
- 07-05-2021
- 0 Comentarii
- 619
- 0
La Marea Neagră, pe plajele cu nisip aurit, au
poposit ,,Craii de la Răsărit”, pentru ca, din tancuri, Ucrainei și României să
le spună, ,,cu sufletul curat”, CHRISTOS A ÎNVIAT!, pentru un ,,show” adevărat.
Prin anii ’40, eram doar ceva mai mare ca o păpușă,
cînd pașii mei călcau prin cenușă. Sus, pe Cer, printre stele, noapte de
noapte, avioanele aduceau moarte, zgomotul lor, marș funebru, îl trezeau pe
Chopin din somnul negru. În urechile mele încă ,,adie” această ,,melodie” –
coșmarul din copilărie.
Pe străzi, unguri, nemți, ruși, toți și-au pus
amprenta, pas cu pas, fără milă, pe bucata noastă de pîine și pe visul meu de
copilă. Mereu am privit lumea prin oglinda de cristal, crezînd într-o imagine
reală, cînd, de fapt, după cum am constatat, lumea-i convexă și concavă.
Aceeași lume am asemuit-o și cu un măr frumos, în interior, găunos. Și viermele
continuă s-o roadă, pînă ajunge la coajă. Și atunci, îndoiala și-a făcut loc în
inima mea: lumea îmi părea a fi enigma ceții, fiind foarte greu să descurci
ițele vieții.
Un război e un război, pe front oamenii mor
împușcați. Însă, cînd e pace pe Pămînt, războiul dintre oameni e și mai
crunt... Unii ,,frați”, peste măsură de bogați, se fac reciproc de ocară în
Forul cel mai înalt din țară. Iar fratele cel sărac se mulțumește cu
firimiturile rămase de la masa celui bogat, care a acaparat tot ce poporul a
adunat. Cine-i de vină pentru faptul că TU, cel sărac, l-ai votat pentru
Scaunul cel mai înalt pe cel care, din start, te-a declarat ,,defavorizat”?
Călcînd pe liniștea fecundului Pămînt, deseori ne
împiedicăm, însă ne legăm cu invizibile liane de speranță, deși ea pare mereu
în vacanță... De la naștere pînă la moarte, Ispita-i tot timpul pe-aproape. Ea
are un clopoțel, și șarpele sună din el. Puritatea dispare din drumul lung spre
Soare, dacă noi nu știm să-i punem Iubirii pecetea Omeniei. De aceea,
,,păienjenii” țes în mreajă de mătasă cele ,,10 Porunci” încrustate pe lespezi
de piatră arsă. Omul sărac, zărindu-i pe spinare o cruce mică, a strigat:
,,Păianjenul s-a încreștinat!”. Eroare!
Orbecăind prin negura deșertăciunilor, lumina ni se
aprinde în privire doar cînd îngenunchem în Rugăciune, scut pentru fiecare
gînd.
Au trecut anii, fiecare din noi sperînd că mîine va
avea o bucată mai mare de pîine. Și a venit decembrie 1989, Revoluție sau
Lovitură de stat – ce-a fost nu s-a aflat, iar un popor întreg a fost
,,răstignit”, înainte de-a se fi născut Isus. Purtăm, parcă, povara unui
blestem de a nu ajunge nicăieri. Păbușindu-ne în vid, liber suspendați în aerul
static, libertatea o respirăm apatic.
Nu e însă prea tîrziu să arătăm că noi, cei din
urmă, vom fi cei dintîi! Vom reuși, cîtă vreme ne vom păstra credința,
întrucît:
,,Fecioara MARIA, cu pruncul ISUS
Icoana aceasta nici azi n-a apus”. (C.V. Tudor)
LILIANA TETELEA
- 08-07-2025
- 0 Comentarii
- 129
- 1
18.2 C