– Interviu cu Excelența Sa, Valery I. Kuzmin, Ambasadorul Federației Ruse în România –

 Cu prilejul aniversării a 30 de ani de la declararea suvernanității Rusiei, Excelența Sa, domnul Ambasador al Federației Ruse la București, Valery I. Kuzmin, ne-a oferit un interviu în exclusivitate, care, sperăm noi, va contribui la dezvoltarea unei mai bune relații între țările noastre.

Valery I. Kuzmin: Declarația privind suveranitatea de stat, adoptată acum 30 de ani de Consiliul Suprem al RSFSR, nu a fost o declarație de independență în sensul clasic al cuvîntului. Pe parcursul perioadei de perestroika, care atunci se desfășura de mai bine de 5 ani, societatea sovietică căuta în mod constant modalități de reînnoire, formulînd noi principii de guvernare. În acest sens, 12 iunie 1990 a reprezentat o piatră de hotar semnificativă, atunci cînd la nivelul Parlamentului republican au fost consacrate o serie de prevederi (precum respectarea proprietății private, protecția drepturilor omului etc.), care anterior lipseau în legea constituțională a URSS.

În timpul acestor evenimente din 1990, am lucrat într-una din ambasadele sovietice din Orientul Mijlociu, în primul rînd pe problematica reglementării arabo-israeliene. Atunci nici unul dintre noi nu a avut motive să cugete că „lucrurile stau rău pentru Rusia”.

D.A.: Rusofobia la nivel mondial este în creștere. Care este scopul final al acestei campanii? Kremlinul a reușit să descifreze ce se află în spatele demonetizării Rusiei?

V.K.: Rusofobia nu este deloc un fenomen nou. Rădăcinile sale pot fi depistate deja cu ușurință în relațiile ruso-engleze din vremurile Țarului Ivan cel Groaznic și Reginei Elisabeta I. Împăratul Rusiei, Alexandru al III-lea, poreclit „Pacificatorul” pentru că Rusia nu a început nici un singur război sub guvernarea sa, a spus: „Rusia nu are prieteni, există o frică de vastitatea noastră... Rusia are doar doi aliați de încredere - Armata și Marina sa”. Și, de fapt, istoria de pe vremurile invaziei tătaro-mongole (prin invaziile lui Napoleon și ale Germaniei naziste) și pînă astăzi confirmă corectitudinea fundamentală a unei astfel de judecăți.

Creșterea accentuată a rusofobiei în Occident în ultimul deceniu reflectă două procese obiective care au loc pe scena mondială:

‑  o scădere a ponderii și a influenței puterilor occidentale (condițional, a „Grupului 7”) și consolidarea altor centre de putere din lume (China, India etc.);

‑ revenirea treptată a Rusiei de la începutul Secolului XXI în topul celor mai mari puteri mondiale, posedînd capacitatea și voința politică de a urmări o politică externă suverană independentă.

Astfel, eforturile semi-isterice ale propagandei occidentale și ale multor reprezentanți ai clasei politice, în special ale principalelor state-membre NATO pentru demonetizarea Rusiei, a conducerii sale politice (inclusiv personal a Președintelui V.V. Putin) și, de fapt, a poporului rus, au ca scop servirea intereselor geopolitice ale „Occidentului colectiv”. Washingtonul încearcă cu disperare să-și mențină dominația în afacerile mondiale și, pentru aceasta, nu disprețuiește nici o metodă de „concurență neloială”.

O ilustrare vie a fidelității analizei de mai sus poate servi la detectarea aproape instantanee a „urmelor rusești” chiar și în revoltele și jafurile petrecute zilele acestea pe străzile a sute de orașe americane. Și sîntem informați despre acest lucru de posturile de televiziune ale „mass-media de renume” din țară (citiți: SUA), ale cărei Servicii Speciale, ambasade și, uneori, forțe armate, în ultima jumătate de secol au organizat direct sau într-o formă ușor voalată o schimbare de regim în peste 60 de țări ale lumii.

D.A.: Traversăm o importantă periodă istorică – pandemia Covid-19 este pe cale să aducă transformări majore în zona geopolitică. Care este obiectivul Rusiei în relațiile cu alte mari puteri?

V.K.: Pandemia COVID-19 s-a transformat, fără îndoială, într-unul dintre factorii importanți, care, combinat cu adîncirea crizei economice, poate deveni un catalizator al modificărilor de pe arena internațională. În același timp, în opinia mea, tendințele globale bine definite își vor găsi o continuare în lumea „post-pandemică”. În primul rînd, vorbim despre consolidarea noilor centre de putere, și anume China, India și multe altele. Este, de asemenea, evident că fostul hegemon incontestabil – SUA – va încerca persistent să-și mențină pozițiile dominante. În „newspeak-ul” politic american s-a implementat deja ferm părerea că ,,rivalitatea puterilor mondiale”, pe care unii o compară cu situația din ajunul Primului Război Mondial, va fi un factor decisiv în politica mondială din viitorul previzibil.

Diplomația rusă își formulează clar obiectivele în lumea turbulentă actuală. Printre cele mai importante sînt:

‑ menținerea stabilității strategice pe baza dreptului internațional, a controlului și a limitării armelor de distrugere în masă, și mai întîi de toate, prin dialog și negocieri egale și respectuoase reciproc cu marile puteri mondiale – SUA, China, Germania, Franța etc.;

‑  formarea unei „agende de coeziune” pentru comunitatea internațională, pentru a contracara colectiv provocările la adresa existenței omenirii (terorismul internațional, crima organizată transfrontalieră, maladii epidemice, combaterea schimbărilor climatice nefavorabile, imigrație ilegală în masă etc.).

D.A.: Armata rusă se modernizează în mod accelerat. Să ne așteptăm la un război convențional, regional sau mondial, în curînd?

V.K.: De fapt, continuînd să răspund la întrebarea anterioară, aș dori să subliniez faptul că formarea condițiilor de pace favorabile pentru dezvoltarea Rusiei și asigurarea bunăstării cetățenilor săi a fost și rămîne prioritatea de bază a politicii externe a Rusiei. ,,Federația Rusă consideră exclusiv armele nucleare un element de constrîngere, a căror utilizare reprezintă o măsură extremă și forțată, și depune toate eforturile necesare pentru a reduce amenințarea nucleară și pentru a preveni agravarea relațiilor interstatale care ar putea provoca conflicte militare, inclusiv cele nucleare”, se arată în Bazele politicii de stat a Federației Ruse în domeniul constrîngerii nucleare, promulgate de curînd (la 2 iunie a.c.) de Decretul Președintelui. În acest sens, în „întrebarea dvs. plină de îngrijorare” cu privire la amenințarea declanșării unui nou război, din păcate, sînt vizibile stereotipurile propagandei anti-ruse calomnioase, și principalii generatori ai acestora sînt Pentagonul și NATO. În această chestiune, „căruța este așezată în fața calului”. După dispariția URSS și a Organizației Tratatului de la Varșovia (OTV), Rusia a fost complet deschisă să stabilească cele mai constructive relații cu „Vestul colectiv”, ceea ce a dus, ca la o culminație, la semnarea Actului fundamental Rusia-NATO în 1997. În cadrul acestuia, Bruxelles-ul s-a angajat să nu plaseze ,,forțe de luptă substanțiale” și arme nucleare în apropierea frontierelor Rusiei. La nivelul ,,înțelegerii reciproce a liderilor politici” s-a convenit anterior că NATO ,,nu va avansa spre Est”. Cu toate acestea, în 1999 primul grup de țări est-europene a fost acceptat în componența Alianței. După ieșirea unilaterală a SUA din Tratatul ABM în 2002, Washingtonul a început să construiască baze de rachete de-a lungul perimetrului frontierelor noastre (apropo, Acordul privind construcția bazei în Deveselu, România, a fost semnat cu mult înainte de criza ucraineană!). Lista pașilor care au afectat principiul ,,indivizibilității securității”, care anterior, după cum se pare, nu isca divergențe, în Europa ar putea fi completată cu multe puncte. În ceea ce privește Rusia, dezvoltarea unui sistem global american de apărare împotriva rachetelor și extinderea NATO, au însemnat multiplicarea riscurilor pentru securitatea noastră națională. În 2002, ca răspuns la obiecțiile noastre împotriva denunțării de către ei a Tratatului ABM, americanii ne-au spus: ,,,El nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci puteți face ceea ce doriți”. Acum, cînd noi am creat o serie din cele mai recente sisteme de armament eficiente care pot garanta frontierele noastre și securitatea țării în general, din Occident curg întruna acuzații de agresivitate, revizionism etc. Subliniez că toate aceste acuzații sînt doar clișee de propagandă, care, după cum vedem, sînt utilizate de NATO și de cercurile financiare și politice din Occident, care sînt ghidate de această organizație pentru a justifica o creștere astronomică a cheltuielilor militare și a încercărilor de a priva Rusia de posibilitatea de a urmări o politică externă suverană.

(va urma)