Munți cu vîrful înălțat spre cer unind pămîntul pe care-l călcăm și sufletul de român cu cerul, cu Dumnezeu la care ne rugăm să binecuvînteze și să ocrotească această Țară, dealuri și văi unduite miraculos, ca-n gîndul lui Blaga, dealuri dogorîte de podgorii, de codri, de livezi și fînețe, cîmpii mănoase, rîuri și lacuri care mîngîie țărîna, Dunărea cea nemuritoare care poartă spre mare sufletul și istoria românului cu adînci rădăcini în acest pămînt – „Grădina Maicii Domnului” (cum a spus Sfîntul Papa Ioan Paul al II-lea), toate acestea le-a purtat în suflet, în gîndire, în ființă, unicul cosmonaut român – Dumitru Prunariu, înălțîndu-se în Universul Infinit să aducă pe Pămîntul nostru și al tuturor, o rază de lumină din „Necunoscut”.
Am avut onoarea să particip la sărbătorirea împlinirii a 70 de ani de către acest erou al neamului românesc, care a avut loc la Teatrul „Regina Elisabeta” de pe bulevardul cu același nume, la 13 septembrie 2022, ceremonie organizată de Asociația purtînd numele „Institutul pentru Îmbătrînire Activă” – președinte fiind doamna Alexandra Dobre, prezentă frecvent pe scenă. Am fost invitată de doamna Beatrice Culda – președinte fondator al Asociației, cu un nume atît de semnificativ, „Oameni, valori, fapte”. Am urcat și eu pe scenă, unde se afla sărbătoritul, împreună cu cea care prezenta manifestarea, doamna jurnalistă Mihaela Bîrzilă de la Antena 3, și i-am oferit acestui Om (cu O mare!) două cărți, cele mai recente (nu ultimele!) ale mele, cu Epigrame aforistice și madrigaluri (304 p.) și Eminescu și Credința Sa Ortodoxă (200 p.). Ne cunoșteam dinainte, de la ședințele A.R.P.I.A. (Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii, președinte – comandor Alexandru Popa) de la sala Calise, unde a fost de multe ori prezent, împrejurări în care i-am remarcat manierele impecabile - cînd dădea mîna cu o doamnă, îi săruta mîna. Și ce bucurie credeți că am avut, în acea zi de 13, cînd așteptam, în stradă în fața teatrului, ora care ne permitea să intrăm? Cînd a venit Domnul Dumitru Prunariu și s-a strecurat prin grupul de femei (da, mai mult femeile participă la asemenea manifestări și nu numai!), trecînd pe lîngă mine, m-a sărutat pe ambii obraji! Aceasta a fost medalia pe care am primit-o de la o somitate care nu poate fi asemuită decît cu genialul Eminescu! (nu cred că exagerez).
Să scrii un articol în care să prezinți universul unui om care a parcurs Universul e greu, chiar imposibil, însă voi încerca să dezvălui cititorilor esențialul, ceea ce-l caracterizează pe acest om unic în România,
mînuindu-mi condeiul cu sufletul și cu gîndirea mea de româncă. Lucruri interesante am aflat în lucrarea „Dumitru Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut”, semnată de Annie Muscă, apărută la Editura Adevărul în 2012, precum și în nenumăratele materiale apărute în diverse publicații (Agerpres, Forum Masonic, Jurnalul Național, Monitorul Expres, Evenimentul zilei etc.), semnate de Cristian Ștefănescu, Vasile Surcel ș.a.
S-a născut în Transilvania, cea cu mari iubitori de neam care și-au păstrat originea românească înfruntînd valurile istoriei, la Brașov, pe 27 septembrie 1952, din părinți intelectuali – mama profesoară, tatăl inginer – primind numele  Dumitru Dorin. Zborul a fost o chemare instinctuală, după cum aflăm dintr-un interviu: „De mic copil mi-am droit să zbor. Închideam ochii și simțeam că plutesc peste munți, văi, descopeream lumi noi, în ființa mea. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălți-­
mile infinite.” Deci nu e de mirare că Acela care avea să devină cel de al 103-lea pămîntean care a zburat în Cosmos și-a început calea spre înaltul Infinit încă din școala elementară, ca membru al cercului de aeromodelism de la Casa Pionierilor din Brașov, unde construia modele de planoare și avioane. A absolvit Liceul nr.4 din orașul natal, numit astăzi Colegiul Național „Grigore Moisil”. A urmat Facultatea Aeronave (așa se numea, în mod curent, în Politehnica bucureșteană unde mi-am desfășurat activitatea de cadru didactic, la Catedra de Limbi străine, timp de 36 de ani), absolvită în 1976. În timpul studenției, în 1974, s-a căsătorit cu colega sa Crina Rodica Prunariu, angajată în Ministerul Comerțului Exterior, devenind apoi diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ambasador al României în Armenia în perioada 2007 – 2013. Tot în timpul studenției, au avut primul copil, pe Radu-Cătălin, în 1975, apoi, în 1977, pe Ovidiu-Daniel.
După absolvirea facultății, a fost repartizat la I.A.R. (Intreprinderea de Construcții Aeronautice) unde, între 1976 și 1977 a îndeplinit funcția de inginer stagiar. A urmat stagiul militar efectuat în cadrul Școlii de Ofițeri de rezervă în aviație de la Bacău. De mare importanță în destinul său a fost faptul că, în acea perioadă, comandantul unității militare era locotenent-colonelul Ion Stahie (care și-a schimbat numele în Săndulescu), cel care a ajuns la gradul de general de aviație, apoi comandant al Apărării Antiaeriene a Teritoriului. Acesta a intrat la curs și i-a anunțat pe inginerii militari TR că se fac selecționări pentru programul intercosmos. S-au înscris 17 și toți au fost respinși, dar probele au fost reluate, apoi repetate și, printre cei doi-trei finaliști a fost și Dumitru Prunariu. În septembrie 1977 absolvă cursurile Școlii de Ofițeri de rezervă din Bacău cu gradul de locotenent în rezervă.
În toamna aceluiași an, candidații cosmonauți au fost detașați de la locurile lor de  muncă la Unitatea Militară de Aviație din Bacău, pentru a urma un program de pregătire multidisciplinară, cuprinzînd o serie de cursuri la Academia Militară din București, ore de zbor, educație fizică și cursuri intense de limba rusă, efectuate la Poiana Brașov. La 1 ianuarie 1978, erau selectați trei membri ai grupului de candidați cosmonauți pentru misiunea spațială româno-sovietică intercosmos: Dumitru-Dorin Prunariu, rămas oficial doar Dumitru Prunariu, ing. Cristian Guran și Mitică Dediu, înregistrat drept Dumitru Dediu. Aceștia trei au plecat la Moscova pentru o evaluare finală de către specialiștii ruși din cadrul Institutului de Cercetări Biomedicale în domeniul Aviației și Cosmonauticii. Pînă la urmă, doar Prunariu și Dediu au fost aleși să efectueze întregul program de pregătire de specialitate, timp de trei ani (martie 1978 – mai 1981), în calitate de candidați cosmonauți în cadrul Centrului de Pregătire a Cosmonauților „Iuri Gagarin” din Zviozdnîi Gorodok – „Orășelul Stelar”, aflat în apropiere de Moscova. A fost susținut moral de familie, cu care a locuit în acest timp și care și-a însușit limba rusă. Dumitru Prunariu a obținut, la examenele și testările finale, calificative maxime și a fost confirmat ca primul nominalizat în vederea zborului spațial româno-sovietic, alături de cosmonautul sovietic Leonid Popov, comandant de echipaj. Acesta avea experiență în domeniu – mai efectuase un zbor de 186 de zile la bordul stației cosmice „Saliut-6”. Și minunea are loc: în seara zilei de 14 mai 1981, la ora 20 16’ 38’’ (ora Bucureștiului), de pe cosmodromul Baikonur, a fost lansată racheta purtătoare cu nava cosmică „Soiuz-40” (în greutate totală de 300 tone) avînd la bord echipajul mixt româno-sovietic format din cei doi: Dumitru Prunariu și Leonid Ivanovici Popov. După 8 minute și 50 de secunde, nava cosmică s-a desprins de ultima treaptă a rachetei purtătoare, aflîndu-se deja la 220 km altitudine, adică la aproximativ 3.000 km de punctul de lansare, și deplasîndu-se în jurul Pămîntului cu o viteză de 28.000 km/h pe o orbită înclinată față de ecuator cu 51,6o. La 15 mai, nava cosmică „Soiuz-40” efectuează joncțiunea cu complexul orbital Saliut-6 – SoiuzT-4. Au petrecut 7 zile pe stația orbitală Saliut-6, unde s-a întîlnit cu cosmonauții sovietici Vladimir Kovalionok și Victor Savinîh care se aflau deja pe orbita circumterestră de la 21 martie 1981.
Revenirea din spațiul cosmic are loc vineri, 22 mai 1981, la ora 16,58 ora României. Modulul de coborîre al navei spațiale „Soiuz-40” (nu se recuperează alte două module ale navei, modulul orbital și modulul agregatelor) a aterizat, în condiții aproape normale, pe pămînt, conform programului, în zona stabilită de pe teritoriul Uniunii Sovietice, la 225 km sud-est de orașul Djezkazgan din stepa Kazahstanului. Misiunea a durat 7 zile, 20 de ore, 42 de minute și 52 de secunde, după un parcurs circumterestru de 5.260.000 km. Despre momentul revenirii pe pămînt, despre „reîmpămîntenire”, Dumitru Prunariu relatează într-un interviu: „Trecerea la greutatea normală a fost cumplită. Mă trezesc luat pe sus de patru membri ai echipei de căutare-salvare și sînt așezat lîngă Popov pe un șezlong. Am impresia că sînt de plumb și că pămîntul se clatină sub mine. La cinci minute după cosmos, ca o mîngîiere, aud vorbindu-se românește“. Iată că, după ce a înconjurat Pămîntul de 125 de ori, se simte mîngîiat, auzind vorbirea românească, cel care a devenit al 103-lea cosmonaut al lumii. Atît Leonid Popov, cît și Dumitru Prunariu au fost decorați de Leonid Brejnev cu Ordinul „Erou al URSS”.
Astfel, Dumitru Prunariu, cel fascinat de abisul albastru, a parcurs înălțimile infinite, zburînd în cosmos. Și se destăinuie: „Visele împlinite sînt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieții. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăși planeta natală. Pămîntul, pe lîngă dimensiunea fizică pe care o poți aprecia direct, la adevărata ei valoare și măreție, are și o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci  mult mai stăpîn pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni și de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor și activităților terestre. Cu toate că nu ești singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simți dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut și dezvoltat, din care faci parte”.
Pentru realizarea sa istorică, Dumitru Prunariu a primit, ca recompensă, echivalentul a trei salarii sub formă de primă acordată de Ministerul Apărării Naționale și a fost înaintat, cu un an mai devreme, la gradul de căpitan. S-a mutat cu familia la București, unde a primit un post în cadrul Comandamentului Aviației Militare. După o jumătate de an (cînd a locuit la un cămin militar) a obținut un apartament pe care, cu eforturi și împrumuturi l-a dotat pentru stabilirea definitivă cu familia în capitala țării.
Din 1981 pînă în 1998 a fost, cu o pauză de aproape doi ani, inspector-șef pentru activități aerospațiale în cadrul Comandamentului Aviației Militare și apoi al Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene. „Aceasta era o funcție creată special pentru mine, istorisește el, și care avea o puternică latură de reprezentare. În această funcție, desigur, am beneficiat de suportul aviației militare, în principal pentru a participa la activități pe linie cosmică atît în țară, cît și în străinătate. De nenumărate ori am solicitat să-mi prezint public experiența cosmică”.
În 1991, a fost înaintat la gradul de colonel; în 1991, a absolvit cursul pentru cadre superioare din cadrul Institutului Internațional de Formare și Management pentru Aviație de la Montreal (Canada); în 1999 obține titlul de doctor în cadrul Universității Politehnice din București.
Multe lucruri se pot adăuga despre continua pregătire/informare a acestui erou român, despre funcțiile pe care le-a îndeplinit – printre altele, Ambasador în Federația Rusă.
În anul 2000, comandorul Dumitru Prunariu a fost înaintat la gradul de general de flotilă și decorat cu Ordinul Național „Steaua României”. Este autorul a peste 40 de lucrări, cărți și articole apărute în diverse publicații. În 2003 a fost avansat la gradul de general maior de aviație, apoi, în 2016, la gradul de general locotenent (în retragere), deci general cu trei stele. Pe 7 februarie 2007, președintele Traian Băsescu a semnat decretul de trecere în rezervă a generalului Dumitru Prunariu. A fost numit Cetățean de onoare al multor orașe, începînd cu Brașovul său natal. În fine, multe, foarte multe sînt meritele sale, distincțiile, medaliile primite (pe merit). Dar cred că medalia cea mai însemnată este prețuirea de care se bucură din partea românilor, din partea Țării al cărei simbol a devenit, fiind al 103-lea cosmonaut din lume (primul zbor cosmic american a avut loc în 1962). Deci putem spune:
Ca Eminescu – geniul tutelar –
Ne-ai înălțat în Univers solar
Și, agățat de-naltul curcubeu,
Ai stat la sfat cu Bunul Dumnezeu.
Dr. ELIS RÂPEANU