Elegie de pace
  • 16-11-2020
  • 0 Comentarii
  • 295
  • 0

Planetă maternă, necropolă vie

          pămînt înflorit între cer și vulcani

poetul lucid se ascunde-n pustie

          și-i vine să plîngă o mie de ani

Îl farmecă moartea și viața îl doare

          orbește homeric de-atîtea trădări

iar plînsul înalță un munte de sare

          ce surpă muzeul de amfore-n mări

Și vine copilul cu umeri de rouă

          perechi de cireșe îi joacă-n urechi

pămîntul sub tălpi i se crapă în două

          el scrie cu umbra versete străvechi

Apare și pasărea fenix și-i spune

          cu clopote reci de cenușă în cînt:

întoarce-te grabnic și fă o minune

          eu știu ce înseamnă să arzi pe pămînt

Și vine femeia în tirs de lumină

          și vine bătrînul cu fluturi pe scut

îl roagă cu toții-n genunchi să revină

          profetic să spună ce e de făcut

Poetul îi ceartă cu perle și rodii

          invocă o milă de zei inumani

și scrie cu lacrimi de sînge în zodii

          tratatele Păcii de-o mie de ani

CORNELIU VADIM TUDOR, 1985 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite