Priveam cu admirație la sistemul universitar britanic și american, ascultînd cu respect nume ca Oxford, Eton, Harvard sau Cambridge. Pentru noi, orice străin era ca un extraterestru la care ne uitam cu admirație. Tîrziu de tot am înțeles nu doar că nu-s extratereștri, ci că moral, ba chiar intelectual, ne sînt mult inferiori. Vorbesc, desigur, despre marea masă a populației, nu de vîrfuri, că din astea avem și noi.

Mă uit de ceva vreme – și chiar scriu – despre fenomenul social intitulat „cancel culture”, inițiat în SUA ca o mișcare socială cu scopul de a repara nedreptățile făcute sclavilor africani aduși de britanici în coloniile americane. Doar că acestea au depășit cadrul normal (deși mi se pare anormal să condamni comportamentul unor oameni de acum 300 de ani) al prezentării de scuze și al mai știu eu ce alte lucruri din sfera asta, mergînd pînă la a crea un sentiment de vinovăție copiilor albi pentru faptele străbunilor lor. Treaba asta, diabolicii progresiști sau neo-liberali cum se mai numesc ei, deși nu au nici în clin, nici în mînecă cu liberalismul, au împletit-o cu anormalitățile privitoare la gen, care, după capul lor, se poate schimba după voia posesorului indiferent de organul sexual pe care-l are în chiloți. 

Comportamentul ăsta social a reușit să pervertească o întreagă generație care a ajuns că pedepsească orice comportament contrar, așa cum generațiile anilor ʼ50 îi pedepseau pe cei bănuiți de comunism, sau de cosmopolitism, în funcție de zona politico-geografică în care se aflau. Nici unii nici ceilalți nu știau că nu e bine să judeci, mai ales fără probe, tuturor le lipsea gîndirea critică și analitică pentru că trăiau în gașcă și erau dependenți de apartenența la gloată, de la care așteptau validarea socială morală și umană. În cazul studenților de la Oxford, care – cel puțin așa se zice – produce intelectuali de rasă, se pare că în prezent renumita universitate produce niște imaturi și prostovani cu diplomă. Zic asta fiindcă un intelectual, prin definiția sa, e o persoană care se simte foarte bine singură, neavînd nevoie de un grup care s-o valideze fiindcă știe exact cît valorează.

Societatea occidentală a decăzut extrem de grav în ultimii 30 de ani, și-a pierdut credința în Dumnezeu, ridicînd pe primul plan omul cu toate poftele sale (materiale, trupești și ale Ego-ului), renunțînd la divinitate și la necesitățile sufletești, motiv pentru care au ajuns astăzi în situația asta. 

„Colegiile de la Oxford despre care vorbeam mai sus sînt locuri sufocante, pline pînă la refuz cu tipuri de oameni competitivi și perfecționiști, precoce în unele privințe și foarte imaturi în altele. Toată lumea cunoaște pe toată lumea, isteria adolescenților și bîrfele se pot împrăștia rapid, iar o atmosferă dominată de cîteva personalități zgomotoase poate fi extrem de claustrofobă. Am învățat această lecție pe calea grea. Devreme, în timpul petrecut la Oxford, după o întîlnire alimentată cu alcool în timpul Săptămînii Freshers, am coborît cu prudență în hol a doua zi dimineață. Pe un avizier de la intrarea în facultate, unde oamenii citeau de obicei informații oficiale despre examene sau premii, cineva informa colegii studenți, profesorii și trecătorii despre mine. La 19 ani, eram incapabil de analiză, conștient doar de rușine arzătoare.

Mi-am amintit acest sentiment citind despre moartea studentului de la Oxford, Alexander Rogers, în vîrstă de 20 de ani, care s-a sinucis într-o săptămînă după ce a fost umilit de prietenii de la universitate. Potrivit medicului legist, și el devenise subiect de zvonuri după o întîlnire. Deși nu a fost înregistrată nicio acuzație oficială, femeia implicată le-a spus apoi că acesta a făcut-o să se simtă «incomod»”. 

Asta scrie într-un articol din UnHerd. Nu am reușit să aflu în ce a constat actul neintenționat, dar de neiertat, care a făcut-o pe partenera autorului să se simtă incomod. Sînt convins că e vorba de una dintre tîmpeniile debitate de prostănacii ăștia de progresiști. Pe de altă parte, să-ți iei viața fără să te gîndești la cei pe care-i lași în urmă, dar și la tine, înseamnă că ești atît de rău îndoctrinat și atît de dependent de grup, încît te pierzi pe tine.

Citez în continuare din UnHerd: „Un fost iubit de-al ei a fost implicat atunci într-o confruntare fizică cu Rogers, în timp ce alții i-au spus că a «încurcat lucrurile» și că se vor îndepărta de el. La scurt timp după aceea, studentul din anul trei la științe materiale a scris un bilet de rămas bun în care descria un act «neintenționat, dar de neiertat».

De obicei, este o simplificare excesivă să presupunem că o sinucidere este cauzată de un singur eveniment. Totuși, medicul legist în acest caz părea să creadă cel puțin că pedeapsa socială impusă imediat a jucat un rol substanțial. El a citat o revizuire independentă comandată de Corpus Christi – colegiul la care participă Rogers – care descrie o cultură «normalizată» în care «studenții ar putea să se grăbească să judece fără să cunoască toate faptele, să-i evite pe cei acuzați». Potrivit raportului, «această cultură nu s-a limitat la Universitatea Oxford – este o problemă pentru sectorul învățămîntului superior în ansamblu»”.

Studenții se vor grăbi să-i evite și să-i ostracizeze pe cei acuzați fără să cunoască toate faptele – zice studiul – iar ăsta nu e comportament de intelectual, ci de țață de pe marginea șanțului. De prostănac căruia-i e lene să gîndească și care stă gură cască la tot ce se întîmplă senzațional pe uliță. Ăsta nu e comportament de student școlit la Oxford. 

Scrie UnHerd mai departe: „Cînd eram student în anii ʼ90, echilibrul puterii sociale era încă în favoarea bărbaților, mai ales dacă aceștia proveneau din școli publice, au existat o mulțime de batjocuri și porecle crude pentru anumiți tineri, dar nu s-a sinucis nimeni din cauza asta. Apoi a fost ședința Junior Common Room (JCR) în fiecare duminică, la care majoritatea se prezentau cu respect. O tradiție venerabilă a facultății spunea că în fiecare săptămînă un discurs comic va fi ținut de un student – aproape întotdeauna de un bărbat – care își băteau joc de personajele extravagante în termenii cei mai grosolani și detaliau orice intrigă care avusese loc în ultimele șapte zile. Erau doar o mînă de femei în raportul meu, iar ticuri vocale feminine, nume de familie, opțiuni de modă și încercări de a-și găsi iubiți au fost subiectul multor glume. Aș rîde la fel de tare ca oricine de acolo și aș ignora fețele mortificate de lîngă mine, bucuros că de data aceasta nu sînt eu cel vizat.

În zilele noastre, o scurtă examinare a resurselor online pentru studenți sugerează că lucrurile s-au schimbat destul de mult. Vinovația față de privilegiul relativ al majorității studenților de la Oxbridge a fost aparent supraalimentată de forțe ideologice puternice care oricum se răspîndeau în toată țara, iar acum fiecare colegiu pare să semene cu o casă de odihnă pentru cei epuizați nervos într-un fel de ispășire”.

Așadar, dacă înainte vreme opinia publică amenda comportamentele extravagante și deviante de la normele morale unanim acceptate de către societate spre binele tuturor, de data asta, normele presupus a fi fost încălcate de bietul Alexander existau doar în capetele necoapte ale colegilor lui, influențați și îndoctrinați de mișcarea socială Woke sau „cancel culture”, pornită din America și condusă de niște anormali. Hai să vedem mai departe despre ce e vorba. Citez din nou din UnHerd: „La vechiul meu colegiu, de exemplu, există săptămînal sesiuni de ceaiuri de susținere la care participă un ofițer BAME, un ofițer LGBTQ+, un ofițer al lui Womxn și doi ofițeri de clasă... pentru oricine se identifică cu probleme de clasă. Există, de asemenea, un fond de exprimare a genului pentru orice are probleme cu expresia dvs. de gen, de la, pachete și altele asemenea pînă la tunsori, haine și machiaj”. 

După cum vedeți organizarea îndoctrinării tinerilor este una extrem de atent planificată. Un fel de revoluție roșie chineză în care tinerii umblau pe străzi cu cărticica lui Mao, și dacă nu respectai ce scria acolo, dispăreai. Mare diferență nu e. Îndoctrinarea continuă prin „Politica de arborare a drapelului” colegiului, ce dezvăluie un amestec confuz de culori și cauze mai vechi și mai noi: steagul Uniunii pentru ziua de naștere a suveranului și Duminica Comemorării; steagul colegiului; Steagul Progresului pentru Luna Homosexualilor și Drapelul Trans pentru Săptămîna de Conștientizare Trans. Nu vă puteți imagina bătăliile interioare pentru ridicarea drapelului palestinian.

„Toate acestea ar părea destul de nevinovate dacă nu ați bănui că și emoțiile umane mai tradiționale trebuie să găsească o manifestare. Săptămîna aceasta, ziarele au împărtășit relatări de primă mînă de la studenții de la Oxbridge, dînd mărturie unor sesiuni dureroase de luptă și acte de sustragere a celor suspectați că au atitudini dăunătoare din punct de vedere moral. Și acest lucru se potrivește cu ceea ce mi-au spus alții: o studentă de la Cambridge pe care am cunoscut-o în 2023, care a spus că întregul ei grup din anul de facultate s-a întors împotriva ei după ce s-a descoperit că a scris o postare de blog ușor critică pentru gen; o studentă la Oxford care mi-a spus că m-a apărat împotriva acuzațiilor de «transfobie» și ca urmare a fost exclusă de grupul ei de colegi”. Adică, dacă nu îmbrățișezi anormalitățile și propaganda pederaștilor, ești considerat anormal și exclus. Pe orice om sănătos la cap o astfel de excludere l-ar bucura că a scăpat de un cerc de prieteni ciudați, însă pentru unul născut și crescut într-o societate ca cea occidentală, unde contează poziția socială, banii, prietenii, vacanțele, etalarea trupului excluderea echivalează cu un dezastru.

„Dar, așa cum mă uit acum înapoi la comportamentul studenților din anii ʼ90, exacerbat de cultura băieților, glorificată la acea vreme în reviste și la televiziune, comportamentul actual nu ar fi atît de popular între tineri dacă adulții nu l-ar fi promovat. În special, aportul actual a trecut prin isteria de grup care înconjura #MeToo la o vîrstă formativă, o mișcare care a început cu intenții bune, dar a ajuns un proiect trivial de răzbunare pentru întîlniri sexuale nesatisfăcătoare. Chiar și în timp ce scriu, există femei pierdute în propriile proiecții, opinînd cu încredere că Alexander Rogers trebuie să fi făcut ceva ilegal, în ciuda faptului că nu există cunoștințe detaliate despre caz”.

Vă amintiți probabil cazul #MeToo cu toate starurile alea din lumea artistică care se smiorcăiau pe toate părțile despre cum au fost ele agresate sexual acum 30 de ani și, lucru ciudat, acuma și-au amintit de toate lucrurile alea și s-au revoltat. Ce ar putea un bărbat să facă ilegal cu o femeie în intimitate în afară de viol? Un act sexual liber consimțit între doi oameni mă îndoiesc că ar putea avea manifestări ilegale, adică situate în afara legii. Cum însă progresiștii ăștia nu prea au nimic în cap, ce să le ceri?

„Acest maniheism a domnit necontestat în mass-media progresistă ani de zile. În 2020, de exemplu, un comentator de la The Guardian ne spunea cu o încredere uluitoare că «pentru femei... sexul rău implică aproape întotdeauna durere și/sau violență considerabilă». Orice daune rezultate asupra psihicului băieților și fetelor care ascultau a fost tratată ca o chestiune neimportantă. Apoi, în perioada premergătoare universității, studenții din ziua de azi vor fi participat la nesfîrșite discuții la clasă despre lucruri precum «masculinitatea toxică» și «privilegiul alb»”. 

Poate nu știți ce înseamnă „masculinitatea toxică”. Să vă spun eu: „Masculinitatea toxică se referă la o colecție de convingeri, tendințe și comportamente ofensive și dăunătoare, înrădăcinate în roluri masculine tradiționale, dar duse la extrem. Această idee periculoasă de «bărbăție» perpetuează dominația, homofobia și agresivitatea și poate fi dăunătoare sănătății mintale a tuturor genurilor”. 

Ați înțeles că modelul de bărbat dominator care să conducă relația, familia, casa este unul toxic, nerecomandat, el neavînd voie să-și apere ce e al său fiindcă atunci se consideră că e agresiv. Cît despre repulsia față de sexul cu alți bărbați și aceasta e ceva anormal care trebuie combătut și eliminat. Varianta progresistă de bărbat e aceea de „păpușel” sau de „fătălău”, cuvînt atît de popularizat de doamna Budeanu. Bărbatul, în varianta lor, trebuie să fie un molîu dominat perfect de femeie, supus ei și, dacă se poate, pasionat de alți bărbați, nu de femei. Asta li se inoculează de copii tinerilor occidentali. Înțelegeți în ce societate dementă cresc ei?

Al doilea concept discutat la clasă care-i afectează emoțional și le inoculează idei complet greșite este cel referitor la „privilegiul de a fi alb”.  Asta e o altă prostie care se traduce astfel: Privilegiul alb este un concept care evidențiază avantajele societale nedrepte pe care oamenii albi le au față de cei care nu sînt albi. Este ceva ce este omniprezent în societate și există în toate sistemele și instituțiile majore care funcționează în societate, precum și la nivel interpersonal. Termenul are o istorie lungă, dar a intrat în atenție mai precisă din cauza unor evenimente precum uciderea lui George Floyd și protestele care au rezultat Black Lives Matter. Cu alte cuvinte, e o invenție a negrilor din America, una extrem de periculoasă după cum veți vedea, pentru că se bazează pe niște lucruri foarte normale, dar răsucite în așa fel încît să capete un alt înțeles. O să vă invit să citiți despre asta în articolul din Tribunul.

Cei din UnHerd scriu mai departe că: „De-a lungul anilor, ei vor fi învățat că fără să aibă nici o vină efectivă pentru ceva, mulți dintre ei poartă o pată morală profundă care necesită vigilență constantă pentru a o suprima, și acte frecvente de ispășire. Deși simpatia publicului este pe bună dreptate față de Alexandru și familia lui, vă rog vă gîndiți la tinerii lui prieteni care credeau că fac ceea ce trebuie ca să-l pedepsească. Noi i-am crescut așa. Și acum trebuie să trăiască cu consecințele. Ostracizarea cu care s-a confruntat în zilele dinaintea morții sale a fost caracterizată de doctorul Dominique Thompson, un consultant independent, drept o «cultură de anulare omniprezentă». Ea a spus că acuzațiile fără probe împotriva domnului Rogers au provocat un efect de unire a studenților care sînt de acord cu ceilalți din cauza unui imperativ moral nescris de a «face ceea ce trebuie». Dr. Thompson spune că «am fost șocată să aud că elevii se tratează între ei în acest fel, dar nu am fost surprinsă de acest tipar de comportament, din cauza existenței culturii anulării în societate, pe rețelele de socializare și chiar în școli». Domnul Graham a concluzionat: «Desigur, este posibil ca o astfel de cultură să fi influențat acțiunile colegilor lui Alexander în formarea judecăților pe care le-au făcut; este, de asemenea, posibil ca Alexander să fi simțit că – din cauza acestei culturi – nu mai exista nicio modalitate de a reveni în grupul social care în mod evident a însemnat atît de mult pentru el, odată ce a fost exclus. Se numește bullying»”.

O vedem nu doar din acuzațiile de „improprietate sexuală”, ci și cu alte probleme fierbinți la universități. Ceea ce s-a întîmplat, de fapt – indiferent dacă ești nevinovat sau vinovat – este aproape irelevant. Instantaneu, vorbim despre principii, despre o cauză importantă,– una despre care au citit și s-au certat online. Și principiile, cauzele, ele justifică totul, nu-i așa? Colegiul Corpus Christi a acceptat deja că „o astfel de cultură există”, spune medicul legist. Într-adevăr, a avut cunoștință de cel puțin „două cazuri în care au fost primite plîngeri prin canale formale în circumstanțe asemănătoare cu cazul lui Alexander”. Acum, orice altă facultate și universitate trebuie să reprime o cultură a anulării care promovează agresiunea și tipul de „justiție din umbră” care a fost lăsată să înflorească, necontestată, la „universitații din umbră”.

Psihologii se străduiesc întotdeauna să sublinieze că sinuciderea nu este niciodată doar despre un singur lucru. Ceea ce este, desigur, adevărat. De asemenea, este adevărat, așa cum a spus familia lui Alexander într-o declarație sfîșietoare, că pentru el – și, fără îndoială, pentru alții – „raționalul a devenit irațional și a pus capăt ceea ce ar fi putut fi o viață frumoasă”.

După cum vedeți educația din universitățile de elită este una criminală fiindcă din cauza ei mor copii și nu cred că e vina exclusivă a profesorilor care-i învață asa ceva, cît mai ales a societății decadente și fără Dumnezeu în care cresc și trăiesc acești copii.

IOAN TEODOR