Coborîtor din neamul nostru de păstori și plugari, poetul Eminescu s-a înălțat, la 80 de ani de la moarte, în lumea stelelor nemuritoare, acolo unde i se află locul firesc.
Evoluția lui Eminescu spre universalitate, care coincide cu procesul răspîndirii operei în întreaga lume, a fost lentă și sigură, datorită cuprinzătoarei, uimitoarei platforme de idei și sentimente pe care se înalță creația lui (Este tradus în peste 25 de limbi). Dintr-un articol al conf. univ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, unul din marii noștri eminescologi, mi-am luat cîteva notițe relevante în acest sens. De pildă, scrie aceasta, momentul în care un creator intră în conștiința universală este acela al apariției marilor studii despre el și operă. Atunci se trece la explorarea universului său de gîndire și simțire, la studiul comparat al temelor, motivelor și la concluziile care stabilesc înălțimea zborului său de imaginație, adevărul palpitant al vieții cuprinse în operă și, mai cu seamă, puterea și poezia cuvîntului ce exprimă toate aceste lucruri.
... La Veneția, în 1964, o întîlnire internațională, un Convegno (convenție, conferință) Eminescu, stabilește pentru întîia oară, printr-o participare românească și mondială, caracterul de universalitate al creației poetului, așezată fără emfază, cu simplitate, alături de Dante, Goethe și alți mari scriitori ai lumii.
De altfel, ,,Buletinul Eminescu!”, ce apărea la Roma semestrial, cu începere din 1967, continua acest spirit al primului Convegno, de afirmare a interesului crescînd față de poetul român, de consemnare a celor mai noi studii și cercetări de eminescologie. Inițiatoarea, împreună cu un grup de eminenți profesori și oameni de știință italieni, era Rosa del Conte, titulara catedrei de limbă și literatură română de la Universitatea din Roma, autoarea unei deosebit de profunde cercetări monografice asupra poetului român, intitulată ,,Eminescu o dell’ assoluto” și apărută în 1961.
Giuseppe Ungaretti (1888-1970), fostul președinte italian al Comunității Europene a Scriitorilor, scriind odată despre Eminescu, îl alătura lui Dante, Leopardi, Vigny, Rimbaud și conchidea: ,,Poet cu sentimentul chinuit și ars pînă la atingerea acelei înalte splendori care face din el unul din cei mai mari poeți ai timpului său și ai tuturor timpurilor, Eminescu rămîne pentru totdeauna unul din maeștrii cuvîntului poetic profund inspirat”.
Iar Bernard Shaw, prefațînd o traducere în limba engleză a versurilor eminesciene, exclamă, uimit de lectura neobișnuită, că ar dori să găsească un Delacroix pentru a o ilustra și un Berlioz pentru a o transpune în sunet.
... Acesta a fost ceea ce s-a prefigurat ca fiind numai începutul unei grandioase traiectorii viitoare a ascensiunii luceafărului poeziei românești – EMINESCU!
(va urma)
LILIANA TETELEA