La un liceu din Ploiești s-a întîmplat un lucru incredibil. Un elev de clasa a XII-a și-a înjurat profesoara de matematică după ce aceasta l-a rugat în repetate rînduri să înceteze a se mai juca în timpul orei cu telefonul mobil, întrucît tulbură liniștea în clasă. Și elevul nu era ,,drogat”, cum se întîmplă adeseori în școlile noastre, unde traficul cu astfel de substanțe a ajuns la cote alarmante, fenomen știut de toată lumea, de la de la cancelaria profesorilor și inspectoratele școlare, pînă la ministerul de resort. Elevului cu pricina nu-i lipsește bunăstarea din familie, ci cei șapte ani de acasă, iar vina e a părinților, care nu s-au ocupat îndeajuns de educația odraslei lor, așa cum procedează și în prezent. Preocupați de funcțiile pe care le au și care le aduc mulți bani, nu mai au timp să-și supravegheze fiul, să-i verifice comportamentul pe care îl are în școală. Odată creat conflictul, nici pe departe el nu pare să se fi încheiat. Elevul a trecut la amenințări, unde în altă parte decît pe rețelele de socializare, aducînd grave prejudicii de imagine dascălului, dar și școlii în care învață.
Decizia profesoarei de a-i lua telefonul elevului în cauză a intervenit după ce aceasta îl atenționase în mod repetat că deranjează ora. N-a avut nici o șansă, întrucît tînărul a opus rezistență, îmbrîncind-o printre bănci, spre uluirea elevilor, care priveau neputincioși la ,,bravada” colegului lor. Cazul a ajuns la direcțiunea liceului care, ca primă măsură, a decis convocarea consiliului de conducere. Fără a se da prea multă ascultare părților implicate în conflict, verdictul a venit din partea profesorilor-colegi ai dascălului, în frunte cu directorul care, de frică să nu-și piardă scaunul după care tînjise de cînd se știe, a ajuns la concluzia că profesoara nu trebuia să insiste să-i ia telefonul elevului. Decizia a fost motivată prin faptul că gestul profesoarei nu intra în atribuțiile ei de serviciu și că elevul trebuia lăsat în pace pînă la finalul orei, iar dumneaei să fi găsit o altă metodă de a-l sancționa. De asemenea, prin felul în care a procedat, ar fi prejudiciat imaginea elevului. Dar, întrebăm noi, imaginea profesoarei, care a fost împiedicată să-și facă datoria în clasă, în slujba elevului, nu a fost prejudiată? Iată despre ce vorbim... Un consiliu profesoral care a ținut partea elevului, ignorîndu-și colega. Cu toate argumentele pe care aceasta le-a susținut, verdictul a rămas neschimbat: elevul, stăpînul nostru, profesorul fiind vinovat, indiferent de situație. Adică, dacă a fost îmbrîncită și înjurată, vina a fost a profesoarei, că i-a luat telefonul elevului. Și, indiferent că știe ori nu să răspundă în clasă, elevului să i se dea notă de trecere, o altă ,,regulă” care s-a împămîntenit în școlile românești. Atunci nu ne mai mirăm cum unii dintre tinerii noștri ajung să termine chiar și liceul fără să știe măcar să citească, darmite să interpreteze un text. Nu mai vorbim de alte materii de bază, la care nivelul de cunoștințe este zero. De ce? Pentru că profesorii se complac într-o asemenea situație, precum cea amintită de noi. Și toate acestea se răsfrîng asupra învățămîntului la toate nivelele... Cum să se îndrepte disciplina în școală, cînd unii elevi refuză bunul-simț, sînt refractari la orice observație, neascultători și violenți? Cazul elevului de la Ploiești nu e singular. În școlile noastre se întîmplă adeseori astfel de fapte, unele și mai grave, dar de teama pierderii locului de muncă, multe cade didactice tac. Totuși, mai sînt și exemple de profesori – puțini, ce e drept – care nu acceptă să fie umiliți, de dragul de a nu deranja. Cazul profesoarei de matematică este un exemplu pozitiv, demn de urmat și de alți colegi confruntați cu situații similare și care vor doar binele școlii, dar mai ales al elevilor.
ION MACHIDON,
directorul revistei ,,Amurg sentimental”