Lev Davidovici Troțki a fost creatorul și primul comandant-șef al Armatei Roșii, cel mai influent membru al Biroului Politic Leninist. Cînd Vladimir Ilici Lenin s-a îmbolnăvit în 1920, a devenit moștenitor, viitorul șef al partidului și al statului sovietic. Și nu se știe ce ar fi devenit URSS dacă s-ar fi realizat acest lucru.

Au intervenit cei trei ,,bătrîni” bolșevici: Zino­viev, Kamenev, Stalin. Nu le-a plăcut ,,arogantul Lev”, pe care ei îl credeau un parvenit care s-a alăturat leniniștilor abia în 1917. A început lupta pentru putere. Troțki a subestimat „nebunul caucazian”, concentrîndu-se asupra celorlalți doi asociați ai liderului. La sfîrșitul anului 1923, Lenin a murit. Lev Davidovici Troțki a decis să preia puterea prin mijloace politice, acuzîndu-i pe Zinoviev și Kamenev că s-au abătut de la principiile lui Lenin. Atacul a eșuat. Șeful departamentului politic al Consiliului Militar Revoluționar, Antonov Ovseenko, a avertizat Biroul Politic: „Dacă Troțki este atins, atunci întreaga Armată Roșie se va ridica pentru a apăra Karnotul sovietic”. Dar Troțki nu a îndrăznit să lovească. Stalin l-a convocat pe Mihail Frunze, comandantul forțelor armate din Ucraina și Crimeea, de la Harkov la Moscova. El a înlocuit personalul de comandă cu oamenii lui.

După moartea lui Lenin, Troțki a fost înlăturat din funcția de președinte al Consiliului Militar Revoluționar, înlăturat din Biroul Politic. În 1926, foști dușmani, Zinoviev și Kamenev, au trecut la el. Dar trinitatea proaspăt creată nu mai putea face față vicleanului Stalin. Îi va distruge unul cîte unul. Troțki va fi prima victimă politică din această treime. Dar ultima victimă fizică.

O bombă sub un cactus

Trebuie admis că și Stalin a subestimat exilații pentru o lungă perioadă de timp, considerînd spusele lor o simplă vorbărie politică. Altfel, „demonul revoluției” ar fi fost ucis mult mai devreme și mai ușor, fără utilizarea unui topor exotic – în Turcia, Franța sau Norvegia, unde a locuit înainte de a părăsi oceanul. Troțki avea paznici înarmați numai în Mexic. „Primul semnal de alarmă a sunat în mai 1937, cînd în timpul războiului civil spaniol, în spatele armatei republicane sprijinită de Moscova, troțkiștii s-au revoltat”, spune istoricul Serviciilor Speciale, scriitorul Alexander Kolpakidi. A urmat o serie de atacuri îndreptate împotriva Uniunii Sovietice. Amenințarea unui nou război mondial crește. Lev Davidovici Troțki spera că va provoca o explozie revoluționară în multe țări, si în cele din urmă visul său de revoluție mondială se va împlini.

Troțki a dorit să implice cu orice preț URSS într-un nou război mondial. Londra și Paris sperau cu ajutorul său să organizeze o lovitură de stat politică la Moscova și să-l scoată pe Stalin de la putere. De asemenea, s-a avut în vedere transferul „demonului revoluției” către Uniune. Cum ar trebui să reacționeze liderul URSS la acest lucru? În 1937, Stalin, prin Comisariatul Popular pentru Afaceri Externe, a apelat la secretariatul Ligii Națiunilor (predecesorul ONU), cu o cerere de autorizare a extrădării lui Troțki din orice țară în calitate de „criminal și agent al Gestapo”. Dar Geneva a refuzat. A sosit timpul pentru acțiuni active ale NKVD. În Norvegia anului 1936, viitoarea vedetă a Serviciilor Secrete sovietice, spanioloaica Maria de Las Eras Africa (pseudonim operațional Patria) a început să lucreze în secretariatul personal al lui Troțki. Sarcina ei era să informeze Moscova despre activitățile șefului ei. Este puțin probabil ca Patria să fi fost folosită ca executant al pedepsei cu moartea; nu avea pregătirea specială adecvată. În 1937, s-a mutat în Mexic împreună cu șeful ei. Patria a fost recrutată de rezidentul sovietic în Spania, Alexander Orlov, de origine suedez. Și în februarie 1937, suedezul a recrutat un tînăr spaniol, care credea sincer în ideile comunismului, Ramon Mercader (Raymond). Mama sa, Caridad, era deja agent de informații sovietic. Mercader a început să fie introdus în cercul interior al lui Troțki. La Paris, cu ajutorul agentului NKVD, Ruby Weill, a întîlnit-o pe Sylvia Ajeloff, sora mai mică a secretarului lui Lev Davidovici, Ruth. Ea i-a acceptat avansurile.

NKVD plănuia să trimită agenți sovietici de peste mări pentru a-l elimina pe Troțki, care anterior desfășurase cu succes o operațiune de răpire și ucidere a liderului troțkiștilor locali dintr-o închisoare spaniolă. Dar din diverse motive, doar Joseph Grigulevich și spaniolul Emilio Sanchez au mers. În mai 1938, au ajuns în Mexic și au adunat rapid informații despre rutina lui Lev Davidovici Troțki. Îi plăcea să dezgroape cactuși exotici și să-i planteze lîngă casa lui. S-a decis punerea unei mine lîngă cactus. În mod similar, folosind dragostea victimei pentru bomboane de ciocolată, în mai 1938, Pavel Sudoplatov l-a lichidat pe liderul naționalistilor ucraineni Konovalets din Olanda, după ce i-a livrat o bombă, într-un restaurant, ascunsă într-o cutie de bomboane de ciocolată. Dar Moscova a abandonat această idee. Explozia ar fi putut ucide persoane din afară. Centrul a ales un raid armat asupra reședinței lui Troțki. Din fericire, tehnologia a fost deja elaborată și perfecționată în Spania împotriva bandelor de criminali – înconjurau casele în care se ascundeau infractorii, aruncau grenade pe ferestre. Supraviețuitorii erau bombardați cu mitraliere. După război, această tactică a fost utilizată activ în lichidarea bandelor de naționaliști occidentali ucraineni.

În iulie, Orlov, rezident al NKVD în Spania, a fugit în Occident, recrutînd secretarii lui Troțki, Patria și Mercader. Șeful Serviciului de Informații străin sovietic (INO-NKVD), Serghei Shpigelglas, a rechemat-o urgent pe Patria la Moscova și a suspendat operațiunea, temîndu-se de eșec. Nerespectarea sarcinii de eliminare a lui Troțki i-a fost, însă, fatală – Spiegelglas a fost arestat și, ulterior, împușcat, deși Orlov i-a trimis o scrisoare lui Troțki, avertizînd despre tentativa de asasinare și oferind o descriere detaliată a agentului NKVD din Paris. Troțki a considerat scrisoarea o provocare a NKVD. Cu toate acestea, Moscova a aflat despre scrisoarea lui Orlov șase luni mai tîrziu. Dar asta nu a putut anula operațiunea. În martie 1939, Stalin a ordonat din nou eliminarea principalului inamic politic. Noul comisar al poporului pentru afaceri interne al URSS, Lavrentiy Beria, și primul șef adjunct al INO,  Pavel Sudoplatov, au înțeles perfect că nu doar viitoarele lor cariere, ci și viețile lor depind de rezultatul acestei operațiuni. Sudoplatov a început să dezvolte operațiunea. Avea o bogată experiență în munca de recunoaștere și sabotaj, avînd experiența de luptă în Spania, unde a recrutat-o ​​pe mama lui Mercader.

La 9 iulie 1939 a apărut „Planul de măsuri operative de informații în cazul «Duck»”.

Scop: eliminarea „Raței”.

Metode: agent-dezvoltare operațională, grup activ.

Mijloace: otrăvirea alimentelor, a apei, explozia mașinilor cu gudron, lovitură directă, strangulare, utilizarea unui pumnal, împușcare.

Eventual atac de grup armat. Organizator și lider pe teren – Tom (Naum Eitingon). Împreună cu Tom, mama și Raymond (Caridad și Ramon Mercader) pleacă din țară.

Atașat a fost estimat un cost de 31.000 de dolari.

Planul a fost semnat de șeful departamentului 5 al GUGB-NKVD al URSS, Pavel Fitin, adjunctul său, Pavel Sudoplatov și Naum Eitingon, dar fără a menționa funcțiile și gradele militare. Pe lîngă acestea, doar două persoane știau despre existența unui document tipărit într-un singur exemplar de Sudoplatov – Beria și Stalin. Aprobat personal de planul secret la începutul lunii august 1939.

Artistul care a pictat moartea

Grupul de militanți „Mama” a fost desemnat să fie condus de mama lui Mercader. Grupul „Calul” a fost condus de celebrul artist mexican David Siqueiros.

Ajuns în Mexic în 1937, Troțki s-a stabilit în vila unui alt faimos artist de stînga, Diego Rivera. A început o poveste romantică cu soția sa, Frida Kahlo, de asemenea o artistă de renume mondial. Relația a fost dezvăluită, oaspetele necuvincios a fost nevoit să se mute din vila lui Riviera înainte de termen. La 24 mai 1940, la ora patru dimineața, douăzeci de oameni în uniformă de poliție, înarmați cu revolvere și două mitraliere, au ajuns la reședința lui Troțki. Siqueiros, în uniforma unui maior, a anunțat poliția de securitate exterioară că a avut loc o lovitură de stat militară în Mexic: „Predare!”. Paznicii nu au trebuit să repete ordinul. Joseph Grigulevich s-a dus la ușa de fier și a apăsat butonul soneriei. În noaptea aceea, garda internă a lui Troțki, care era de serviciu, era un agent al NKVD, Amur. Americanul Robert Sheldon Hart (Cupidon), în vîrstă de 24 de ani, a fost recrutat mai devreme în State de ofițerul sovietic de informații externe, Grigory Rabinovich, fiul unui om de afaceri bogat, care era prieten cu directorul FBI, membru al Partidului Comunist SUA. În apartamentul său american era un portret al lui Stalin.

Cupidon a lăsat militanții să intre. Unii s-au îndreptat spre clădirea de securitate, alții spre dormitorul victimei. Poliția a numărat ulterior două sute de găuri de glonț în pereți. Se crede că Troțki și soția sa au supraviețuit, reușind să se ascundă sub pat. Hart a fost un idealist. El credea că Serviciile de Informații sovietice nu foloseau metode murdare. Potrivit participanților la atac, cînd a aflat că oaspeții lăsați să intre în casă aveau să-l omoare pe proprietar, a arătat camerele goale, unde nu existau oameni, și un seif. Cînd militanții au deschis focul în incinta pustie, Hart a avut imprudența de a declara că, în calitate de american, nu va fi niciodată de acord să participe la acțiunea sîngeroasă. Acesta a fost motivul lichidării sale de către mexicani.

Naum Eitingon a trimis Centrului un raport din Mexic: „Avînd toată vina pentru acest teribil eșec, sînt gata să plec la prima dvs. cerere pentru a primi pedeapsa impusă pentru un astfel de eșec”. Nu pocăința l-a salvat pe Eitingon de represalii, ci absența unui alt atentator. După destituire, foarte puțini profesioniști de nivelul său au rămas în aparatul central de informații străine. Prin urmare, Stalin a trebuit să-i ofere lui Eitingon o a doua șansă. Ramon a fost doar rezervă. Spre deosebire de agentul scrupulos Cupidon, spaniolul însuși s-a oferit voluntar să-l omoare pe Troțki. Înainte de aceasta, NKVD îl folosea doar ca sursă de informații.

În septembrie 1939, Raymond a navigat din Franța către Statele Unite, unde iubita sa, Sylvia Ajeloff plecase anterior. La New York, i-a explicat prietenului său că nu vrea să participe la cel de-al doilea Război Mondial, așa că a dezertat dintr-o unitate militară, a găsit un loc de muncă profitabil în Mexic, unde locuiește sub pașaport pe numele unui cetățean canadian, Frank Jackson. Sylvia a crezut că, împreună cu iubitul stabilit în Mexic, a început să lucreze ca secretar pentru Troțki. Cum stăteau lucrurile cu adevărat, a aflat-o abia după crimă.

Ramon a fost extrem de atent. Personal, a fost prezentat lui Troțki abia pe 28 mai, după atacul nereușit al militanților. Lui David Davidovici Troțki i-a plăcut foarte mult tînărul fermecător, „mirele” secretarei sale. Pentru a finaliza sarcina, Mercader a trebuit să fie singur cu victima. Pretextul a fost cererea „mirelui” de a citi articolul scris de el. Troțki nu putea să refuze.

Pe 20 august, Mercader, care, în ciuda căldurii, purta o haină de ploaie, a trecut pragul biroului. Sub pelerină era un piolet. Casa era plină de gardieni după primul atac. A existat o șansă nesemnificativă ca după încercarea de asasinat să rămînă în viață. Singura cale de evacuare era zidul înalt de piatră din jurul casei. Pentru a trece peste el, a fost necesar un piolet. Lovitura teribilă cu toporul în cap nu a ucis imediat victima. Paznicii care au intrat în fugă, au prins „mirele” și au început să-l bată.  Troțki a fost dus imediat la spital. Operația a fost efectuată de o echipă formată din cinci chirurgi. În ciuda eforturilor depuse, Troțki și-a pierdut cunoștința la șapte și jumătate seara. Și exact o zi mai tîrziu a murit. Beria i-a cerut lui Iosif Vissarionovici Stalin să-i recompenseze pe cei șase participanți la Operațiunea ,,Rață”. Rezoluția lui Stalin a fost scurtă: „Pentru (fără publicare)”.

Printr-un decret închis al Sovietului Suprem al URSS, Karidad Mercader și Naum Eitingon au primit Ordinul lui Lenin, Lev Vasilevsky și Pavel Sudoplatov, rezidentul informațiilor străine sovietice la Paris, au primit Ordinul Bannerului Roșu, Iosif Grigulevich și ofițer superior al stației de informații externe sovietice din New York, Pavel Pastelnyak Star. În ceea ce îl privește pe Ramon Mercader, se află într-o închisoare mexicană cu o condamare de  20 de ani. NKVD a gandit mai multe planuri pentru eliberarea sa dar nici unul pus în aplicare. ,,Premiul” l-a găsit pe erou abia două decenii mai tîrziu, după eliberare. Deja sub Hrușciov, Mercader a primit cetățenia și documentele sovietice în numele lui R. I. Lopez. La 31 mai 1961, Presidiumul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret închis: „Pentru îndeplinirea unei misiuni speciale și eroismul și curajul arătat”, tovarășul Lopez Ramon Ivanovici a fost numit Erou al Uniunii Sovietice cu acordarea Ordinului Lenin și medalia Steaua de Aur.

Prin ironia sorții, liderii din timpul Operațiunii ,,Rață”,  generalul-locotenent al securității statului Pavel Sudoplatov și generalul-maior Naum Eitingon, prin eforturile aceluiași Hrușciov, erau chiar în vremea aceea în închisoare, ca membri ai „bandei Beria”. Primul a primit 15 ani, al doilea – 12. Ambele personaje au fost reabilitate abia în 1992.

T.S.