Eminescu și contemporanii săi
  • 15-01-2021
  • 0 Comentarii
  • 196
  • 2

Autorul Luceafărului rămîne, și azi, la împlinirea a 171 de ani de la naștere, învăluit în mister, în jurul vieţii lui sînt multe împrejurări nelămurite. Misterioase sînt, mai ales, vălurile care îi ascund firea de om. Avem destule încercări de „amintiri” despre el. Toate, convenţionale, simple însemnări banale, după moda timpului care cerea ca un poet să fie „modest, tăcut, palid, melancolic, visător, prost îmbrăcat, dezordonat, cast“. Sînt puține mărturii despre Eminescu-omul, așa cum era el în viața de zi cu zi, cele mai multe evocîndu-l în postura sa de poet și de cugetător. 

Despre ce-i plăcea lui Eminescu

Ioan Slavici (1848-1925), care a devenit unul din cei mai buni prieteni ai poetului, și-a publicat, în 1924, cu un an înainte de a muri, memoriile, cu titlul Amintiri, unde se regăsesc și cele despre Eminescu. Aflăm, astfel, că acesta era un om al singurătății, că prefera să citească acasă și nu în bibliotecă, că fuma puțin, dar iubea cafeaua, iar centrul vieții lui sociale erau întrunirile literare ale Junimii.

,,... Om de o rară disciplină intelectuală, el ținea să fie disciplinat și în practica vieții lui, se ferea de excese și mă fericea pentru destoinicia mea de a face de regulă numai ceea ce eu însumi voiesc. Se bucura dar cînd îi veneam prin stăruințele mele prietenești într-ajutor și nu se-mpotrivea. Boala îi era însă, precum se vede, legată de o anumită vîrstă și nu i-a venit deodată, ci încetul cu încetul, și astfel îi era din ce în ce mai greu să se stăpînească. El fuma puțin, dar bea multe cafele. Știa că ele nu-i fac bine, dar le lua de cele mai multe ori fără ca să-și dea seama despre ceea ce face. Era dar destul să ridic degetul pentru ca să stingă focul aprins la mașină.

Băutor n-a fost Eminescu. Bea numai ademenit de prietenii cu care stătea de vorbă, puțin cîte puțin, și numai vinuri ușoare, curate și bune. Vinul îl făcea vioi, vesel, comunicativ și doritor de a îmbrățișa și de a ferici pe toată lumea. În ceea ce privește viața sexuală, el era de o sobrietate extraordinară. El nicioată nu vorbea despre femei decît avînd în vedere partea ideală a ființei lor și disprețuia pe oamenii care aleargă după «fuste» ori vobesc despre afaceri scandaloase. Slăbiciunile lui erau cu desăvîrșire platonice, lucruri despre care se vorbește numai cu un fel de religiozitate, și numai ademenit și răpus putea el să aibă și legături, care nu sînt curate, cum erau în cele din urmă cele cu Veronica Micle, despre care mi-a vorbit numai în ziua cînd a putut să-mi zică «În sfîrșit, am scăpat!». Păcatul lui cel mare și hotărîtor era lipsa de rînduială în traiul zilnic, cînd se așeza la masa de lucru, fie că scria, fie că citea, nu mînca zile întregi și petrecea nopțile în nedormire. Uita să mănînce și nu se-ndura să doarmă, deși părerea lui statornică era că cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, cînd ești fără ca să fii și să simți dureri”.

Eminescu – poet

Nici unul dintre contemporanii lui Eminescu nu s-au ridicat pînă la el, toţi au înţeles şi admirat din el cam cît ajungea propria lor statură. Citind cărțile de amintiri despre poet îţi dai seama cît de puţin a fost înţeles Eminescu de contemporanii lui. Nu e vorba de aceia care au trăit în acelaşi timp cu autorul Luceafărului fără să-1 înţeleagă, ba luptînd împotriva lui. Ci de aceia care îi erau mai aproape, care l-au iubit, care au fost discipolii lui oarecum.

Au fost doi oameni însă care ar fi putut să ne redea icoana unui Eminescu adevărat: Maiorescu şi Caragiale. Amîndoi inteligenţe superioare. Dar erau temperamente atît de specifice. Se pare că autorul Scrisorii pierdute nu gusta deloc poezia lirică. Era prea tăios şi din cale afară de puţin sentimental. Iar Maiorescu, om bogat, cu viaţa mai mult sau mai puţin liniştită, cu educaţie clasică, a încercat printr-o abilă delimitare să elimine pe Eminescu-omul din consideraţiile critice şi să păstreze numai pe poet. ,,Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexive mai peste marginile iertate, pînă acum așa de puțin format încît ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar în fine poet, poet în toată puterea cuvîntului, este dl. Mihail Eminescu. De la d-sa cunoaștem mai multe poezii publicate în «Convorbiri literare», care toate au particularitățile arătate mai sus, însă au și farmecul limbagiului (semnul celor aleși), o concepție înaltă și, pe lîngă aceste (lucru rar între ai noștri), iubirea și înțelegerea artei antice”. Titu Maiorescu (1872 - ,,Direcția nouă în poezia și proza română”)

Același critic literar a scris, cu o senină convingere, că nu trebuie să ne preocupe decît cel din urmă, poetul: ,,Şi nici de nefericiri, care ar fi influenţat sănătatea intelectuală sau fizică a lui Eminescu, nu credem că se poate vorbi”. „Dar dacă ne-am întreba: a fost nefericit Eminescu? Am răspunde cu toată convingerea: nu!.

Îl contrazice, însă, însuși autorul Melancoliei, cel care a scris Despărţire, care a gîndit Scrisorile:

„Sunt sătul de-aşa viaţă... nu sorbind a ei pahară

Dar mizeria aceasta, proza asta e amară (...)

Da... visam odinioară pe-acea ce m-ar iubi,

Cînd aş sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi,

Aş simţi-o că-i aproape și ar şti c-o înţeleg...

Din sărmana noastră viaţă, am dura roman întreg...

N-o mai caut... Ce să caut? E acelaşi cîntec vechi.

Setea liniştei eterne, care-mi sună în urechi;

Dar organele-s sfărmate, şi-n strigări iregulare

Vechiul cîntec mai străbate cum în nopţi izvorul sare,

P-ici, pe colo mai străbate cîte-o rază mal curată

Dintr-un Carmen Saeculare ce-l visai şi eu odată.

Altfel şuieră şi strigă, scapără şi rupt răsună,

Se împing tumultuoase şi sălbatece pe strună.

Şi în gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit

Aspru, rece sună cîntul, cel etern neisprăvit...

Unde-s şirurile clare din viaţa-mi să le spun?

Ah! organele-s sfărmate şi maestrul e nebun!.

Şi această cumplită viziune o avea atît de zguduitor senină cel care peste doi ani era să fie internat în ospiciu, iar peste alţi cîţiva, avea să moară în casa de sănătate din Str. Plantelor.

 

R.M.

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite