Am pășit deja în noul an, așa că haideți să vorbim și despre alte lucruri, nu numai despre politică și Covid, de parcă românii au uitat că în țara noastră nu doar se moare, ci se mai și nasc copii frumoși și sănătoși, se fac petreceri, iar lumea se distrează... Românul nu e făcut doar să sufere, ci să se și bucure de viață, în general, că are atîtea lucruri frumoase de care să-și aducă aminte și pe care să le scoată de acolo, din lada de zestre a inimii sale. El este înzestrat să cînte la fluier, să bată toba, să joace și să iubească, muncind cu sîrg oriunde îl pui... Eminescu, marele nostru poet, a cărui zi de naștere, la 15 ianuarie 1850, o celebrăm în fiecare an, i-a înțeles, cu geniul său, pe români și a cîntat cu dragoste cerul cu stele al patriei, dealurile cu păduri, poienile cu flori, cu știința lui de creator de limbă, ridicînd-o la rang de frumusețe unică. Din păcate, azi, nu toată lumea îi respectă strălucirea așa cum a făcut-o Mihai Eminescu, în scurta sa viață pe acest pămînt, cînd a fost mai mult atacat și persecutat de contemporanii săi, decît prețuit și iubit. Poate de aici și revolta și nemulțumirea lui, văzînd nedreptățile la care erau supuși românii de către politicienii vremurilor sale... Poetului i se poate reproșa orice, dar că nu a fost un bun român și că nu a ținut cu țara sa, ar fi o mare nedreptate. Afirmăm asta, ținînd cont de faptul că, în vremurile acestea, fiecare poate să spună ce vrea pe seama lui, să-i denigreze memoria, așa cum s-a mai întîmplat cu ani în urmă... Nu e cazul să amintim cine au fost acei detractori ai săi... Cu tot efortul unora de a-l scoate din galeria de aur a marilor noștri scriitori, Mihai Eminescu a rămas o legendă sacră a românilor, care va străluci pe cele mai înalte culmi ale spiritualității acestui neam, prea chinuit de-a lungul istoriei sale. Mihai Eminescu este al nostru, cu toată candoarea poeziei sale, dar și cu fermitatea atitudinii și verbului său împotriva hrăpăreților și dușmanilor de țară, pe care i-a țintuit cu penița lui strălucitoare, crezînd cu toată convingerea în viitorul măreț al României. Din păcate, asemenea spirite treze sînt tot mai puține, deși țara e atît de încercată în vremurile de azi. Mihai Eminescu a avut nu doar geniul creației, dar și demnitatea de a se ridica, cu toate greutățile cărora trebuia să le țină piept, împotriva oricăror nedreptăți. Dacă astăzi avem bucuria să-l evocăm pe măsura faptelor sale literare, trebuie să ne amintim de meritul incontestabil pe care l-au avut, mai întîi, Aron Pumnul, cărturarul și profesorul său, care i-a publicat întîia poezie în revista ,,Familia”, apoi, Titu Maiorescu, în calitatea pe care a avut-o, de mentor al poetului, pe vremea cînd frecventa cenaclul ,,Junimea”, din Iași. De asemenea, după moartea lui Mihai Eminescu, Maiorescu a avut inspirația ca, la 25 ianuarie 1902, să-i depună manuscrisele la Academia Română, iar acestea să se afle în atenția lui Nicolae Iorga, George Călinescu, D.D. Perpessicius ș.a. Iar acești cărturari, în urma cercetărilor ,,cu lupa”, aveau să ajungă la concluzia că Mihai Eminescu este geniul poeziei românești... Oare dacă Titu Maiorescu nu i-ar fi păstrat manuscrisele, pentru ca apoi să le predea Academiei Române, s-ar mai fi vorbit astăzi despre Mihai Eminescu și opera sa vastă așa cum merita el? Poate că da, însă doar pe baza poeziilor publicate în diverse reviste și în singurul lui volum de poezii apărut în timpul vieții. Dar nu noi sîntem în măsură să lămurim această chestiune, care rămîne în sarcina specialiștilor, a eminescologilor. Să aducem, așadar, omagiul nostru Poetului Național, despre care Octavian Goga, în cuvîntul rostit la Sânnicolau Mare, la dezvelirea bustului acestuia, în 1927, spunea: ,,Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creier politic al României în creștere”. Eminescu este binecuvîntarea Limbii Române și cel mai strălucit reprezentant al spiritualității noastre. Fără el, am fi fost mai săraci spiritual și mai goi sufletește, fiindcă el este fibra neamului românesc. Iată pentru ce îl iubesc pe Eminescu.
ION MACHIDON,
directorul revistei ,,Amurg sentimental”