Prin Hotărîrea de Guvern din 10 octombrie 2007 şi Legea 303 din 13 noiembrie 2007, ziua de 29 aprilie a fiecărui an a fost instituită ca zi a Veteranilor de Război. La baza desemnării acestei date de calendar a stat memorabilul moment din 1902, prin care Regele Carol I a acordat calitatea de veteran de război pentru toţi supravieţuitorii care luptaseră în Războiul de Independenţă de la 1877-1878, pentru cucerirea Independenţei de Stat a României.
Hotărîrea şi emiterea unui Decret Regal prin care se stipulau şi unele drepturi pentru ei au survenit în urma primirii la Palatul Regal a unei delegaţii de foşti combatanţi care nu mai puteau suporta greutăţile vieţii, ajunseseră la capătul răbdării din cauza sărăciei şi a mizeriei în care trăiau. La elaborarea actului normativ s-au avut în vedere şi reglementările internaţionale stabilite de Convenţia Statelor Europene din anul 1870, de la Geneva, în care era prevăzut ca ostaşii chemaţi de patrie la luptă să devină după un sfert de veac de la mobilizare, veterani.
Cu toate că în Înaltul Decret amintit mai sus se stipula, la articolul 2, ca „fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, abia peste şase ani, prin Legea adoptată la 22 aprilie 1908, erau scutiţi de unele prestaţii şi  datorii numai cei care avuseseră grade inferioare.
Studiind documentele vremii putem constata, cu stupoare, alte atitudini sfidătoare privind participanţii la Războiul balcanic şi la primul Război Mondial. Deci, după 25 de ani de la mobilizarea lor, în vederea acţionării în marile bătălii şi lupte, s-au întreprins demersuri pentru a li se atribui calitatea de veterani. În acest scop s-a întocmit un Proiect de Lege, publicat în Monitorul Oficial din 13 august 1940, dar – ghinion, vorba unei înalte personalităţi de la Cotroceni. Întrucît a izbucnit cel de-al II-lea Război Mondial, elaborarea documentelor care să certifice cele cuvenite s-a amînat pînă în 1945, pentru a fi incluşi şi cei ce participaseră la cea mai cumplită  conflagraţie a tuturor timpurilor. Într-adevăr, la 4 iunie 1945, prin Decret-lege, au fost recunoscuţi ca veterani supravieţuitorii războaielor din 1913, 1916-1919 şi 1941-1945.
Urmînd exemplul strălucit al înaintaşilor, în iunie 1941, la chemarea patriei în vederea angajării la lupta cea mare pentru eliberarea străvechilor ţinuturi: Ardealul, Basarabia, Bucovina de Nord şi Herţa – răpite samavolnic de aprigi duşmani în 1940 – foştii combatanţi aveau să se confrunte timp de aproape patru ani cu cele cu cele mai puternice armate ale lumii într-un război drept pentru dezrobire, libertate, unitate, independenţă, suveranitate, dar şi de eliberare a altor ţări de sub ocupaţia nazistă. Mari şi grele au fost pierderile suferite de armata noastră în sîngeroasele conflicte. În total 794.562 de oameni, din care 22.592 de ofiţeri, 17.460 de subofiţeri, 754.510 trupă – morţi, răniţi şi dispăruţi. Din nefericire, cele trei provincii româneşti din Est, după terminarea războiului nu ne-au mai revenit de drept, fapt pentru care bătrînii veterani lăcrimează şi azi; doar Ardealul a intrat, din nou, în sînul Patriei-mame. România Mare a supravieţuit numai 22 de ani.
Cruntă şi nedreaptă a fost soarta României după terminarea războiului, la a cărui încheiere, prin înfrîn­gerea Germaniei fasciste, cu şase luni mai devreme, a contribuit din plin, fiind considerată a patra ţară cu rol hotărîtor prin contribuţia materială, umană şi de sînge. Trist şi revoltător a fost deznodămîntul. Mai marii
lumii de atunci, foşti aliaţi, ne-au declarat ţară învinsă, drept pentru care am fost obligați şi la inimaginabile datorii de război.
După încheierea păcii a urmat însă un alt act cutremurător, grav şi dureros. În loc să fie cinstiţi şi onoraţi cum se cuvenea şi cum meritau, foştii combatanţi au fost triaţi, drămuiţi şi apreciaţi după fronturile pe care au participat – Est sau Vest – după categoria socială, mulţi marginalizaţi, iar unii persecutaţi. Bravii patrioţi care se remarcaseră în grelele lupte duse pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţa au fost consideraţi duşmani ai bolşevismului, acţionînd într-un război nedrept împotriva Uniunii Sovietice. Foşti comandanţi de elită de unităţi şi mari unităţi, de diverse categorii de forţe armate, au fost anchetaţi, arestaţi, supuşi la grele chinuri în închisori sau în lagăre de muncă forţată, după ce au fost înlăturaţi din armată şi degradaţi. Mulţi dintre ei – generali, ofiţeri, sub-ofiţeri – au pierit în temniţe, alţii au rămas cu grele sechele. Conform unor surse, numai din armată peste 40 de generali au suferit suplicii criminale, printre ei numărîndu-se şi cavaleri ai Ordinului ,,Mihai Viteazul”, cea mai înaltă distincţie din toate timpurile, instituită de Regele Ferdinand I, distinşi, totodată, cu multiple ordine şi medalii româneşti şi străine, care le-au fost confiscate, împreună cu averile. Cîtă nerecunoştinţă strigătoare la cer! Mai ales că o bună parte dintre ei erau şi veterani ai primului Război Mondial, avînd un rol binecunoscut în realizarea Marii Uniri. Inclusiv familiile, îndeosebi copiii celor încarceraţi, au îndurat privaţiuni înjositoare, fiind excluşi sau interzicîndu-li-se dreptul de a urma studii superioare. Reabilitarea din anul 1964 nu a putut anula amărăciunile, suferinţele şi durerile celor scăpaţi din închisori.
La 23 octombrie 1963, printr-o Hotărîre a Consiliului de Miniştri, a fost înfiinţat, fără a li se acorda şi drepturi, Comitetul Naţional al Veteranilor  din Războiul Antifascist. Altă ingratitudine, întrucît cei ce luptaseră în Campania din Est (1941-1945) nici nu au fost luaţi în seamă – chiar  s-a făcut o altă nejustificată eroare: conducerea PCR i-a inclus, în 1980, în Comitetul respectiv, cu rol decorativ, şi pe foştii activişti antifascişti.
A trebuit să cadă comunismul de la putere pentru a avea loc un fapt de o mare valoare în viețile foştilor combatanţi. La 27 decembrie 1989, un grup de generali şi ofiţeri superiori în rezervă şi retragere – unii participanţi şi la primul Război Mondial – a hotărît desfiinţarea imediată a Comitetului amintit, care devenise anacronic prin caracterul său discriminatoriu, şi crearea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război (ANVR), structură apolitică, non-guvernamentală, profund democratică şi nediscriminatorie, în care au fost cuprinşi, pe bază de adeziune liberă, cetăţeni români fără deosebire de naţionalitate, convingeri politice, religie, sex şi vîrstă, participanţi la primul şi al II-lea Război Mondial. Au fost primite, totodată, văduvele de război şi soțiile supravieţuitoare ale veteranilor decedaţi. La 21 februarie 1990 asociația a primit calitatea de persoană juridică.
În fruntea Asociaţiei a fost ales generalul Marin Dragnea, participant activ la cele două Campanii, din Est şi Vest, rănit grav la Stalingrad şi Oradea, suportînd lagărele ruseşti. Timp de 30 de ani a condus cu înaltă competenţă, abnegaţie, dăruire şi prestanţă ANVR, pînă la mutarea sa la Oştirile din Ceruri. În îndelungata sa activitate, a ocupat funcţii de mare  răspundere în armată şi de preşedinte al Consiliului Naţional de Educaţie Fizică şi Sport, unde a obţinut la Olimpiada din 1984 locul II pe Naţiuni, datorită eforturilor sportivilor români. Ca om şi ca militar s-a bucurat de stima, preţuirea şi prietenia mult regretatului tribun Corneliu Vadim Tudor.
Dacă la începuturi ANVR număra cca. 900.000 de membri, acum doar aproximativ 2.500 mai trăiesc din rîndul veteranilor şi invalizilor, 60 de văduve de război, 30.000 de văduve de veterani. Aproape zilnic, avînd  vîrsta înaintată, de peste 95-100 de ani şi boli supărătoare, trec în lumea celor drepţi mai mulţi membri. În inimile şi sufletele foştilor luptători rezonează încă cu putere justă aprecierea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care i-a denumit eroii în viaţă ai poporului român.
ANVR are filiale în toate judeţele țării şi în sectoarele Bucureştiului. Din păcate însă, datorită celor enunţate mai sus, există comune în care nu mai trăieşte nici un veteran din cel de-al II-lea Război Mondial. De la începutul activităţii, Asociația a situat pe primul plan redarea demnităţii, onoarei, recunoştinţei şi respectului cuvenit membrilor săi. Conducerea Asociaţiei a făcut repetate demersuri pentru dobîndirea unor drepturi şi facilităţi pe care le meritau din plin, graţie sacrificiilor cu care şi-au încununat rezultatele obţinute cu sînge în focul luptelor şi bătăliilor. În măsura în care a fost posibil, conducerea ţării a adoptat mai multe legi, Hotărîri de Guvern, care stipulau o bună parte din cele cerute. Deşi modeste şi incomparabil mai mici decît în alte state, drepturile şi facilităţile primite le-au ameliorat, într-o oarecare măsură, neliniştile vieţii îngreunate de vîrstă, de boli, de singurătatea în care unii sînt nevoiţi să îşi ducă zilele. Au fost date şi Ordine de ministru din sfera celor care au îndatoriri în privinţa veteranilor.
Deşi prevederile acestor acte normative nu-i satisfăceau în măsura cuvenită, s-au petrecut alte inconveniente. Au fost încălcate cîteva dintre ele, altele  au fost anulate sau diminuate. Prin intervenţia forurilor de resort din Ministerul Apărării Naţionale, din Ministerul Administraţiei şi Internelor, a preşedintelui ANVR, s-a reuşit, în baza Legii 163 din octombrie 2019, o uşoară ajustare a drepturilor. În pofida modestelor reveniri, cele cuvenite membrilor Asociaţiei au rămas tot sub nivelul celor acordate veteranilor din ţările NATO, precum şi din alte state. Probleme au fost şi mai sînt în ceea ce priveşte indemnizaţiile, medicamentele gratuite, protezele subvenţionate de stat, biletele de tratament în staţiunile balneoclimaterice în regim de prioritate. Scutirile la plata impozitelor pe terenuri se aplică nu cum este prevăzut în lege, ci aşa cum hotărăsc organele locale. Foile de drum pe calea ferată sînt date de către Ministerul Transporturilor cu multă întîrziere, deşi cererile sînt înaintate cu luni înainte de începerea anului. Un fapt demn de remarcat este că, în baza unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvenului, veteranii, invalizii de război şi văduvele de război primesc o indemnizaţie de gratitudine, iar prin Legea 232 din 2020 se oferă drepturi şi urmaşilor veteranilor de război care au fost prizonieri la ruşi.
Revenind la greutăţile suportate de seniorii virtuţilor ostăşeşti, mi-am reamintit de o impresionantă poezie semnată de doamna Elis Râpeanu, publicată în Revista ,,România Mare” anul trecut, de Ziua Veteranilor, din care reproduc doar cîteva versuri: ,,Bătrînii-veteranii de război,/ Simbolu-atîtor şiruri de bărbaţi,/ Mai vieţuiesc vremelnic printre noi,/ Puţini, şi astăzi, tot mai neglijaţi/ Se plimbă tot mai singuri printre cruci,/ Că fraţii lor de arme au dispărut /Şi sînt priviţi de parc-ar fi năluci/ Uitate pe pămînt de-un veac trecut”.
De remarcat cîteva aspecte meritorii semnalate în adunările generale şi la Conferinţele Asociației: ANVR este membru activ al Federaţiei Mondiale a Foştilor Combatanţi, cu sediul la Paris. Păstrează o legătură permanentă cu organizaţiile similare din alte ţări,  cu veteranii din diaspora. Acordă sprijin nemijlocit veteranilor din Republica Moldova. S-au editat 11 volume ,,Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei”, dintre care unul în limba engleză, iar anul 2015 a fost declarat Anul veteranilor de război. Graţie Legii 68 din 1994, s-a instituit şi acordat medalia ,,Crucea Comemorativă a celui de-al II-lea  Război Mondial veteranilor care nu au fost decoraţi cu ordine şi medalii de război; aceştia, majoritatea din mediul rural, au primit rente lunare, atît ei cît şi soțiile supravieţuitoare, de prevederile legii beneficiind peste 300.000 de membri ANVR. La iniţiativa Asociației,  în anul 1991, chiar de Ziua Armatei, au fost readuse în Parcul Carol, de la Mărăşeşti, osemintele Eroului Necunoscut. Reprezentanţi ai Asociaţiei au participat la activităţi desfăşurate în ţările în care au luptat veteranii în vederea reamenajării unor cimitire. În multe localităţi din ţară veteranilor le-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare, Emblema de Onoare a Ministerului Apărării ş.a.
De ziua lor, veteranii prezintă în faţa tineretului momentele remarcabile din tradiţiile de luptă ale poporului român şi armatei sale, depun coroane cu flori la monumentele şi cimitirele eroilor.
General de Flotilă Aeriană (rtr) PETRE BÎNă