Politica e aspectul cel mai important în societatea de azi, pentru că ea conduce tot ce mișcă-n țara noastră: instituții, legi, proiecte, relații, chiar viața omului cu tot ce include ea – hrană, bani, tratamente etc. Politica e și mai importantă pentru cei care o manevrează, din partide, funcții – elemente care le asigură afaceri, bani, averi. Dar mai grozavă decît politica e epigrama care vizează orice ține de realitate – politică, atitudine, obiceiuri, nivel de trai etc. etc. nimic nu-i scapă și, uneori neîndurătoare, țintește cu săgeata fără milă, transformîndu-se într-un minipamflet. Că, vorba aia:
Politica de azi e prada
Vînată de prea mulți, săraca –
Bărbații-o cuceresc cu spada,
Femeile-o supun cu teaca. (Elis)
Lucrul cel mai important pe care l-am obținut, după împușcarea lui Ceaușescu în Sfînta zi de Crăciun (1989), este, aparent, libertatea. Mulți vor sări în sus (n-am scris vor sări de fund în sus!) cînd vor citi următoarea idee legată de binefăcătoarea libertate: de la regulile stricte impuse de societatea socialistă (nu comunistă!) s-a trecut la libertatea totală, fără constrîngeri/respectarea regulilor/legilor de comportament într-o societate civilizată. Pe de altă parte, mulți își calcă demnitatea în picioare pentru a obține beneficii. Și atît politica și toate ale ei, cît și cei din fruntea politicii, dimpreună cu supunerea față de UE, au intrat în vizorul epigramei:
Ne-a tot bătut, spre ascultare,
Din Est, un frate, cel mai mare
Și azi ne bat, ca pe barbari,
Din Vest, surorile mai mari. (Elis)
Felul în care decurg legile, viața, școala, presa etc. impune o evoluție străină de structura noastră de român. Ba, mai mult, în școală nu mai există învățătură, ci doar educație, adică acea activitate care-l împinge pe copil pe drumul indicat de UE. În plus, un mare profesor din Cluj-Napoca, în interviul luat de Antena 3, la 10 februarie 2024, și-a exprimat următoarea opinie: ,,România valorizează trecutul în dauna viitorului”, și noi, românii, ,,sîntem cu fața spre trecut” – fenomen pe care-l respinge; cere, deci, anularea totală a trecutului ca și cînd n-ar fi existat nici țara, nici limba română, nici credința ortodoxă. Și-atunci, noi ce-o să devenim?
Cînd se-azvîrlă cu noroi
Peste lacrima fierbinte,
Toate-n țară dau-napoi,
Doar hoția-i dă-nainte! (Elis)
Neuitatul epigramist basarabean Efim Tarlapan (1944-2015) avea dreptate cînd scria:
Carul Mic și Carul Mare
Pus-ai, Doamne, la loc sfînt,
Sus pe cer, dar din eroare,
Pus-ai boii pe pămînt
provocînd următoarea reacție:
Pe politicieni vom da cu parul,
Pe toți acei ce-n fruntea țării stau
Că ne luară comuniștii carul
Și ni-i lăsară p-ăia de-l trăgeau. (Elis)
Vai de mine! Nu cumva să mă trezesc cu anchetatorii la ușă, că cică nu mai avem voie să ne spunem opinia, să ne exprimăm părerile, convingerile care nu converg cu cele promovate de UE, cea cu grijă mare pentru tot ce mișcă azi în țara noastră (oare o mai fi a noastră?).
Azi UE manifestă grijă mare –
Emite legi cu aplicare netă
Și, în curînd, vei cere aprobare
De vrei să mergi degrabă la toaletă. (Elis)
Azi, elementul de bază al celor care vizează politica e osul:
La gătit, mai de folos
Este carnea fără os,
Da-n politică, folosu-l
Trag acei ce-apucă osul! (Elis)
Cu atît mai valoros e ciolanul:
Din interes și din orgoliu,
La Cotroceni, ca suveran,
Cam mulți ar vrea să stea-n fotoliu
Că are formă de ciolan! (Elis)
Deci epigrama care oglindește tot ce e omenesc – viața individuală, societatea, gîndirea etc. – nu putea să nu se insinueze și în politică. Curajoasa creație literară în patru versuri nu se sfiește să atace parlamentari, miniștri, cele mai înalte funcții în stat, chiar și pe cel cu școli superioare făcute sau nefăcute, care a spus ,,de la doctorat am fost eliminat”, în loc de ,,la examenul de doctorat am fost respins”. Și culmea! Asemenea oameni hotărăsc soarta țării. Deci nu ne mirăm că epigrama capătă valoare de pamflet.
Încă de la începutul înfloririi ei, volumul ,,Ielile. Grame și epigrame politice” apărut în 1869, semnat ,,O companie de glumeți”, aparținînd lui Dimitrie Bolintineanu (1825-1872), ,,fiul cuțovlahului [aromân venit din Macedonia] Enache Cosmad din Ohrida, așezat în țară la Bolintinu din Vale” (G. Călinescu), demonstrează că epigrama politică s-a născut înaintea cuceririi Independenței. Iată ce-și permit două dintre temerarele catrene:
Candidații la putere
Sînt lăcuste efemere
Ce mor astăzi îmbuibate
Și vin mîine leșinate.
Înlocuind, la modul diplomatic, termenii expresiei cînd unii, cînd alții, autorul realizează alt pamflet:
Cei cinstiți luptă cu hoți
În acest sistem corupt:
Cînd hoții deasupra toți,
Cînd cinstiții dedesubt.
Politica pătrunde în epigramă ca un ecou al atacurilor din presa de umor, atacuri care-l condamnă la închisoare pe cel care a fondat prima revistă în domeniu, la aproximativ o lună după Unirea Principatelor, N.T. Orășanu. La sfîrșitul secolului, epigrama politică devine devastatoare.
Volumul Epigrame, apărut în 1896, constituie un eveniment prin valoarea lui, în evoluția acestei specii literare: un tînăr de 21 de ani, Ion Ionescu-Quintus (1875-1933), tatăl celorlalți doi epigramiști – Mircea și Nelu, realizează o carte cu un număr de epigrame valoroase, multe rămase antologice. Ironia cu toate nuanțele ei constituie nota dominantă a creațiilor, pe autor nu-l părăsește niciodată acel zîmbet amar care denotă implicare, dar, în epigrama politică, relevantă e forța ironiei ce nu mai întîlnise, în literatura noastră, un mînuitor atît de violent. Nu se sfiește să atace Parlamentul, miniștrii, cele mai înalte funcții în stat. În Unui om politic autorul îl arată cu degetul pe cel care și-a împlinit dorința de a ajunge la onoruri politice, dar și-a pierdut onoarea prin matrapazlîcurile comise, falsele sinonime onoruri – onoare chemîndu-se prin arta inconfundabilă a celui care a cunoscut bine mediul respectiv:
Amarnică-i vîltoarea
Politicei cu doruri:
Ai cîștigat onoruri,
Dar ai pierdut onoarea.
Însuși G. Călinescu, care nu s-a prea aplecat admirativ asupra epigramei, a remarcat un catren al acestui autor, în care scurtimea și simetria celor două versuri finale care se diferențiază doar printr-un sunet în perechea de paronime perii – sperii produc un efect de lovitură de bici, prin opoziție și prin rapiditatea succesiunii, la adresa celui care devine om de frunte în politică dacă știe ,,Sau să sperii/ Sau să perii”.
Atît în secolul trecut, cît și azi, curajoasa epigramă îi critică aspru (,,îi ia la refec”) pe oamenii politici care s-au cocoțat în fruntea țării, în funcții de care, ca simplu cetățean, nu poți să te atingi, dar fîșneața care manevrează doar patru versuri, îi atacă fără frică: ei învîrtesc banii, avînd timp pentru afaceri, socoteli de tot felul, dar renunțînd la bărbierit, apărînd la microfon ca omul ,,modern”, nepotrivit ca tip de român, cu păr pe față, dar vorba aia, n-are timp, nu se deranjează să se bărbierească pentru că se bărbierește ca ministru, ca parlamentar, la tribună. Cuvîntul, cel care ne unește cu Dumnezeu și care unește om cu om, Logosul, e desconsiderat de mai-marii din toate timpurile, după cum le reproșează Ion Ionescu-Quintus:
Cu gesturi largi, făcute-n vînt,
De cuvîntări voi v-ați ținut,
Dar niciodată n-ați putut
Ca să vă țineți de cuvînt.
Despre situația țării sub dominația sovietică aflăm din epigramele curajoase ale unor autori la fel de curajoși. N. Crevedia (1902-1978) se referă la obiceiul ostașilor sovietici, chiar al celor cu grade înalte:
Iată-i! Eliberatorii!
Răgușiți cu aspre glasuri!
Șapte stele au pe piepturi
Și, la mînă, șapte ceasuri.
Despre libertatea pe care-o avem azi scrie și Mircea Oancea (1923-2005), juristul de la Ploiești:
În comunism eram o zdreanță
Pierdusem dreptul la speranță,
Cu libertatea alta-i treaba:
Sperăm mereu și tot degeaba.
De ce se pleacă din țară, nu ne mai întrebăm. Printre alții, ne spune Sorin Olariu (n. 1965) din Caransebeș, cel care a definit ingenios epigrama (comparată cu o capră cu trei iezi/ Și al patrulea e... lupul), stabilit în străinătate, în SUA:
Prieteni dragi, vă spun cinstit
De ce din țară-am emigrat:
N-aveam o sursă de venit
Și-am prins o sursă... de plecat.
Și guvernul de azi ce face?
Guvernu-nvîrte toate celea,
Îl joacă pe român la zar
Și, după ce-i jupoaie pielea,
I-ntinde o cămașă-n dar... (Elis)
(va urma)
Dr. ELIS RÂPEANU