Eminescu și... universalitatea sa (II)
  • 16-01-2023
  • 0 Comentarii
  • 205
  • 1

Eminescu ne este strămoș de neam absolut, și nici un român nu se poate sustrage descendenței lui stelare. Prin el ne identificăm spiritualitatea și valoarea culturii noastre printre națiunile lumii. Va trebui să nu uităm nici o clipă că el este Durerea Românească. Reflecția privitoare la specificul național al operei lui este evidentă. Căci Eminescu este poetul mileniilor românești, în număr de două, lăsîndu-le la o parte pe cele nenumărabile. ,,Pentru împăratul-poet, cum scria C.D. Zeletin (1935-2000) în cartea sa Gaură-n cer, stelele bat în lac pentru a-i lumina adîncul, nu suprafața, împăratul-poet se cutremură descoperind din ce imense depărtări temporale i s-au ivit în suflet atît cînturile (Din ce noian îndepărtat/ Au răsărit în mine!), cît și iubirea mistuitoare (Căci te iubeam cu ochi păgîni/ Și plini de suferinți/ Ce mi-i lăsară din bătrîni/ Părinții din părinți)”... Și același autor nota: ,,De la Nistru pîn’ la Tisa, cîte dureri nu s-ar alina, cîte zbuciumuri nu s-ar potoli, sacre entuziasme nu s-ar aprinde, cîte rosturi nu s-ar alcătui din nou în matca ruptă de viituri, dacă i s-ar striga măriei sale: «Tu la Bellu nu mai sta!»”.
Dincolo de valoarea în sine, poezia lui Eminescu se descoperă prin revelație, ca în cele sfinte. Ea este valoroasă pentru că poate fi descoperită, de către fiecare și în orice secundă, astfel că totdeauna e alta, deși rămîne aceeași. În asta constă eternitatea ei. În ce mă privește, ori de cîte ori nu m-am mai regăsit, cînd mi-am simțit sufletul rănit, cînd m-am simțit pierită, în nopțile ce păreau că nu se mai sfîrșesc, am căutat alinare în poezia lui Eminescu. Și ea m-a ajutat, alături de rugăciunile îndreptate către Domnul, să mă refac, după o grea pierdere, totdeauna mai pură, mai bună. Ca soarele de după ploaie și sufletul după plîns. De aceea trebuie să ne închinăm la el ca la icoana Absolutului Românesc, fiindcă doar așa ne pătrunde pacea sufletului, iar păcatul grijii de multe lucruri din viața noastră ne va părăsi...
Despre marele nostru poet, prof. dr. Victor Crăciun scria în ,,Flacăra lui A. Păunescu” (nr. din martie 2013): ,,Eminescu este cel mai de seamă poet, ideologul românității, creator al limbii naționale libere, șlefuitor de conștiințe de neam și apărător al demnității și drepturilor noastre, cel care a întrupat aspirațiile tuturor românilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre. Nici un alt publicist al epocii nu a susținut cu atîta forță, pe baze documentare și ale specificului etnic, integritatea românității așa cum a făcut-o Eminescu. Eminescu este părintele spiritual al României moderne, unificatorul ei în conștiință”.
Pe de altă parte, este îngrijorător ,,dezgustul” afișat al unora care contestă insistent mitul lui Eminescu și-l consideră un ,,poet defazat, un romantic care plictisește, un prozator nul și un publicist inutil pentru lumea noastră care merge în sensul Europei”. Acestor tipuri de impostură, regretatul academician Eugen Simion le-a contrapus citate edificatoare din Emil Cioran care, între altele, scria în 1974: ,,Fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat și aproape disprețuit... Noii veniți ar trebui să meargă în reușită la fel de departe pe cît am mers noi în înfrîngere. Numai atunci vom putea afirma că sîntem demni de Eminescu”.
Sfîrșit
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite