„Estetica muzicală în viziunea lui Dimitrie Cuclin“

La Editura Universităţii Naţionale de Muzică, din Bucureşti, a apărut un remarcabil volum de muzicologie, semnat de dirijorul şi compozitorul Cristian Brâncuşi, interpret specializat în tălmăcirea operelor lui Haydn şi Mozart, dar şi în valorificarea muzicii moderne. În cuprinsul cărţii, intitulată „Estetica muzicală în viziunea lui Dumitrie Cuclin“, figurează următoarele secţiuni: Cuvînt introductiv; Motivaţie; Dimitrie Cuclin – personalitate proeminentă a culturii muzicale româneşti. Consideraţii selective despre viaţa şi activitatea sa; Tratatul de estetică muzicală: Psihologia Elementelor şi Fenomenelor; Logica compoziţiei; Etica esenţei expresive; Concluzii; Epilog; Bibliografie. În calitate de cercetător al operei olimpianului Dimitrie Cuclin, am ajuns la aceeaşi concluzie ca autorul Cristian Brâncuşi, şi anume că valorosul compozitor, muzicolog, scriitor, filozof şi profesor de estetică este un „spenglerian“… Altfel spus, în accepţiunea lui Dimitrie Cuclin, primele mari momente din istoria muzicii universale au apărut în sublima Eladă şi în Palestina profeţilor. Punctul culminant al acestei evoluţii este atins prin conturarea sintezei Bach – Beethoven şi, în acest sens, Dimitrie Cuclin a analizat – genial! – sistemul tonal, găsind numeroase corespondenţe spirituale în preceptele christice. Odată cu apariţia impresionismului şi, apoi, prin conturarea artei sonore de avangardă, se naşte – potrivit lui Dimitrie Cuclin – „Era de decadenţă a istoriei lumii Euterpei“! Admirat de un profund gînditor, precum germanul Hartmannn, Dimitrie Cuclin aduce teze discutabile, şi chiar inadmisibile, pentru compozitorii de avangardă. Dar, în acelaşi timp, tezele lui sînt perene şi – aş spune – excepţionale, în ceea ce priveşte analiza sistemului tonal. Şi acest fapt reiese din splendidul volum al lui Cristian Brâncuşi, maestru care, în Epilog, subliniază următoarele: „Mesajul lui Dimitrie Cuclin este, exceptînd afirmaţiile ocazionale, unul optimist: omenirea va continua să creeze, fenomenul componistic se dezvoltă neîncetat, iar noi sîntem îndemnaţi să scrutăm pătrunzător şi cu încredere în viitor. Dacă evocarea muzicii se rezumă la 5 mentalităţi dominatoare: «religioasă (cîntarea plană), psihologică (Bach), apostolică (Beethoven), mistică (Wagner) şi metafizică (Franck)», gîndirea funcţională tradiţională a creat piedestalul de pe care… porneşte a doua eră, definitivă, în Istoria omenirii: după era zbaterilor pentru deplina deşteptare a Conştiinţei umane, urmează aceea a Divinităţii omului“.

În concluzie, afirm, cu toată convingerea, că volumul lui Cristian Brâncuşi reprezintă, cum ar spune italienii: „una meraviglia dell’ arte“…

DORU POPOVICI