Eșecul din Afganistan – moartea ambiției americane (1)
  • 22-10-2021
  • 0 Comentarii
  • 129
  • 0

Puțină istorie
Cum în unele episoade ale serialului de față s-a atins, tangențial, problema Afganis­tanului (alături de Irak și alte state invadate de SUA), și, cum în cartea domnului colonel (r) Florian Gârz, ,,O lume în criză”, se fac referiri la această temă, cred că a sosit momentul să consacrăm un episod Războiului din Afganistan, cu atît mai mult cu cît, cu puțin timp în urmă, un eveniment care avea în centrul său Afganistanul a bulversat cancelariile multor state și a inflamat comentariile presei mondiale – desigur, este vorba despre retragerea (aproape intempestivă) a trupelor americane și ale coaliției care sprijinea Statele Unite, din Afganistan. Deși despre acest subiect ,,fierbinte” s-a mai scris, desigur, în interpretări cu nuanțe diferite, în raport cu platforma politică a celor care au abordat această problematică, în acest episod jurnalistic vom trata subiectul urmînd două coordonate: documentele oferite de cartea la care m-am referit mai sus, și aducerea la lumina tiparului a ultimelor date și comentarii venite din partea unor oficialități americane, ale unor organisme din interiorul NATO sau a unor analiști ai realității geopolitice internaționale, personalități militare sau civile.
Cine vrea să cunoască istoria Afganistanului are posibilitatea să se afle în fața unei realități desfășurate pe o întindere de milenii, timp în care această țară din Asia de Sud a trăit sub semnul incertitudinii, popoare străine și nații de aiurea rîvnind la acest teritoriu și punînd stăpînire pe el.
În Antichitate și în Evul Mediu, teritoriul afgan a fost cucerit succesiv de perși, greci, parți, sasanizi, arabi, mongoli și alții. Constituit în anul 1747, statul afgan a fost supus de Marea Britanie în urma a două războaie (1839-1842 și 1878-1880).
După cel de-al treilea război anglo-afgan (mai-iunie 1919), Marea Britanie a recunoscut independența Afganistanului, proclamată la 28 februarie 1919.
Considerîndu-se autoritate tutelară, care tăia și spînzura în vastul teritoriu al țării din Asia de Sud, Marea Britanie a fixat frontierele
Afganistanului după bunul ei plac, ceea ce a dus la mari proteste locale, potolite de forța armată a celor 60.000 de militari britanici, care au făcut victime în rîndul populației afgane. După declararea independenței, din 1919, Afganistanul se orientează pe plan internațional spre fosta Uniune Sovietică de la care primește diferite ajutoare materiale, fiind influențat pe linie politică, astfel că, în 1973, monarhia este abolită (în urma unei lovituri de stat), Afganistanul proclamîndu-se Republică. În acest context, în special în perioada Războiului Rece, Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii s-au confruntat pe teren afgan pentru a deține supremația de influență, sovieticii reușind să invadeze țara în decembrie 1979 (oficial, au fost chemați de afgani pentru a-i apăra de atacurile din exterior).
Cum se știe, susținîndu-l pe noul președinte instalat cu sprijinul lor, Babrak Karmal, sovieticii au purtat timp de un deceniu un război inechitabil cu armata mujahedinilor, aceștia fiind finanțați, înarmați și instruiți de puteri străine, precum SUA, Franța, Marea Britanie, Italia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și China. După retragerea trupelor sovietice și semnarea Acordurilor de la Geneva, situația din Afganistan a continuat să fie incendiară, războiul civil fratricid ucigînd, în continuare, civili.
O reacție disproporționată
Ceea ce s-a întîmplat din 2001 pînă în vara acestui an este, poate, cea mai tragică perioadă din istoria de peste 5000 de ani a Afganistanului. Distrugerea Turnurilor Gemene din New York și atacarea Pentagonului au dezlănțuit furia Washingtonului, SUA considerînd Afganistanul vinovat de găzduirea și instruirea echipelor de teroriști de sub comanda lui  Osama bin Laden, cele care au acționat, în 11 septembrie 2001, asupra celor două obiective amintite mai sus. Acționînd pe principiul ,,războiului preventiv”, astfel cum am văzut din episodul anterior, la 7 decembrie 2001 SUA atacă Afganistanul, deschizînd un front căruia nimeni dintre protagoniști nu i-a prezis termenul de 20 de ani.
Pentru a înțelege cum a fost posibilă o asemenea acțiune de anvergură și de durată, cu pierderi numeroase de vieți omenești și cu imense pagube materiale (cînd problema s-ar fi rezolvat mult mai simplu, prin capturarea sau uciderea lui Osama bin Laden), să ne întoarcem la filele cărții ,,O lume în criză”, care ne prezintă reacția și hotărîrea șefului Statului american, într-o conjunctură de afirmare a exacerbării puterii statale a acestuia: ,,Punînd Statele Unite ale Americii în «stare de război global» împotriva terorismului, președintele G.W. Bush și-a  asumat o seamă de atribuții conforme cu «situația excepțională de pericol a statului» mult peste prevederile Constituției SUA, devenind un fel de Führer american. Printre aceste «atribuții» – asumate cu de la sine putere – o menționez pe cea mai importantă: «Dreptul președintelui de a lua orice măsură pe care o va considera necesară, atît pe plan intern, cît și pe plan extern»”. În continuare, acuzînd erorile fundamentale în exercitarea prerogativelor de șef de Stat ale celui care ocupa la acea dată fotoliul de la Casa Albă, autorul precizează: ,,Președintele și-a asumat dreptul de a interveni cu forțe militare în orice parte
a lumii dacă «securitatea SUA» reclamă acest lucru. Se știe că, potrivit Constituției SUA, singurul organism care poate angaja SUA în război este Congresul
Statelor Unite. G.W.Bush a încălcat brutal această prevedere”.
Invadarea Afganistanului – chipurile, pentru ,,demo-­­
cratizare” – apoi a Irakului – chipurile, pentru a ,,descoperi” armele chimice ale lui Saddam Hussein – dincolo că nu și-a atins țintele propuse (desigur, nici nu se putea, acestea fiind false), a dat apă la moară talibanilor și teroriștilor să-și amplifice acțiunile letale împotriva unor comunități din Europa și din Statele Unite, ridicînd și mai mult gradul de insecuritate și de panică al populației. Deși nu ne face plăcere să ne reamintim de aceste drame ale unor cetățeni nevinovați, în contextul acestui studiu de caz trebuie să arătăm o parte din ele, cum procedează, de altfel, și autorul volumului ,,O lume în criză”:
- 2004 – atacul asupra unui număr de 4 trenuri de pasageri, în tot atîtea gări, la Madrid, soldat cu 191 de morți și 1.800 de răniți;
- 2004 – au fost atacate un număr de hoteluri din rețeaua Marriott, frecventate de americani și europeni, la Jakarta, Casablanca și Istanbul;
- 2005 – atacul terorist de la Londra (cel mai mare din cîte au avut loc vreodată pe teritoriul Marii Britanii), soldat cu 52 de morți și 770 de răniți;
- 2016 – teroristul musulman Omar Mateen a ucis, într-un club de noapte din Florida, 49 de americani;
- 2016 – chiar de Ziua Națională a Franței, un terorist a intrat cu autocamionul într-o zonă de promenadă din orașul Nisa, omorînd 86 de persoane.  
Provocînd pierderi de vieți omenești și pagube materiale, precum și instalarea unei stări de panică în sînul populației, cu sentimentul conform căruia Statul nu este capabil să-și apere cetățenii, aceste acțiuni teroriste n-au făcut altceva decît să escaladeze acțiunile armatei americane în Afganistan (tîrînd după ea și forțe armate din cadrul țărilor din Alianța NATO), combinate cu infiltrarea de mii de specialiști, reprezentanți ai Departamentului pentru Securitate Internă (circa 20.000), pentru care SUA a cheltuit, numai în perioada 2002-2012, suma de 635 miliarde de dolari.
,,Războiul global împotriva terorismului” declanșat de președintele SUA de atunci, George W. Bush (fiul), este socotit de o seamă de analiști politici și militari americani (pe unii i-am citat în acest serial) ca o hotărîre greșită și cea mai neinspirată din întreaga istorie a Statelor Unite. În urma acestei hotărîri, SUA s-au angajat într-o suită de conflicte militare, extrem de costisitoare și nesigure ca rezultat. Așa cum am mai scris în acest serial, analiștii de peste Ocean văd această acțiune de anvergură nemaiîntîlnită, ca o răzbunare: în schimbul celor 3.000 de americani uciși la World Trade Center din New York, la 11 septembrie 2001, în acțiunile militare desfășurate de Armata americană, în contextul ,,războiului general împotriva terorismului”, au fost uciși peste un milion de oameni, majoritatea în Afganistan și Irak.
Atacînd Afganistanul în 2001, cu toate categoriile de forțe militare de care dispune, SUA au purtat un război vizînd distrugerea forțelor talibane, forțe angajate într-un ,,război insurecțional”, la scară națională, împotriva intervenției militare a SUA și NATO. Luați prin surprindere, talibanii au creat falsa impresie că americanii stăpînesc, strategic și tactic, teatrul de război. În realitate, retrași în munți, organizați și înzestrați cu armament chiar de americani, pe timpul războiului ruso-afgan, talibanii demonstrează că nu pot fi învinși, astfel că, în 2020, constatînd eșecul acțiunii criminale din Afganistan, SUA ajunge să negocieze cu acești luptători din ,,umbră” condițiile retragerii trupelor americane din acest teatru de război, care devenise interminabil.
Orbiți de furie și infatuați, americanii, în afară de sumele alocate pentru întreținerea acestui război, pe un teren și într-o țară neprietenoase, au cheltuit sume imense pentru ,,pregătirea”, echiparea și instruirea unei armate afgane, mizînd pe posibilitatea înlocuirii forței militare americane cu armata afgană, gata să fie capabilă să-i învingă pe talibani. Și, după cum ne-a dezvăluit realitatea din teren, i-au cheltuit de pomană! Practic, cele 10 miliarde de dolari prăpădiți de guvernul de la Washington pentru echiparea și instruirea unei armate cu un efectiv de 240.000 de militari și a unei forțe de poliție și de securitate de 157.000 de agenți, s-au dus pe apa Sîmbetei (sau a Amu Daryei, ca să ne cantonăm în pămînt afgan). De ce? Foarte simplu: după plecarea americanilor și a acoliților acestora, armata afgană, sub asaltul talibanilor, ori a dezertat, ori a trecut de partea insurgenților!
Pierderi... colaterale
Mergînd pe firul dezvăluirilor analitice pe care ni le pune la dispoziție colonelul (r) Florian Gârz prin cartea sa ,,O lume în criză”, avem surpriza să descoperim fapte și acțiuni determinate indirect de atitudinea revanșardă a SUA, în raport cu dezlănțuirea ,,războiului total împotriva terorismului”. Deși unele fapte expuse în paginile cărții nu ne erau chiar străine (vom vedea, la momentul oportun, despre ce este vorba), explicarea unor proceduri aplicate de Casa Albă pentru a-și distruge ,,inamicul”, în condițiile unei legislaturi clare în materie de război, fac să ne treacă fiori pe șira spinării, constatînd pînă la ce graniță a dizolvării sentimentului de ființă gînditoare pot ajunge Guvernul și Președintele SUA.
Iată ,,modelul” decăderii umane a Secolului XX, sub pretextul ,,războiului total împotriva terorismului”. La două luni de la tragedia din 11 septembrie 2001, la 13 noiembrie 2001, ,,războinicul” (dar  necoptul) președinte George W. Bush semnează un ordin criminal, care definește, în esență, politica ,,democratică” a așa-zisului Stat – prima democrație mondială – Ordinul Militar Prezidențial numărul 1, cu privire la detenția, tratamentul și judecarea anumitor persoane (numite NE-CETĂȚENI) în condițiile războiului împotriva terorismului. Președintelui G.W.Bush îi aparține termenul de  ,,ne-cetățean”, adică om lipsit absolut de orice drepturi. Cei care erau astfel etichetați, puteau fi arestați, torturați și internați fără judecată în închisori și lagăre pe termen nelimitat. Această dezvăluire din carte nu este o poveste de speriat copiii. ,,Toate acestea se practică, fără întrerupere, din 2001 și pînă în zilele noastre în baza militară americană de la Guantanamo (Cuba), preluăm din carte această practică americană de a escalada limita justițiară a definiției terorismului sau a actului terorist.
De fapt, tratarea acestui subiect sensibil emoțional, dar extrem de dur prin definiția subiectivă a motivației arestării unui om și încarcerării la Guantanamo, este destul de larg reprezentată și în volumul la care ne-am referit și în articolul anterior: ,,Imperiul democrației”. Din acest studiu de caz reiese că, prin Ordinul numărul 1 menționat mai sus, George W. Bush a încălcat toate tratatele, convențiile și normele internaționale în vigoare, în frunte cu Convenția de la Geneva cu privire la regimul prizonierilor de război. În această viziune americană, legile valabile în SUA nu li se aplică acestor prizonieri, considerați ,,ne-oameni”. Într-un mod cu totul incalificabil, aceștia sînt privați de libertate pe termen nelimitat, lipsiți de dreptul de a fi judecați – culmea! – chiar dacă nu s-au găsit dovezi împotriva lor precum că ar face parte din anumite structuri cu caracter terorist. Neadmițîndu-le nici o cale juridică de a denunța deținerea lor ilegală, prizonierii de la baza Guantanamo sînt, din start, sortiți distrugerii morale
și fizice.
Nesătui de aplicarea aces­tor metode demne de politica lui Hitler din cel de-al II-lea Război Mondial, americanii, în baza unui plan secret întocmit la Pentagon, și aprobat de președintele SUA, în octombrie 2002, au multiplicat acest procedeu și ,,s-a trecut la înființarea unor închisori secrete de detenție ilegală și interogatoriu cu «metode speciale» la scară globală. După cum se menționează în cartea «Imperiul democrației» (la pag. 549), «gulagul secret misterios» s-a întins din Australia în Africa de Nord, pînă în Spania și Europa de Est”.
În acest loc trebuie să ne amintim de o dezvăluire a Tribunului  Corneliu Vadim Tudor, care se referea la existența și în România (București) a unui astfel de lagăr, lucru nerecunoscut atunci de președintele Ion Iliescu și de Serviciile Secrete, ceea ce a dezlănțuit o adevărată furtună mediatică împotriva senatorului, președintele Partidului  România Mare. Din păcate, odată cu dispariția pămînteană a lui Corneliu Vadim Tudor, deși, tangențial – în anumite împrejurări de analiză geopolitică româno-americană – s-a mai amintit de acest fenomen ilegitim, care pune România într-o postură incomodă, discuțiile nu s-au finalizat (nu mă refer la cele oficiale), această problemă rămînînd îngropată. Pînă cînd?
Paralel cu acțiunile militare sau cu cele diversioniste, Statul american s-a gîndit să implice și finanțele în exploatarea stării de fapt a ceea ce înseamnă ,,pierderi colaterale”. Cum s-a metamorfozat acest proiect într-un plan fizic? Plecînd de la realitatea că întreaga lume se bazează pe dolarul american (nota bene – acest studiu reflectă lumea finanțelor de la începutul actualului secol), Departamentul Trezoreriei (Ministerul de Finanțe) a transformat sistemul financiar global într-o teribilă mașinărie de control prin măsuri arbitrare de înghețare a conturilor tuturor celor care aduc prejudicii intereselor Statelor Unite. Totodată, acest departament exercită presiuni și aplică sancțiuni menite să înspăimînte băncile care nu-i slujesc interesele.
Unele măsuri adoptate de administrația G.W. Bush, în numele garantării securității națiunii americane – profitînd în mod laș de simțămîntul de teamă inoculată în urma tragediei din 11 septembrie 2001 – au bulversat viața societății americane, restrîngînd drepturile și libertățile cetățenilor. Acest lucru a fost posibil datorită arogării de drepturi mult peste prevederile Constituției de către președinte, care, în octombrie 2001, declara cu emfază: ,,Vedeți, eu sînt comandantul și nu sînt obligat să dau explicații pentru ceea ce spun. Tocmai în aceasta constă importanța să fii președinte”. De la această aroganță pînă la impunerea în societatea americană a celebrei legi Patriot Act, cu efecte nefaste pentru atît de trîmbițata democrație americană, n-a fost decît un pas.
Redactată de un număr de ,,experți” desemnați de George W. Bush și trecută prin Congresul SUA într-un timp foarte scurt, cu dezbateri minime, timp în care majoritatea congresmenilor nu au avut posibilitatea să descifreze ,,tainele” acesteia, legea în cauză a făcut adevărate ravagii în sistemul democrației americane. Speculînd starea emoțională a națiunii, ca urmare a sentimentelor de spaimă și de insecuritate ivite în rîndul populației după 11 septembrie 2001, legea prevedea dreptul organelor securității statului de a-i investiga pe toți cetățenii Statelor Unite, fără excepție, cînd este vorba de acțiuni antiteroriste. În acest sens au fost aprobate ascultarea convorbirilor și interceptarea acestora cu orice mijloace.
Biroul Federal de Investigații (vestitul FBI) a primit dreptul de a cerceta conturile financiare din băncile americane pentru a depista pe cele care aparțineau unor grupuri teroriste. Cum investigația nu întotdeauna avea un filon de adevăr, vă imaginați ce repercusiuni economice (și morale) trăiau cei bănuiți doar că figurează în acele baze de date cu indivizi periculoși. În acest cadru sinistru, Agenția Națională de securitate a primit libertate discreționară de a-i asculta și înregistra pe toți cetățenii americani, fără excepție și fără nici un mandat judiciar. S-or fi întrebat oamenii de rînd americani unde a fost această teribilă Agenție înainte de 11 septembrie 2001? Cred că s-au întrebat pentru că,  în mass-media, au apărut voci care declarau, printre altele: ,,Războiul global împotriva terorismului al administrației G.W. Bush s-a transformat într-un război împotriva drepturilor noastre, un război împotriva libertăților noastre”.
Departamentul pentru Securitate Internă a devenit, în contextul descris mai sus, structura care a pus în scenă cele mai profunde linii ale Legii Patriot, cu cele mai devastatoare efecte. Departament astfel caracterizat de autorul volumului de care ne ocupăm, ,,s-a dovedit a fi un gen de KGB sau Gestapo cu față americană”. Sub deviza ,,Securitatea internă totală” pentru societatea americană, acest Departament asigura, prin forțe, mijloace și acțiuni toate serviciile naționale vitale din Statele Unite: furnizarea apei, a electricității, transporturile, infrastructurile critice și altele (ceea ce, după părerea mea, nu poate fi un lucru atît de rău, dimpotrivă). La scară națională s-au introdus măsuri restrictive cu privire la utilizarea spațiilor publice. Astfel, americanii nu mai aveau voie să se adune unde voiau ei, cînd voiau. A fost mărit, în mod cu totul neobișnuit, numărul ,,zonelor interzise” pentru marele public.
Dacă analizăm modul de reflectare a urmărilor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 în viața poporului american și a altor popoare, în raport cu ce au cîștigat și ce-au pierdut fiecare în parte, concluzia poate fi bipolară, în raport cu partea căreia te nominalizezi. Lăsînd la o parte opiniile răutăcioase, acum, după 20 de ani, cînd cunoaștem deznodămîntul acestor forțări ale respectării democrației americane și ale  încălcării acestor drepturi fundamentale ale omului, ne putem întreba: a meritat?
(va urma)
GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite