Doresc de ceva vreme să scriu despre acest subiect și iată că am în sfîrșit prilejul să o fac. De cînd citesc Revista ,,România Mare” am luat contact cu etichetele aplicate acesteia cît și lui Corneliu Vadim Tudor, una dintre ele fiind cea de ,,extremă dreapta”. Pe fondul alegerilor din Franța, văd iarăși eticheta aceasta plasată pe numele candidatei Marine Le Pen, fapt care m-a determinat să cercetez încă o dată problema mai îndeaproape.
Înainte de a începe să disec definiția extremei drepte, de a cărei frică unii tremură, trebuie să vă reamintesc faptul că spectrul politic este asemănător unei axe imaginare, care se extinde la stînga și la dreapta unui centru politic. Pozițiile apropiate de centru, cele mai moderate, poartă denumirile de centru-stînga și centru-dreapta. Extrema stîngă și cea dreaptă sînt situate spre capetele axei. Diversele mișcări politice ocupă poziții de-a lungul acestei axe, determinate după doctrina politică a acestora.
Politica este deseori divizată în stînga și dreapta, iar acești termeni provin din timpul Revoluției Franceze din 1789, cînd cei ce-l sprijineau pe rege stăteau în partea dreaptă a Adunării, iar cei care sprijineau formarea republicii stăteau în stînga. În mod tradițional, stînga include social-democrația, socialismul, comunismul și, după unele categorisiri, anarhismul. Totodată, dreapta include liberalismul, monarhismul, conservatorismul, naționalismul și fascismul. Așadar, partidele de dreapta sînt mai conservatoare față de celelalte. Extrema dreaptă ar denumi, după definiția unanim acceptată, partidele cu caracteristici xenofobe, fasciste și rasiste, ba uneori chiar și pe cele naționaliste. Să le luăm pe rînd.
Numim xenofobie frica sau ura față de străini și de necunoscut. Aceasta nu se referă numai la repulsia față de o etnie, o cultură sau o religie diferită, dar și la frica de oameni necunoscuți și de concepte necunoscute. Forme ale xenofobiei pot include rasismul sau homofobia. Așadar, e clar. Cînd singurul tău motiv de a urî o etnie, o cultură, o rasă, o orientare sexuală sau o religie este acela că, deși oamenii aceia nu ți-au făcut nimic rău, tu-i urăști, vorbim de xenofobie, rasism, homofobie. Forme ale xenofobiei sînt frica de oameni și concepte necunoscute sau homofobia. Dacă mă refer la frica oameni și de concepte necunoscute, atunci pot numi xenofobă toată populația globului, inclusiv pe cei care spun că naționalismul e extremist, fiindcă le e frică de un concept pe care nu-l cunosc și de oamenii care-l susțin. Aș mai putea să-l numesc xenofob pe cel căruia îi este frică de hoțul, persoană necunoscută, care-i intră noaptea-n casă ca să-l fure sau să-i facă rău. Sau aici e altceva?
Întrebarea este dacă mai putem fi xenofobi sau rasiști atunci cînd frica sau ura față de străini se bazează pe agresiunile pe care acei străini le-au făcut sau le fac împotriva noastră. Eu cred că nu. În acest caz vorbim despre o apărare firească a ființei umane sau a națiunii, față de acele rase, etnii sau religii care le-au cauzat prejudicii. Poate fi acuzată Marine Le Pen de xenofobie pentru că vrea să expulzeze infractorii sau teroriștii de altă rasă, etnie sau religie decît cea franceză? Sigur, nu.
Cît despre homofobie, ca termen prin care se definește un complex de emoții precum anxietatea, dezgustul, aversiunea, furia, stinghereala și frica pe care le simte o persoană față de cineva care se identifică cu comunitatea LGBTQ, nu cred că cineva, vreodată, va avea un astfel de comportament decît față de propaganda și promovarea homosexualității în societate și mai ales în școală. Vreau să vă amintesc că în ultra civilizatul Imperiu britanic, acum 250 de ani, puteai fi ucis fără multă vorbă dacă erai dovedit homosexual.
Altă componentă a ceea ce se numește extremă dreaptă este fascismul – o ideologie politică radicală și autoritară, definită în primul rînd de un naționalism radical (numit și ,,ultranaționalism”), de o putere dictatorială, de suprimarea opoziției și de o puternică regimentare a societății și a economiei. Fasciștii încearcă să organizeze o națiune în conformitate cu perspectivele, valorile și sistemele corporatiste, inclusiv sistemul politic și economia. Ei susțin crearea unui stat totalitar, cu un singur partid, care urmărește mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui ideal de „om nou”, pentru a forma o elită care reglementează prin îndoctrinare, educație fizică și politici familiale, inclusiv eugenism. Fascismul este anticomunist, antidemocratic, antiindividualist, antiliberal, antiparlamentar, anticonservator, antiburghez și antiproletar și, în multe cazuri, anticapitalist. Ținînd cont de această definiție, aș putea spune că un comportament ce poate fi interpretat ca fascist dovedesc conducătorii Uniunii Europene, care aplică din plin conducerea corporatistă a uniunii, vor să creeze un om nou, apropo de definiția „noul normal” pe care ei au lansat-o, sînt anticomuniști, anticonservatori, nu le place proprietatea privată individuală, cît despre îndoctrinare... avem cu toții suficiente exemple.
Dacă mă uit în programul politic al candidatei Marine Le Pen dar și al lui Vadim Tudor, de acum 30 de ani, nu găsesc nici xenofobie și nici fascism în forma în care le-am definit mai sus. Atunci de ce au fost (sînt) amîndoi acuzați de asemenea comportamente chiar de către niște oameni care, prin ceea ce au făcut și fac, au mai multă legătură cu cele două curente politice decît ei? Fiindcă Le Pen se opune modelului globalist bazat pe amestecarea raselor și a credințelor, într-o formă care să convină celor ce se visează stăpînii planetei uitînd că vor muri la un moment dat, cît și pentru că își dorește un model economic care să ofere libertatea fiecărei țări de a se gospodări singură și de a da valoare produselor sale, cum era acum 35 de ani, cînd spre exemplu, dacă cumpărai produse marca olandeză Phillips știai că aveau o anumită calitate, pe cînd acum o poate face oricine oriunde.
Această extremă ticăloșie și dublă măsură, de care se fac vinovați globaliștii ăștia care ne conduc, le poate fi imputată și aplicată extrem de ușor și, dacă nu există în spectrul politic, o putem inventa noi, cei care avem puterea, așa cum ne învață Jean Jacques Rousseau. Cred că a venit vremea să-i înlăturăm de la putere pe acești indivizi care au în capete doar bani, profit, putere și senzația că sînt niște mici (dumne)zei.
Franța are șansa de a da tonul la sfîrșitul acestei săptămîni și sper să reușească, iar apoi noi, ceilalți, trebuie să-i urmăm exemplul.
Mi-ar place ca oamenii să fie mai atenți la etichetele pe care le aud în media despre un partid sau altul, despre o personalitate politică sau alta și să cerceteze cu atenție lucrurile, pentru că vorba cu două înțelesuri este specialitatea ticăloșilor aflați la putere în lume, ei mizînd tocmai pe superficialitatea noastră și pe lenea de a căuta informații, deși acestea ne sînt, mai mult ca niciodată, în vîrful degetelor.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA