Erou sau trădător? – O întrebare inutilă şi periculoasă (6)
  • 22-04-2021
  • 1 Comentariu
  • 753
  • 0

– Radiografia unei trădări –

 A trăda, trădare

Destructurarea rețelei de ofițeri de securitate încadrați în sutele de posturi din cadrul Direcției de Informații Externe, fie în organigrama ambasadelor, a consulatelor sau a reprezentanțelor comerciale ale României, fie în diferite funcții în unele organisme internaționale, ca urmare a trădării și dezertării generalului I.M.Pacepa, a costat enorm țara noastră. Contrar motivației puerile avansate de Pacepa, conform căreia, prin fapta sa a vrut să lovească în regimul de la București, și, în primul rînd în Președintele Statului, idee care, în faza imediată a actului fugii generalului și aruncarea în brațele americanilor – s-ar putea să prindă la un public neavizat, exasperat doar de penuria de alimente – fuga și trădarea lui Pacepa au afectat în primul rînd România. Din episodul anterior am cunoscut ravagiile acestui act de trădare nemaivăzut la un nivel atît de înalt din nomenclatura Securității Române. Uitîndu-ne înapoi cu ochiul critic al scurgerii unui timp rezonabil de la acel eveniment, constatăm că Nicolae Ceaușescu, chiar dacă a suferit în urma trădării omului pe care-l considera ca făcînd parte din familia lui, n-a murit din acest motiv, a mai așteptat 11 ani pentru a fi ciuruit la Tîrgoviște de alți trădători de Țară și de idealuri românești, jucînd tot la ordinul unor forțe străine.

Numai din analiza datelor prezentate pînă acum în acest serial jurnalistic putem face o comparație între suferința unui șef de Stat și ,,suferința” Statului însuși la lovitura primită ca urmare a anvergurii unui act de trădare precum cel pe care l-a săvîrșit Ion Mihai Pacepa. Așa că, doamnelor și domnilor, dacă mai aveți vreo îndoială asupra încadrării gestului pacepaian, îmbătîndu-vă cu ,,bucuria” pedepsirii lui Ceaușescu de către Pacepa, ar fi bine să mai citiți o dată acest material și să nu uitați: sute de ofițeri au fost chemați în țară de la posturile lor; unii au preferat să rămînă în străinătate, stricînd echilibrul multor familii; despre unii salariați de la ambasadele României din străinătate sau de la organisme internaționale, din care țara noastră făcea parte, nu s-a mai aflat nimic nici pînă în zilele noastre! Concluzia? România a rămas o țară descoperită în afară, pierderile în materie de securitate și cele pe plan economic au fost incalculabile, interferența acestora cu dezvoltarea rețelei de spionaj străin pe teritoriul României amplificînd, în mod neconvențional, degringolada.

În această ipostază periculoasă și ireversibilă mai poți spune tu, român (indiferent ce orientare politică și ce pregătire și grad și grad de cultură ai avea), mai poți rosti cuvintele: ,,Bravo Pacepa! L-ai pedepsit pe Ceaușescu și în numele nostru, pentru că ne-a ținut în frig și nu ne-a dat parizer pe săturate!”? Hai să nu fim ingrați și să nu acoperim o supertrădare cu o manifestare cu iz emoțional și cu deduceri din zona materială, care nu pot desființa un act de o asemenea gravitate și cu urmări întinse pe durata unor decenii! Vorbind în acest context al vinovăției clare a lui Pacepa – chiar dacă pot fi și opinii de sens contrar, e dreptul fiecăruia să-și dea cu părerea – pînă la tratarea temei procesului de trădare și a pedepsei hotărîte în cazul generalului Pacepa, doresc să propun o situație de comparație, deși veți observa imensa diferență a gradului de vinovăție între cele două cazuri.

Mulți dintre cititori au făcut armata, unii au luat parte și la război, iar dacă nu fac parte din nici una dintre aceste două categorii, măcar au citit ,,Pădurea spînzuraților” a lui Liviu Rebreanu, au vizionat filmul omonim sau alte filme inspirate din desfășurarea unor lupte pe front. Ce pățește un militar care, pe front, dezertează la inamic (fiind chiar un ,,pîrlit” de soldat, necunoscînd cine știe ce secrete militare), dacă este prins de trupele proprii? Bineînțeles – pedeapsa este una singură, de necontestat: execuția!

După acest exemplu ne mai rămîne vreo fărîmă de argument în favoarea apărării lui Pacepa, ba mai mult, considerîndu-l și erou național? Ce-a făcut oare? A salvat de la deconspirare și arestare vreo duzină de ofițeri din DIE? A descoperit în cadrul Securității Române vreun trădător pe care l-a neutralizat la timp, oprind din fașă un mare act de subminare a autorității Statului și a Securității acestuia? Nu! Nu! Nu! Pacepa doar a trădat, a trădat, a trădat! Restul nu e decît praf aruncat în ochii românilor!

Răspunsuri la unele întrebări

De-a lungul elaborării acestui material, în momente în care nu găseam nici o explicație pentru modul în care fuseseră (sau nu) rezolvate unele situații din activitatea lui I.M.Pacepa, care lăsau loc la profunde mirări și nedumeriri, mi-am adresat (și v-am adresat) întrebările care decurgeau implicit din lipsa unor certitudini. În acest șir de episoade de sine stătătoare, dar legate între ele de laitmotivul ,,Erou sau trădător?”, întrebările din cuprins au rămas în aer, pendulînd deasupra capului asemenea unei ghilotine invizibile, gata oricînd să devină fatală. Cea mai neastîmpărată întrebare din acest noian a fost una de sorginte dramatică, dar și de bun-simț: Cum a fost posibil?, urmată de sora ei pereche: Cine l-a salvat de atîtea ori pe Pacepa, uneori în situații limită, de extremă urgență?

Deși aveam o bănuială solidă, reieșită din afirmațiile unor ofițeri de informații din anturajul sau din raza vizuală a generalului Pacepa, întrucît tratez acest subiect cu o deosebită responsabilitate, am așteptat încrezător în steaua documentării să descopăr răspunsurile la întrebările de mai sus. Speranța, care întotdeauna moare ultima (sau nu moare niciodată), mi-a surîs în lumina unor noi documente la care am avut acces. Pînă acolo însă, să mai cercetăm subteranele ascensiunii lui Pacepa, cu firele invizibile ale unui păianjen din specia ,,văduva neagră”, moduri de acțiune ale trădătorului din care încep să iasă la lumina zilei proptelele care-l sprijineau pe general.

Într-un caz particular, de înființare a unei entități în cadrul Securității, în vederea contracarării acțiunilor de spionaj ale țărilor din fostul ,,lagăr socialist”, pe considerentul existenței în Armata României a peste 2.500 de consilieri (experți militari ai Armatei Roșii), o falangă a acestei structuri era orientată spre a identifica eventualele cadre militare românești atrase în mrejele NKVD (KGB). În acest context, cuplul din conducerea Direcției Generale de Informații Externe – Nicolae Doicaru și Mihai Pacepa – și-a dorit preluarea secției Contraspionaj țări socialiste, în vederea supravegherii acestei activități, mai ales că, din postura de șefi, ar fi putut împiedica orice încercare de demascare a unor specialiști din subordine, punîndu-se chiar cei doi sub acest paravan.

În acest punct al drumului parcurs de Pacepa, propteaua (ca și pentru Doicaru) s-a numit ministrul de Interne, actul de protecție, ,,pe față”, s-a observat clar cînd acest ministru de Interne a înmormîntat dosarul cu falsificarea decontului din fondul operativ pe cînd Pacepa se afla la Reprezentanța Comercială a României de la Frankfurt, în Germania de Vest (așa cum am tratat subiectul în cadrul acestui serial). Situația devenise periculoasă. Primele luni ale anului 1978 (anul fugii lui Pacepa) au cunoscut evenimente care demonstrau faptul că acțiunea serviciilor secrete străine cuprinsese nume de la vîrful unor instituții vitale apărării României – Armata și Securitatea. Primul dintre acestea – recunoscut oficial de România – este descoperirea actului de spionaj al generalului Nicolae Militaru, cu o funcție importantă în Ministerul Forțelor Armate, pe cînd acesta încerca să predea materiale din categoria ,,strict secret” serviciilor de informații militare sovietice (GRU). Pentru cine a lucrat pe atunci în sistem sau pentru cei care au studiat, după 1989, documente de arhivă, se cunosc urmările și deranjul acestei descoperiri, ,,tronul” generalului Nicolae Doicaru clătinîndu-se zdravăn.

Alarma fiind dată, spiritele se încing, consemnînd (descoperire făcută ulterior) acțiuni disperate ale cuplului Doicaru-Pacepa, în sensul că au ars dosarele unor agenți identificați (suspecți) de a fi în slujba KGB și GRU. Dar cîte nefăcute a mai făcut Pacepa fără a cunoște, însă, rigorile Legii? Dimpotrivă: după ce săvîrșea un act prin care era afectată integritatea Securității Române, în speță Direcția de Informații Externe, în loc să fie sancționat, I.M.Pacepa era felicitat și chiar propus spre avansare! Ceea ce se petrecea în jurul acestui personaj, prin unele rezolvări de poveste, situațiile au prins contur în folclor, rămînînd în Istoria Serviciilor Secrete Românești ca niște repere greu, dacă nu imposibil de atins în acest secol. Prin relevarea unora dintre acestea, examen absolvit cu puțin efort și spirit critic, din ,,vina” excesului de exemple aplicate la subiect, vom descoperi tot mai mult diferitele fețe ale acestui Iago românesc.

Un caz ajuns de pomină și povestit cu savoarea unui banc de la Radio Erevan este o atenționare făcută de Leonid Brejnev, Secretarul General al Partidului Comunist al URSS, din 1964 pînă în 1982, la o întîlnire cu Nicolae Ceaușescu, în Crimeea, cînd primul i-a aplicat tovarășului Ceaușescu o palmă pe obraz, zicîndu-i: ,,Fii atent, Nicolai, că un general de-al vostru a trădat. E cu americanii!”. La cine să apeleze Ceaușescu pentru depistarea trădătorului? Desigur, chiar la... trădător! Îl cheamă de urgență pe Pacepa și-i trasează sarcina de rezolvat: ,,Auzi, măi, ia caută tu, că e un general care trădează pentru americani!”. La acest ordin, probabil, Pacepa, după ce a înghițit în sec, s-a dus în fața oglinzii și, privindu-se, ar fi putut declara: ,,O fi un general, dar numai oglinda îl cunoaște!”. Prins cu alte probleme, Ceaușescu a uitat de acest caz, întîmplarea trecînd pe linie moartă, spre liniștea lui Pacepa. Chiar dacă acest caz ar fi luat proporții, n-ar fi ajuns să ardă cu flacără, întrucît, în mod sigur ar fi ajuns la urechile Elenei Ceaușescu – probabil (după dovezile de atașament față de Pacepa) salvatoarea lui din umbră, dar și pe față – care ar fi stins focul, azvîrlind cenușa în capul criticilor generalului ,,iubit”. Cazul următor definește totalmente relația morbidă Pacepa-Elena Ceaușescu, care a născut protecția de al cărui nume ne întrebam mai adineauri.

În destăinuirile generalului Neagu Cosma, fostul șef al Direcției de Contrainformații, apare întîmplarea de mai jos, din care Pacepa – în loc să fie sancționat, este propus pentru avansare! La întrebarea directă: ,,Pacepa a fost protejat de Lenuța?”, Neagu Cosma răspunde: ,,Au fost multe situații... Bine, el putea fi demascat și erau documente multe, cel puțin zece-douăsprezece documente clare că el lucrează cu CIA, pe surse variate, dar toate se opreau. Nu avea nimeni voie să se ocupe de Pacepa”. Acum, pe scurt, exemplificarea unui caz fără precedent. La un moment dat, Vasile Patilineț, care îndeplinea funcția de șef de secție la Comitetul Central al PCR, răspunzînd de sectoarele Securitate și Armată, fiind, probabil, sătul de faptele de care era acuzat Pacepa în mediile de care răspundea, s-a hotărît să ia taurul de coarne și să pună de-o anchetă pentru a ajunge la niște concluzii oficiale. Chemîndu-i pe cei care se puteau ocupa de această chestiune, le-a ordonat clar: ,,Măi, ia faceți voi un referat în care să propuneți scoaterea lui Pacepa”. Deși, în această formulă în care a ajuns pînă la noi, ordinul nu conținea nici un element concret, echipa respectivă cunoscînd, probabil, speța ,,deraierii” generalului Pacepa, a întocmit cu celeritate referatul de cadre și l-a prezentat pe masa tovarășului Patilineț. Citind materialul care conținea dovezi clare ale vinovăției lui Pacepa, documentat de profesioniști ai genului Patilineț, precum în drama lui Seneca ,,Medeea”, de unde ne-a rămas dictonul ,,Audiatur et altera pars” (Să fie audiată și cealaltă parte), cere să audă și părerea lui Pacepa în raport cu dosarul pe care-l avea în față. Dar, cum Pacepa era plecat în afară în acel moment, punerea față în față cu Patilineț a fost amînată pînă la venirea în țară a generalului, totuși, spre mirarea lui Patilineț, care îl anunțase că urmează să aibă loc o întrevedere între cei doi. Mirarea era destul de întemeiată, deși Patilineț nu bănuia că plecarea din țară a lui Pacepa avea legătură directă cu preconizata pedepsire a fugarului, deschizînd o portiță pentru propria-i salvare (a cîta oară?).

Iată urmarea, iată realitatea nefardată în care s-a creat mitul Pacepa, spionul omnipotent, și (cum aveam să aflăm) cel mai mare defector al Serviciilor Secrete Române. Iată cine îl apăra pe Pacepa, dîndu-i posibilitatea să joace la ruletă soarta Serviciului de Informații Externe, în favoarea unor forțe străine. După venirea în țară a lui Pacepa, colectivul de cercetare a cazului și de întocmire a documentului solicitat de Patilineț este chemat la CC al PCR, secția militară, unde oamenii Securității rămîn ca trăsniți la spusele lui Vasile Patilineț (dăm cuvîntul, din nou, generalului Neagu Cosma):

,, - Luați referatul acesta și transformați-l din «dat afară» în «promovat»!

- Păi cum, tovarășe Patilineț?

- Ce să fac, uite: ăla a venit de afară, s-a dus direct la coana Leana. Ce i-o fi adus de afară, ce i-o fi făcut, ce poveste i-o fi zis, că mi-a spus Elena: «Voi ce aveți cu omul ăsta? A fost la mine, s-a plîns că voi îl urmăriți, nu-ș ce vreți de la el. Ia propuneți o promovare, că vreau să-l facem... așa și pe dincolo...»”.

Și, în loc să fie dat afară, Pacepa s-a ales făcut și mai mare. Iată așa se explică... dezastrul Pacepa!

Din analiza trecutului său, reieșită din documente de arhivă sau din memoriile tovarășilor săi de muncă, Mihai Pacepa ne apare în postura unui iepure pregătit în permanență să se apere prin fugă sau prin ascunderea datelor compromițătoare, pentru îndeplinirea acestor deziderate punînd în joc intuiția sa de spion și sistemul de relații construit prin corupție, șantaj și minciună. Repere în acest joc de-a șoarecele și pisica sînt o mulțime în activitatea și în biografia fostului general Mihai Pacepa, aducerea acestora la lumina tiparului configurînd portretul unui om cu multe însușiri și manifestări de diavol. Următoarea întîmplare vine să pecetluiască soarta unui trădător notoriu.

Se cunoaște faptul că, uneori, sistemul de Contraspionaj reușea să dețină date din raza de activitate a Spionajului românesc dintr-o țară sau alta. Pentru exploatarea eficientă a acestor date, ele erau comunicate sistemului în care șef era Pacepa. Aflînd Pacepa despre niște informații comunicate de un agent din Franța, făcînd parte din Contraspionaj, dar utile lui, a încercat să afle ,,sursa”, adică identitatea agentului respectiv, bineînțeles, solicitare respinsă, cu motivația de rigoare, foarte pertinentă: ,,Nu vă dăm sursa, vă dăm informațiile”. Credeți că Pacepa a renunțat? Punîndu-și în practică mașinăria pentru developarea oricărui secret și beneficiind de un concurs de împrejurări favorabil lui, prin două etape de incluziune în sectorul de Contraspionaj, află numele agentului, apoi pune mîna și pe dosarul personal al celui în cauză, pentru 24 de ore, suficient pentru a-l copia!

Urmare a acestor mașinațiuni, după cîteva luni de zile se consemnează cu stupoare (la data aceea nu se cunoșteau cauzele căderii agentului) arestarea omului Contraspionajului din Franța. Bineînțeles, între cei care s-au inflamat de acest neplăcut incident s-a aflat generalul Pacepa, nemulțumit că tovarășii lui de la Contrainformații îi creează probleme în exterior!

Descoperirea incriminatorie a avut loc după ce acel agent și-a ispășit pedeapsa cu închisoarea în Franța și s-a înapoiat în România, solicitînd o întrevedere cu cineva dintre foștii lui coordonatori. Cu precauția necesară unui asemenea moment ce poate genera incertitudini, întîlnirea a avut loc, eveniment cu prilejul căruia s-a dezlegat enigma apărută cu cîțiva ani mai înainte. Iată ,,opera” lui Pacepa: fostul agent scoate din mapă 3 chitanțe în copie a celor originale aflate la dosarul lui de la București, care atestau primirea unor sume de bani de la entitatea pentru care lucra în Franța – documente care au stat la baza condamnării agentului la închisoare!

Dezbateri aprinse la Contraspionaj după destăi­nuirea fostului agent din Franța. Dezbateri și o sumă de întrebări: cine a scos chitanțele din dosar și le-a predat francezilor? S-a trecut la întocmirea unei liste cu cei care ar fi putut avea  acces la dosar, ajungînd, prin eliminare, la concluzia că nici unul dintre cei care lucrau în acel Serviciu n-ar fi putut face această trădare. Pe cînd semnele de întrebare se înmulțeau și tot colectivul era într-o fierbere nemaiîntîlnită, un coleg vine cu bomba:

,,- Pune pe listă pe încă unul!

- Pe cine?

- Pe Pacepa.

- Păi, cum?

- Păi, zice, eu i-am dat dosarul!

Cei de la Contraspionaj au întocmit un raport în acest caz, fiind evident că la mijloc era o chestiune de trădare din interior, sperînd ca la nivel de minister să se formeze un grup de specialiști pentru verificarea acestui caz și propunerea măsurilor în consecință. Ce credeți că a urmat? Exact copie ca mai înainte, cu Elena Ceaușescu: pentru verificarea și propunerea de măsuri cazul a fost repartizat (ați ghicit) – lui Mihai Pacepa!

Bineînțeles că nu s-a întîmplat nimic, cazul a fost îngropat, consecințele deconspirării și arestării unui agent român într-o țară străină fiind trase de Securitatea Statului Român, Pacepa rămînînd basma curată și trecînd fluierînd prin Securitate pînă la data de 27 iulie 1978...

Mai e cineva care ar avea argumente în susținerea aberației – Pacepa - erou?

(va urma)

GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite