Elena Văcărescu, singura femeie cu rangul de ambasador din istoria Societăþii Naþiunilor
  • 30-09-2020
  • 0 Comentarii
  • 415
  • 0

Motto: ,,N-a fost niciodată despărțită de țara în limba căreia n-a scris. (...) O româncă din cel mai adevărat sînge românesc, care își afirmă cu orgoliu și originea, și sufletul românesc (...) O asemenea personalitate onorează două literaturi” – CAMIL PETRESCU

 

La 21 septembrie a.c., s-au împlinit 152 de ani de la nașterea scriitoarei Elena Văcărescu (1868-1947), a cărei activitate în domeniul diplomației este însă mai puțin cunoscută.

Fiica diplomatului Ioan Văcărescu, nepoată pe linie directă a poeților Ienăchiță și Iancu Văcărescu, ea s-a afirmat cu o bogată activitate literară în România și în Franța, fiind deopotrivă revendicată de ambele literaturi.

Și-a desăvîrșit studiile la Paris, unde a aprofundat filozofia, arta poetică și istoria. A urmat cursurile Universității de la Sorbona, primind îndrumări de la dascăli și poeți francezi de prestigiu, cum ar fi Sully Prudhomme, Leconte de Lisle, José-Maria de Heredia și alții. A avut, așadar, o tinerețe împlinită intelectual, fiind profund legată de moștenirea civică și literară a înaintașilor săi, Văcăreștii, însă familia a ținut-o departe de lumea rustică și tainică a satului, plină de culoare pentru tînăra artistă, o lume care avea să o fascineze și să o inspire literar peste ani.

În anul 1886 a publicat la Paris ,,Chants d’Aurore” (Cîntecele zorilor), primul ei volum de versuri, care a fost întîmpinat prin cronici favorabile ale criticii și a fost recompensat cu un premiu special al Academiei Franceze.

În 1888, la vîrsta de 24 de ani, revine la București, pentru a fi domnișoară de onoare la nunta reginei Elisabeta, cunoscută literar sub pseudonimul Carmen Sylva, acesta fiind momentul începutului unei relații apropiate între ea și regină. A fost evident că, avînd aceeași înclinație artistică, regina a apreciat originalitatea tinerei scriitoare, pe care a dorit să o susțină în carieră.

Elena Văcărescu s-a stabilit în Franța din anul 1895, în urma unei idile cu viitorul Rege Ferdinand, relație dezavuată de Regele Carol și de guvern. Acolo avea să depună o intensă muncă în plan literar, între altele, traducînd în limba franceză poezii din operele lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, George Topîrceanu, Ion Minulescu și Ion Vinea.

Elena Văcărescu a avut însă și o bogată activitate diplomatică internațională pentru România. Potrivit Arhivelor Diplomatice ale Ministerului român de Externe, în perioada primului război mondial, ea a militat de la Paris pentru realizarea și recunoașterea internațională a Marii Uniri de la 1918.

În anul 1919, a fost numită de Regele Ferdinand I al României, secretar general al Asociației Române pe lîngă Societatea Națiunilor, funcție deținută pentru o perioadă de 20 de ani. Ea a reprezentat România la Societatea Națiunilor, ca delegat supleant între 1922 și 1938, fiind chiar delegat permanent în 1925-1926. Elena Văcărescu a fost singura femeie cu rangul de ambasador (delegat permanent) din istoria Societății Națiunilor, iar documentele păstrate la Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe atestă varietatea, importanța și actualitatea temelor promovate de Elena Văcărescu: protecția drepturilor de proprietate intelectuală; protejarea drepturilor femeilor și copiilor; lupta împotriva discriminării.

Pentru meritele sale excepționale, într-o epocă în care emanciparea femeilor abia începuse, guvernul francez i-a decernat Legiunea de Onoare a Franței în grad de Cavaler. În anul 1925, a fost aleasă membru de onoare în Academia Română, fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu.

Elena Văcărescu a murit la 17 februarie 1947, la Paris, la 7 zile după semnarea Tratatelor de Pace de la Paris, de după al II-lea război mondial. Prin testamentul său, ea a lăsat moștenire Academiei Române majoritatea averii sale.

R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite