mă face să cred că eu nu-mi mai aparțin și că trebuie să-mi port crucea pînă la capăt. Mă uit în urmă la toți acești 10 ani: atîtea lupte, atîtea Adunări Populare, atîtea ceremonii! Privesc în jur, la această impresionantă desfășurare de forțe, și mă gîndesc cît de ridicoli erau aceia care au încercat să scoată PRM în afara Legii, tîrîndu-ne prin instanțele de judecată, împroșcîndu-ne pe ecranele televizoarelor (unde noi nu avem acces!), cu cele mai scelerate acuzații. La un moment dat, în cursul anului 1999, eu adunasem nu mai puțin de 40 de procese, toate politice, urcam Golgota tribunalelor alb ca varul, de nesomn, încă de la 8 dimineața, strîngeam din dinți și mă rugam: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!” Exilat pe Insula Sfînta Elena, Împăratul Napoleon – la mormîntul căruia depun mereu un buchet de trandafiri roșii, cînd mă întorc de la Consiliul Europei și zăbovesc la Paris – spunea: „Un om poate fi asasinat în mai multe feluri: cu pistolul, cu sabia, cu otrava, sau prin asasinat moral. În definitiv, este același lucru, exceptînd faptul că acest ultim mijloc este cel mai crud”. Am spus-o încă de acum 3 ani: prigonitorii mei n-au putere asupra mea, nu-i ajută Dumnezeu. Unde sînt ei acum și unde sîntem noi?! Bătălia pentru Neamul Românesc n-a început ieri și nu se va termina mîine. Fie ca Medalia Jubiliară din aur și argint pe care, din austeritatea noastră, ne-am permis să o instituim și pe care o vom decerna celor mai vajnici slujitori pe Altarul Patriei, să ne apere de fulgerele invidiei și ale răutății vrăjmașilor noștri, cărora, la ceas aniversar, eu le doresc să le lumineze Cel de Sus mintea. Eu însumi observ o metamorfoză care mă bucură: de la un timp, nu mai rostesc discursuri, ci predici. În definitiv, pentru creștini, genunchii de rugăciune sînt mai importanți decît ochii din cap.

În încheiere, am să deschid Biblia la Epistola lui Pavel către Tesaloniceni, pentru a vă împărtăși cîteva pilde ale Apostolului Neamurilor, pe urmele căruia am fost, nu demult, în Malta, pe acel ostrov unde a fost salvat din naufragiu și a aprins un foc albastru, din mărăcini; poate că asta e mutația cea mai importantă în viața mea: în vreme ce unii căutau, în mica insulă din Mediterana, urmele acordului dintre Bush și Gorbaciov, eu eram preocupat de prezența unui om cu mult mai important decît aceștia, Sfîntul Pavel. Ascultați cît de actuale sînt cuvintele lui și azi, după 2000 de ani: „Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea. Cînd vor zice: «Pace și liniște», atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată; și nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraților, nu sînteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț. Voi toți sînteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu sîntem ai nopții, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim precum ceilalți, ci să veghem și să fim treji (...) Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Christos, care a murit pentru noi. (...) Trăiți în pace între voi (...) Bucurați-vă întotdeauna. Rugați-vă neîncetat. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu. (...) Harul Domnului nostru Isus Christos să fie cu voi toți! Amin!”.

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(23 iunie 2001, Sala Palatului)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite