Motto: ,,Tradiția fără modernitate este o fun­dătură, modernitatea fără tradiție este o iremediabilă și totală nebunie”. (George Edward Bateman Saintsbury)

Am să pornesc demersul de a demonstra legătura dintre Reforma protestantă, spiritul capitalist și dezvoltarea ulterioară a societății spre modernitate printr-o scurtă incursiune în problematica modernității și originile acesteia, cu consecințe majore în Europa.

Diverși autori plasează începuturile modernității în evenimentele mai mult sau mai puțin semnificative ca Reforma, inventarea științei moderne, apariția capitalismului.

Există ipoteza cum că modernitatea ar fi avut originea în revoluțiile europene ale Secolului al XIX-lea sau Revoluția franceză, legată de apariția fenomenului cultural numit Iluminism.

Dacă ne referim la originile modernității din punctul de vedere al istoriei științei avem două puncte de reper: anul 1542, cînd Nicolaus Copernicus publică lucrarea „De revolutionibus orbium coelestium”, și anul 1687, cînd Isaac Newton scoate de sub tipar lucrarea monumentală ,,Principiile matematice ale filosofiei naturale”. Între Copernicus, care afirmă că Pămîntul se învîrte în jurul Soarelui, și Newton, care explică matematic cum se petrece acest lucru, se desfășoară „revoluția științifică”, așa cum a fost denumită în ultimii 50 de ani.

Jacob Bruckhardt, în cartea sa ,,Civilizația Renașterii în Italia’’, are o altă părere, sugerînd originile modernității în Renaștere, cînd lumea și mintea s-au eliberat de sub tirania credințelor, superstițiilor și iluziilor. Există și aici o legătură între tradiție și modernitate, întrucît ideile renascentiste au fost construite de Francesco Petrarca, cu șase veacuri în urmă.

Revoluția se produce în știință și filozofie. Noua știință și noua filozofie, raționalistă, întemeiată pe metodă, matematică și experiment, se opune vechii filosofii medievale, întemeiată pe credință, puterea Bisericii și superstiții (alchimie, magie sau astrologie). Trebuie amintite deci patru teze diferite asupra originilor modernității:

a) Modernitatea începe odată cu iluminismul.

b) Modernitatea își are rădăcinile în Renaștere.

c) Modernitatea începe în Evul Mediu tîrziu, odată cu apariția studiului naturii.

d) Modernitatea începe în Secolul al XVII-lea.

Toate aceste teze vor influența dezvoltarea ulterioară a statelor și, implicit, apariția unui proiect european economic, social, cultural.

Originile modernității în știință se leagă de matematizarea științei moderne și rolul ipotezei atomiste, rolul experiențelor și apariția instrumentelor de măsurare.

Modernitatea în filosofie este legată de numele unor filosofi ca Descartes, Leibnitz, Spinoza.

Matematicianul francez René Descartes (1596-1650) a subliniat diferența dintre percepție și gîndire. Descartes a fost foarte impresionat de ceea ce putea face matematica în știință.

Baruch Spinoza (1632-1677), un filosof olandez de origine evreiască, a folosit metoda deductivă a geometriei pentru a demonstra că există o substanță unică, Dumnezeu, în care există toate celelalte lucruri ca moduri.

Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646-1716) a fost un matematician extraordinar, dar și filosof și om de stat. La concurență cu Sir Isaac Newton (1642-1727), a pus bazele calculului diferențial și integral în dorința de a descoperi „ o algebră a raţiunii”. Pentru istoricul ştiinţei, naşterea ştiinţei moderne este urmarea unei revoluţii; pentru istoricul filosofiei, modernitatea este un şir de sisteme. Modernitatea a fost, pe rînd, pusă în legătură cu individualismul, contractul social, industrializarea, revoluţia ştiinţifică, naşterea birocraţiei sau a statului naţional.

Una dintre cele mai influente tipologii ale modernităţii porneşte din celebra scriere a lui Max Weber, „Etica protestantă şi spiritul capitalismului”, la care mă voi referi în continuare.

Weber lansează ideea conexiunii între codul de valori al modernilor şi calvinism. În lumea protestantă, ,,omul modern” se desparte de civilizaţia tradiţională şi de valorile moştenite, îmbrăţişînd o nouă viziune asupra lumii, un nou set de valori morale asociate unei anumite teologii reformate. Posesorii de capital, patronii, muncitorii de înaltă calificare, personalul cu pregătire superioară din Germania provin, mai cu seamă, din rîndul protestanţilor. Procentajul protestanţilor este mai mare în şcolile pregătitoare pentru studii tehnice şi profesii industriale sau comerciale. Pentru a înţelege această chestiune, voi face apel la lucrarea ,,Marile religii’’, la capitolul „Reforma protestantă”, a francezului Brice Deymié. Trei principii fundamentale caracterizează teologia protestantă: numai Dumnezeu, numai Scriptura, numai harul divin: „Fiecare protestant este un papă cu Biblia în mînă”, afirma ironic Bossuet.

Pentru protestanţi, există două tipuri de Biserică: Biserica nevăzută, reprezentată de trupul lui Christos, şi Biserica vizibilă, care este instituţia pur ocazională. Centrul unui cult protestant nu este sfînta împărtăşanie, ci propovăduirea. Reforma respinge distincţia dintre clerici şi laici şi afirmă că noi toţi sîntem preoţi sau laici.

Minorităţile religioase (cea protestantă), excluse voluntar sau involuntar de la poziţiile influente din punct de vedere politic, se îndreaptă spre activitatea economică (ex. evreii şi hughenoţii din Franţa). Dr. Offenbacher spunea: ,,Protestantului îi place să mănînce bine, în timp ce catolicul vrea să doarmă liniştit”. Gotheim sugerează ideea cum că diaspora calvinistă e ,,pepiniera economiei capitaliste“.

Montesquieu spune în ,,L ésprit  des lois“, cartea XX, cap. 7, despre englezi, că ei au depăşit celelalte popoare ale lumii ,,în evlavie, în comerţ şi în libertate”. Aceeaşi idee o sugerează şi Hagen Schulze în cartea sa, ,,Stat şi naţiune în istoria europeană”: „În vreme ce puterile continentale încercau să-şi găsească locul în strîmta Europă, măsurîndu-şi puterea cu cea a vecinilor, viziunea puterii maritime Anglia acoperea deja globul”. În formularea sintetică a scriitorului, vizionarului  şi negustorului englez Daniel Defoe, ,,să stăpîneşti marea înseamnă să stăpîneşti toate puterile şi tot comerţul din Europa, Africa şi America”.

Capitalismul modern îşi creează prin selecţie economică subiecţii economici de care are nevoie: întreprinzătorii şi muncitorii. Capitalistul are o sete de bani, în timp ce aristocratul feudal este aplecat spre pămînt. Spiritul capitalist avea ca principal adversar tradiţionalismul, salariul în acord fiind unul dintre atuurile întreprinzătorului modern. Salariile joase sînt ,,productive”, ele sporesc randamentul muncii, şi aici trebuie lucrat la mentalitatea salariatului.

În ,,Der moderne Kapitalismus”, Werner Sombart a distins două mari laitmotive între care s-a mişcat istoria economică: ,,satisfacerea nevoilor” şi ,,cîştigul”. Spiritul capitalistului este, de fapt, mentalitatea. Numai tranziţia de la Evul Mediu la epoca modernă a cunoscut o organizare capitalistă raţională a activităţii burgheze meşteşugăreşti. În comerţul cu amănuntul, revoluţionarea care pune capăt vechiului tradiţionalism este în plină desfăşurare. Odată cu dezlănţuirea concurenţei acerbe, s-au acumulat averi considerabile care nu au fost depuse la bancă, ci mereu reinvestite în afacere. Au avut de cîştigat oamenii chibzuiţi şi îndrăzneţi, cumpătaţi şi perseverenţi. Acest tip de întreprinzător manifestă frecvent o anumită doză de modestie rece.

Cel mai simplu este de a considera dezvoltarea „spiritului capitalist” ca fenomen parţial al dezvoltării generale a raţionalismului. Din acest punct de vedere, protestantismul ar fi jucat un rol istoric numai ca ,,primul produs” al unei concepţii pur raţionaliste despre viaţă. Se urmăreşte originea elementului nera­s ţional pe care îl conţine conceptul de „vocaţie”. Misiunea dată de Dumnezeu este denumită în germană Beruf şi în engleză calling.

Munca laică de zi cu zi avea o semnificaţie religioasă şi a produs pentru prima dată acest sens al conceptului de profesie. În conceptul de ,,profesie” îşi găseşte expresie dogma centrală a tuturor variantelor protestante, care respinge distincţia catolică dintre praecepta (învăţăminte) şi consilia (sfaturi) şi care cunoaşte ca singur mijloc de a trăi cum îi este plăcut lui Dumnezeu, nu o supralicitare a moralităţii laice prin asceză monahală, ci exclusiv îndeplinirea datoriilor laice. Toate profesiile îngăduite sînt egale în faţa lui Dumnezeu.

Concepţia lui Luther este că tradiţionalismul economic ajunge să fie o emanaţie a credinţei în Providenţă. ,,Munca profesională este o misiune dată de Dumnezeu”. (Luther în ,,Kirchenpostille”) Dacă, fără evoluţia religioasă pur personală a lui Luther, Reforma este inimaginabilă, fără calvinism, opera sa nu ar fi avut durabilitate exterioară.

(va urma)

MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare