Epigrame aforistice
  • 22-10-2024
  • 0 Comentarii
  • 154
  • 2
Român sînt, port în spate-o cruce
Ca dar de ziua mea dintîi
Și n-o s-o las nici cînd m-oi duce:
O voi purta la căpătîi.
* * *
Cînd simți, în viață, că te-nalți în zbor
Și ești convins, plutind precum lăstunu’,
C-ai prins pe Dumnezeu de un picior,
Tu nu uita că El mai are unu!
* * *
I-e dat să rîdă omului
Cum frunza-i dată pomului
Că rîsu-n viață-și are rostul,
Dar nu și-atunci cînd rîzi ca prostul!
* * *
Îmi place veselia zgomotoasă,
Umoru-atunci cînd e la el acasă,
Precum și rîsul zgomotos, sonor,
Dar nu și rîsul batjoritor.
* * *
Paradoxu-i la-ndemînă –
Poți să-l spui și celorlalți –
Gîndul e ca o fîntînă:
Cînd îl adîncești, l-înalți.
* * *
Cult, incult, minor, adult
Tragi tot fumul din țigară!
Dacă-ți place-atît de mult
Pentru ce-l mai dai afară?
* * *
Dacă-n viața pămîntească
E celebru, renumit,
Omul poate să trăiască
Chiar și după ce-a murit.
* * *
Le spunem noilor stăpîni
Că-n România, la români,
Poți pune lacăte la uși,
Dar la umor nu pui cătuși!
* * *
Mai nou, se-ntîmplă cam așa:
Conduși de noii corifei,
Românii nu au ce mînca
Și se mănîncă între ei.
* * *
Prin naștere, cu toții știm
Că viața gratis o primim,
Da-n clipa cînd se rupe ața,
Noi viața o plătim cu viața.
* * *
Românii nu mai sînt uniți,
Dar, cînd privim la curcubeu
Și-apoi ne închinăm smeriți,
Unește neamul Dumnezeu.
* * *
Cam mulți propun, precum se știe,
Impozit mare pe prostie,
Dar nu stă-n gîndul nimănui
Să-l pună pe prostia lui.
* * *
La durerile de șale,
Scîndura-i, desigur, leac
Dacă pui și laterale
Și deasupra un capac.
ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite