- 14-03-2023
- 0 Comentarii
- 202
- 0
Implicată intens în activitatea diplomatică internaţională
pentru România (2)
După război, datorită legăturilor pe care le avea în lumea diplomatică, a spiritului ei combativ şi a notorietăţii de care se bucura, devine una dintre puţinele femei care iau parte la Conferinţa de Pace de la Paris, ca membră a delegaţiei române. Astfel se deschide drumul diplomatic al Elenei Văcărescu. Potrivit documentelor Arhivelor Diplomatice ale M.A.E., în anul 1919, a fost numită de Regele Ferdinand I al României secretar general al Asociației Române pe lîngă Societatea Națiunilor, funcție deținută pentru o perioadă de 20 de ani. A reprezentat România la Societatea Națiunilor ca delegat supleant între 1922 și 1938, fiind chiar delegat permanent în 1925-1926. Demn de apreciat, Elena Văcărescu a fost singura femeie cu rangul de ambasador (delegat permanent) din istoria Societății Națiunilor. În 1924 va participa alături de nume sonore, precum Paul Valéry, Albert Einstein şi alţii, la fondarea Institutului Internaţional de Cooperare Intelectuală.
Prima femeie care a primit titlul de membru de onoare al Academiei Române
Activitatea culturală îi este recunoscută prin primirea în Academia Română, în 1925, ce-şi deschidea portile femeilor, iar doi ani mai tîrziu preşedintele Franţei îi va înmîna ordinul Legiunii de Onoare. În 1930, Elena Văcărescu a fondat Comitetul Internaţional pentru Difuzarea Artelor şi Literelor prin Cinematograf, ce va avea o secţie şi în România, iar în 1937 înfiinţează premiul ce-i va purta numele, decernat de Comitetul Femina pentru critică şi istorie.
Cînd a devenit membru de onoare al Academiei Române, Vasile Bilciurescu scria în ,,Universul literar”: ,,Urmaşa uneia din cele mai vechi și mai cărturăreşti familii româneşti, domnișoara Elena Văcărescu a ţinut cu sfinţenie să menţină, ca de altfel toţi strămoşii săi, tradiţia rasei, cu toate că a fost crescută în Franţa încă de pe cînd era copilă, în acel Paris de unde nu venea în ţară decît doar vara, în lunile vacanțelor, la moşia părintească din Dîmboviţa. (…) La Paris, unde studiase poezia, sculptura și muzica, d-ra Văcărescu a avut prilejul să fie cunoscută şi să fie apreciată de poeţii Sully Prudhomme, Leconte de Lisle, François Coppée și chiar de Victor Hugo. (…) Operele sale poetice au fost traduse în mai toate limbile din Europa, iar în prezent, însăşi Regina Greciei, cu recunoscutul talent, binevoieşte să se ocupe de ilustrarea acestor creații ale d-rei Elena Văcărescu. (…) În timpul războiului, patriotismul luminat al d-rei Văcărescu a îndemnat-o să țină conferinţe despre România în mai toate oraşele din Franţa, cîştigînd multe simpatii pentru ţara sa, așa precum acelaşi cald patriotism o îndeamnă astăzi să sprijine pe toți românii aflători în Franţa care au nevoie de sfatul d-sale. În prezent, d-ra Elena Văcărescu este delegata României la Liga Națiunilor, unde glasu-i a răsunat în mai multe rînduri în folosul umanităţii în general şi al României îndeosebi, glas ascultat întotdeauna şi de multe ori aprobat. Iată, în cîteva rînduri numai, meritele aceleia pe care Academia Română a consacrat-o chemînd-o deunăzi printre membrii ei”.
Într-o cronică apărută în perioada interbelică, Universul literar nota următoarele despre activitatea literară a scriitoarei: ,,Domnişoara Văcărescu a scris aproape numai în franţuzeşte. Unul dintre volume, Chants d’Aurore (Cîntecele răsăritului), a fost premiat de Academia franceză. Dar în poeziile d-şoarei Văcărescu numai forma e străină; sufletul e aproape întotdeauna românesc. De aceea ea nici nu se poate socoti ca o «desrădăcinată», fiindcă a rămas legată de pămîntul strămoşesc. Acest pămînt cu formele lui particulare de viaţă e cîntat în poeziile franţuzeşti ale d-şoarei Văcărescu. Desigur că pentru literatura noastră înseamnă o pierdere că acest talent n-a avut norocul de a se manifesta în limba Văcăreștilor, a căror descendentă e autoarea volumului Le Rhapsode de la Dambovitsa. Cine vrea să cunoască mai deaproape sufletul românesc din creațiunile literare ale d-șoarei Văcărescu să o compare cu o altă scriitoare franceză de origine română, Comtesse de Noailles”.
(va urma)
R.M.
3.8 C