Îi vedem în preajma noastră pe stradă, călcînd cu grijă, ferindu-se să nu cumva să incomodeze, prin prezența lor, mulțimea de trecători grăbiți. În piețe, sînt pierduți parcă printre tarabe, cărînd cu ei cîte o sacoșă goală pe care încearcă să o umple cu o pîine, cîteva roșii și un colț de brînză, numărîndu-și, cu mîinile tremurînde, bănuții din portofel. Îi întîlnești negreșit și pe culoarele policlinicilor sau ale spitalelor, așteptînd răbdători să le vină rîndul la ,,domnul sau doamna doctor”, pentru o rețetă sau un tratament care să le mai ostoiască suferințele. Și tot ei sînt primii care se așază la rînd ca să-și plătească ,,dările către stat”, la început de an, chiar dacă mulți din ei au făcut pentru asta un împrumut de 200 sau 300 de lei la Casa de ajutor reciproc a pensionarilor. Unii semeni ai lor îi socotesc ca fiind singurii vinovați că pensiile lor sînt mici: ,,au avut salarii mici, motiv pentru care și contribuțiile la asigurări sociale au fost pe măsură”. Păi, chiar a fost vina lor? Au lucrat toată viața la stat, în regimul trecut, cînd toți munceau pentru salariile stabilite de guvernanții de atunci. Nu puteau munci ,,la privat”, căci nu exista așa ceva. Acum, îți poți negocia salariul cu patronul și, dacă nu-ți convine, ai alternativa de a munci în străinătate, să strîngi ceva bani, măcar pentru o perioadă. În plus, ei nu mai au putere să muncească, și chiar dacă ar dori, măcar pentru cîțiva bănuți în plus, nu-i mai vrea nimeni. Pensionarii de azi par a fi principala problemă a tuturor guvernelor care s-au perindat la Palatul Victoria de mai bine de 30 de ani, iar pensiile lor ,,dezechilibrează bugetul țării”. Și sînt mințiți mereu că ,,acum” se recalculează pensiile, că va fi mai bine și pentru ei. Între timp, se mai dă cîte o mărire, de fapt ,,o ajustare” a veniturilor, niște vouchere, noua găselniță pentru ,,defavorizați”. Și așa, vîrstnicii, bătrînii, ,,bunicii noștri” sau ,,seniorii”, cum mai sînt numiți de unii guvernanți care vor să dea impresia că sînt sensibili și preocupați de îmbunătățirea traiului pentru cei de vîrsta a treia, sînt duși cu vorba, pînă vor ieși din sistem. Nu mai există oameni politici interesați și sincer solidari cu bătrînii, nimeni nu le înțelege suferința, așa cum a făcut-o, de pildă, Corneliu Vadim Tudor. Nu doar în discursurile sale, ci și în emoționantele lui poezii, pătrunse de un profund umanism. Din păcate, el n-a apucat să ajungă la vîrsta a treia, a avut însă timp destul să ne lase zestre creațiile lui poetice de mare valoare.
,,Bătrînii își plîng tinerețea pierdută
Ei nu pot să creadă că viața s-a scurs
Iar lacrima lor are gust de cucută
Au fost condamnați, fără drept de recurs.
Se uită la poze... Apoi în oglindă
Tot ei sînt, desigur, dar cît s-au schimbat!
Și ce e cu masca pe chip, suferindă
Și-n plete cu varul acesta ciudat?
De vizite scurte și rare au parte
Cu-n ochi sînt pe ceas și cu altul pe geam
Copiii sînt mari și atît de departe
Nepoții vin doar cînd n-au bani de bairam.
Mai trece o zi... Și mai vine o noapte...
Dar cîți dintre ei vor ajunge în zori?
Să-și facă rețetă? Să cumpere lapte?
N-au bani pentru toate, și așa sînt datori.
Și fiece zi ei o smulg, cu eforturi
Din apa cea neagră a Rîului Styx
Acesta-i, de fapt, cel mai greu dintre sporturi:
Să faci parașuta să cadă la fix.
Dar vine o zi cînd ea cade alături
Ori nu se deschide, și-atunci ai murit
Te duc sanitarii la morgă, în pături
Și-un popă îți cîntă, la cap, plictisit”.
Corneliu Vadim Tudor
(,,Elegie pentru vîrsta a treia”)
LILIANA TETELEA