Maica Domnului este crinul neamului omenesc.

Genul decăzut şi împărţit se transformă, în Fecioara Maria, în feciorie şi maternitate iluminată, primind într-însa Logosul lumii, care se naşte de la Duhul.

Maica Domnului n-a fost scutită de nici una din durerile omeneşti. De mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul Ei. Ea e modelul desăvîrşit de curăţie şi iubire, duse pînă la jertfă: dovadă că puţini erau pînă sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini era Maica Domnului. Tot aşa, pe lîngă orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămîn pentru el către Dumnezeu, şi printre cei puţini e Maica Domnului. Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă, pentru noi către Dumnezeu. Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sînt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu, din nou, în iubire.

Cînd te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată.

Tot rostul şi configuraţia femeii e maternitatea.

Cîteva femei: Maria Magdalena, Maria lui Iacov şi Salomeea, ducînd mir de mult preţ, dragoste pentru Isus, pe care-L ştiau în mormînt, recunoştinţă pentru învierea lor din păcat. Erau clipe de groază, în care orice îndrăzneală în legătură cu Isus se putea pedepsi cu moartea. Chiar unul din ucenicii Lui se lepăda cu jurămînt că nici nu L-a cunoscut pe Isus. Părea, pentru o clipă, că s-a terminat cu creştinismul. Prigoana începuse.

Dar vine îndrăzneala de unde nimeni n-ar fi bănuit: de la nişte femei. Acestea sînt mironosiţele (purtătoarele de mir) care au ridicat, primele, steagul creştinismului, vestind Învierea Domnului. Ele iubeau pe Isus, fiindcă El le-a ridicat la noua concepţie despre viaţă. Aceasta le-a adus pe urmele Lui. Iar El le-a făcut primele vestitoare ale Învierii. Faptul Învierii Domnului a frînt toată potrivnicia, a înlăturat toată îngrozirea din calea lor. Ce-au cunoscut ele în Isus? Iubirea divină care le-a purificat viaţa, le-a înnoit sufletul, le-a transfigurat existenţa. O iubire care străbate în adîncuri, care răscoleşte toată fiinţa, care creează din nou. Această iubire a crescut şi în sufletul lor. Această iubire le-a făcut, din femei slabe, fricoase, mai tari decît toate potrivniciile lumii, le-a făcut mai tari ca moartea, de care nu se mai temeau. La aceste însuşiri duce Isus pe oricine care se întîlneşte cu El. Aceste însuşiri sînt cele ce fac pe omul nou, renăscut din Dumnezeu, un vestitor al învierii.

Femeile mironosiţe au fost învrednicite de Dumnezeu să fie primele vestitoare ale Învierii lui Isus, ale naşterii, din nou, a omului; – şi au corespuns.

Prin rugăciunea Sfintei Elena s-au încreştinat Constantin cel Mare, împăratul roman şi Imperiul Roman. Prin rugăciunea Clotildei s-au încreştinat Clodius şi poporul francilor. Prin rugăciunea Nonei s-a încreştinat Iviria (Georgia). Macrina e bunica, iar Emilia e mama Sfîntului Vasile cel Mare. Antusa e mama Sfîntului Ioan Gură de Aur, iar Monica e mama Fericitului Augustin.

ARSENIE BOCA