EPIGRAMIȘTI UITAȚI Dr. Grigore Lupescu – Senior al epigramei
  • 01-08-2022
  • 0 Comentarii
  • 99
  • 1

Se constată că, în zilele noastre, sînt uitați nu numai cei care au îmbrăcat haina veșniciei, ci și „longevivii” (termenul l-am preluat de la Prof. univ. Ștefan Cazimir) care încă fac umbră pămîntului, dar și unor confrați. Cei veniți din urmă la masa luminată de ingeniozitatea epigramei vor să se înalțe repede pe vîrful muntelui care crește din sinea lor.
De data aceasta, voi aduce omagiu domnului epigramist Grigore Lupescu, doctor în medicină, născut în 1931, la Tîrgu Jiu. De la asemenea epigramiști e bine să învățăm că epigrama se scrie mult mai greu decît poezia. Poate de aceea numărul poeților (mai ales al celora care nici nu știu ce e poezia, dar adună cu buldozerul, era să zic cu fărașul, așa-zise versuri) e atît de mare în comparație cu cel al epigramiștilor. (Dar, atenție! Se vor deda la epigramă și la aforism – forme literare scurte, dar ingenioase, mulți neaveniți dornici de autorlîc sau, pur și simplu, să iasă în față chiar cu condeiul bont). O epigramă care să merite această denumire presupune, în afară de talent (un anumit talent de umorist, neastîmpăr, istețime „la mansardă”) și iscusință, inventivitate, sclipiri ingenioase, muncă pe text, spirit de veghe care implică fulgurante referiri, chiar și în subsidiar, la realitatea autorului, cu expresii și sinonime coborîte brusc în vîrful condeiului pentru potrivirea preambulului poantei, a rimei, ritmului, a măsurii versului, cu năstrușnice ricoșeuri spre zone neașteptate etc. Or, aceste caracteristici țin, în egală măsură, de dotare și acumulare, de experiență continuă. Poate de aceea se afirmă că epigrama „se face la bătrînețe”, cînd oamenii capătă experiență, își ascut simțul de observație și devin tot mai toleranți cu păcatele altora și ale lor înșiși (în paranteză fie spus, epigramistul e comparat cu un vînător care aleargă după vînat, dar, cu sufletul, e alături de cei care intră în vizorul puștii sau al săgeții). E adevărat că marea majoritate a epigramiștilor se află la vîrsta a treia, dar, chiar și unii dintre aceștia s-au afirmat plenar încă din tinerețe sau de la maturitate, și putem da numeroase exemple: Aurel Iordache și Ion Mioc (la 19 ani), Ion Larian Postolache (la 22 de ani), Ștefan Tropcea (la 23 de ani), Leonida Secrețeanu și Apollo Bolohan (la 24 de ani), Gh. Belei (la 27 de ani), Mircea Pavelescu (la 30 de ani), I. St. Bogza (la 33 de ani), Florin Iordăchescu (la 39 de ani), și Aurelian Păunescu (la 44 de ani). În plus, să nu-i uităm pe Ion Ionescu-Quintus și Gabriel Țepelea, care au debutat, editorial, la 21 de ani, cu volume care conțin și epigrame antologice.
Dintre cei care și-au manifestat de timpuriu vocația de epigramist face parte și Doctorul Grigore Lupescu (deci doctor-doctor, nu numai medic!), Cetățean de onoare al orașului Tîrgu Jiu (1977). Subliniem, încă de la început, altă idee (de fapt, „trouvaille”- găselniță) referitoare la epigramiști: s-a constatat că activitatea cerebrală continuă prelungește viața, deci să nu ne mirăm că mulți epigramiști au devenit longevivi: această specie literară, socotită de unii „strănut literar”, „trandafir cu ghimpi” etc., care pune, pe parcursul scrierii ei, capul, permanent, la contribuție [am intercalat cuvîntul „permanent” nu numai ca să evit scandaloasa cacofonie, ci pentru că exprimă realitatea!], menține imperiul lucidității, antrenînd întregul organism la treabă. Se cunosc epigramiști care au plecat, la întîlnirea cu strămoșul Marțial, la centenarul anilor sau în apropierea lui: Mircea Ionescu-Quintus (1917-2017), Vasile Moșneanu, tot din Ploiești (1911-2011), Acad. Gabriel Țepelea (1916-2012) ș.a. Longeviv este și epigramistul la care ne referim, Dr. Grigore Lupescu: odată trecut de „octogenariat”, nu mai este bătrîn,… ci longeviv (cine zice bătrîn, ăla e, eu nu recunosc!). Anul acesta, pe 30 august, Grigore Lupescu va împlini 91 de ani.
S-a născut la Tîrgu Jiu, în 1931, ca fiu al industriașului și bancherului Lupescu Gr. Grigore (2 noiembrie 1989 – 4 mai 1953). În anii ’50, tatăl său a fost arestat, trecînd prin gulagul Canalului Dunăre-Marea Neagră, Chilia Veche, Periprava, Jilava și, după o scurtă întemnițare la Văcărești, cu sănătatea șubrezită, se stinge din viață la 54 de ani, în închisoarea Jilava, fiind astupat de pămînt în groapa comună. Din grija familiei, osemintele au fost aduse în Cimitirul din Tîrgu Jiu.
Reușind să-și mențină echilibrul, învingînd nenumărate piedici, tînărul Grigore Gr. Lupescu termină Medicina la București, în 1960. A fost repartizat în localitatea Baia din Dobrogea, prima regiune colectivizată a țării. Depunînd eforturi deosebite, printr-o pregătire continuă, parcurge treptele ierarhice specifice profesiei și, în 1969, a reușit să se transfere în județul Gorj, din 1970 lucrînd ca medic cardiolog la Spitalul Județean din Tîrgu Jiu, unde ajunge să ocupe funcția de Șef al Secției de Cardiologie. Spațiul acestui articol nu ne permite să ne referim la multilaterala sa activitate în domeniul Medicinei, la studiile sale ca doctor în științele medicale, activitatea sa științifică și alte aspecte din viața sa fiind înfățișate în studii precum „Dr. Grigore Lupescu – Recurs”, din 1998, de Octavian Ungureanu, „Doctorul Grigore Lupescu” de dr. Mihail Tomșa (din „Viața medicală” nr. 41 din 10 oct. 1997) și „Monografia Liceului Tudor Vladimirescu Tîrgu Jiu, 1890-1990”, p. 482-483.
În cele ce urmează, ne vom referi (tot pe scurt!) la meritele sale de epigramist, talentul acesta „îmboldindu-l” să scrie epigrame încă de la vîrsta de 16 ani. În clasa a VI-a de liceu, se „prezintă” la revista PAPAGALUL (director Al. Devechi) din București cu o poezie (condiție impusă pentru debutanți) care se încheie astfel:
Așezați-vă în gardă
Și-mbrăcați-vă în fier
Voi lovi făr’ de cruțare
Ca un meșter cavaler

Și vă veți convinge-ndată
Că-s un aprig luptător…
Veți mai auzi de mine
Mă prezint: TOREADOR.
A fost primit în rîndul colaboratorilor revistei și i se publică, imediat, două epigrame deosebit de curajoase:
Talentatului epigramist V. D. Popa
Astfel zici cînd vezi cum scrie
Și gîndești, de bună seamă:
Ve De Popa liturghie,
Dar nu vede epigramă!
Unui epigramist care-și ironiza
adversarul că „are în cap doar cenușă”
Zici că el, fiind păpușă,
N-are-n cap decît cenușă;
Cazu-i și mai trist la tine:
N-ai avea nici în ce-o ține.
Drumul a fost deschis. S-a dăruit acestei specii literare, devenind unul dintre epigramiștii clasici ai literaturii române. Epigrama sa demonstrează har, talent de versificator, condei ascuțit, dar, uneori, și înțelegere. În creația sa nu se aude vuietul epocii, se simte picătura adusă pe foaia albă de înzestrarea spirituală a autorului, se simte frămîntarea sa cu ecouri din profesia care implică asocierea extremelor viață-moarte, înțelepciunea care conferă, uneori, catrenului o notă aforistică. Nu cred că mai este nevoie de alte comentarii, vom da exemple, din creația sa, avînd convingerea că, odată cu epigrama, cititorul se asociază cu autorul în opinii.
 La moartea unui alcoolic
Fie-i, Doamne, somnul lin –
Zise preotul Ilie,   
Dar, cînd îl stropi cu vin,
Cît p-aici era să-nvie!   
Unui chirurg
Chirurgul, popa și groparul
Ce buni amici sînt între ei:
Cel care-l caută pe primul
Îi întîlnește pe toți trei.
Șefului meu
De cîte ori am bucuria
Să-l văd pe șeful meu cel bun,
Îmi scot amabil pălăria
Și-n fața ochilor mi-o pun.
„Talent”
Pegasul tău lipsit de har
Ce galopează ca furtuna
Și-arată aripile rar,
Pe cînd copita-ntotdeauna.
Epitaful soacrei
Mama soacră zace-ntinsă
În a veșniciei pace…
Numai nora e convinsă
Și acum că se preface.   
Chibrit care nu scapără
Eu nu știu altul cum gîndește,
Dar ce denotă acest semn –
Că fosforul, de fapt, lipsește
Și altor capete de lemn.
La moartea unui codaș
Pe cînd spre Bellu trista ceată
Îl conducea încetișor,
Codașul. pentru prima dată,
A stat în fruntea tuturor.
Analize medicale necorespunzătoare
Cînd moartea s-a apropiat
De-un biet bolnav, el a strigat:
Degeaba tot îmi dai tîrcoale
Am analizele normale!
Unui chirurg epigramist
În cinci spitale a rămas
Vestit prin cruntul său măcel
Da-n epigramă e un as
Că n-are victime defel.
Specializare
Ales printr-un concurs de-mprejurări
A fost trimis să-nvețe-n alte țări;
Un an a stat în Anglia, dar zău,
E ceață ca la Londra-n capul său.
Epigramistul Grigore Lupescu este un univers complex – epigramist care-mpunge, dar și păstrător al valorilor morale moștenite de la părinți. Ca personalitate reprezentativă a breslei noastre, acest oltean ingenios nu poate fi uitat!
Dr. ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite