Un epigramist despre care se vorbește tot mai puțin este Valentin Bude, născut la Zărnești (jud. Brașov), la un an după Ion Ionescu-Quintus și trecut în lumea lui Marțial în același an cu acesta. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București și și-a luat doctoratul la Berlin. A fost numit profesor de germană la Bucureşti, unde şi-a început şi activitatea literară. A legat prietenie cu personalităţi de seamă ale literaturii şi culturii: Octavian Goga (1881-1938), Şt.O. Iosif (1875-1913), Zaharia Bârsan (1878-1948), ardelean din aceeaşi zonă (Sânpetru de Braşov), Ilarie Chendi (1871-1923), Sextil Puşcariu (1877-1948) ş.a. E numit, apoi, profesor la Iaşi, unde rămîne pînă la sfîrşitul vieţii. În mijlocul distinşilor intelectuali din capitala culturală a Moldovei, se simte în largul său. Publică un volum de epigrame, în 1905, purtînd titlul 101 EPIGRAME.
Academicianul Constantin Ciopraga (1916-2009), care a trăit în mijlocul epigramiştilor din „dulşele tîrg al Ieşilor“, cel care s-a stins din viaţă la 92 de ani, în dimineaţa zilei de 2 februarie 2009, fiind găsit de fiica sa în cabinetul de lucru, cu capul prăbuşit pe paginile la care lucra, îl înscrie pe Valentin Bude în rîndul valoroşilor epigramişti de la începutul secolului trecut şi dintre cele două războaie. Frecventa localul lui Samoilă, din Strada Lăpuşneanu, unde Academia Liberă, cu statut propriu, era „legiferată“ de motto-ul compus de sonetistul Mihai Codreanu:
Buni prieteni, poezia
Izvorăşte din senin
Cînd din cupele de vin
Stă să-şi soarbă armonia.
Academia era frecventată de toată floarea literaţilor ieşeni. Bine-nţeles, nelipsit era Păstorel, căruia Valentin Bude îi închină următorul catren:
Toţi – bărbaţi, femei şi fete –
Toată lumea e la fel:
Toţi încep să se îmbete
Cînd miroase-a... Păstorel.
A fost profesor de germană la Liceul Militar din Iaşi. E drept că în epigramele profesorului de „nemţească“ se simte suflul aforistic al Witz-ului şi al Xeniilor, dar sînt mai puternice ironia şi umorul aşezat al ardeleanului care, odată cu elixirul Cotnarului, a sorbit şi din duhul moldovenilor:
Mie însumi
Parcă-l văd pe Domnul Bude
Dornic gîtul să şi-l ude
Şi-i mîhnit de ce nu-l are
În vreo patru exemplare.
În următoarea epigramă, parodiază adagiul cronicăresc Nu e omul la cîrma vremurilor, ci bietul om sub vremi:
Tot mie însumi
Nu-l osîndi pe Valentin
Cînd e şi-n crîşme, şi acasă
Cu chef: nu-s vremile sub om,
Ci bietul om... sub masă.
Căsătoria din interes era şi atunci un aspect frecvent al întemeierii familiilor:
Unui milionar holtei
Tu fugi de căsnicie
Şi pricina se ştie:
Nu ţi-a ieşit în cale
Aleasa... pungii tale.
Încă de cînd se ştie – şi se vede că fenomenul a căpătat, în zilele noastre, aspecte îngrijorătoare, extinzîndu-se la toate categoriile celor ce (mai) muncesc – talpa ţării e călcată în picioare sau e pingelită de cei de la putere. Astfel, încă din 1896, Ion Ionescu-Quintus publica, în volumul său, următoarea epigramă:
O, săracă talpă-a ţării,
De-a ta soartă mă-ngrozesc:
Cei din fruntea guvernării,
Rînd pe rînd, te pingelesc.
Valentin Bude scrie şi el:
Talpa ţării
Ţărănimea-i talpa ţării,
D-aci nu urmează, oare,
Ca pe biata ţărănime
Toţi s-o calce în picioare?
Printre cele 101 EPIGRAME, publicate în 1905, se găsesc şi alte catrene demne de citat. Chiar şi numai cele de mai sus demonstrează că Valentin Bude este un înaintaş care a contribuit la zestrea noastră din domeniul epigramei şi nu trebuie uitat.
Dr. ELIS RÂPEANU