Se insistă, în ultima perioadă, pe proiectul de țară ,,România educată”, cu accent mai mult pe partea de învățămînt, și mai puțin pe educația civică, sport, pregătire militară, sănătate, necesare unei dezvoltări armonioase a tineretului, iar măsurile propuse, menite să ,,reseteze” sistemul românesc de predare în școli sînt de-a dreptul fără precedent. Cum ar fi renunțarea la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor, întrucît ,,și-au dovedit inutilitatea și nu își ating scopul”. Ba chiar se avansa, la un moment dat, ideea renunțării la Bac. Asta, în condițiile în care s-a constatat că doar unul din doi copii înscriși în clasa I ajung să ia examenul de Bacalaureat. Restul devin ,,carne de tun” pentru munci necalificate în România și străinătate. Se insistă excesiv de mult pe ,,competențe” și mai puțin pe cunoștințe din domenii esențiale și aprofundarea cunoașterii unor noțiuni de bază. Și nu mai miră pe nimeni că sistemul de învățămînt românesc generează un număr nepermis de mare de analfabeți funcțional. Am văzut recent, la o emisiune TV, un reportaj printre studenții din primul an, în care tinerii intervievați se arătau convinși că există o diferență de competențe între primul-ministru și... premier (?!). Sau că puterea executivă aparține... parlamentului (?!).
Dar iată cum arăta o splendidă pledoarie pentru educația tinerelor generații, făcută în urmă cu mai bine de 85 de ani, de dr. Alexis Carrel, chirurg și biolog francez, laureat al Premiului Nobel în 1912, un text reprodus de C.V. Tudor în cartea sa „Parfumuri și culori“: ,,În tinerețe, un climat nou și deprinderi noi pot provoca modificări adaptive, care să rămînă persistente. De aceea serviciul militar obligatoriu, impunînd fiecăruia un gen de viață, anumite exerciții și o anumită disciplină, favorizează mult dezvoltarea indivizilor. Ar fi posibil să redai energia și cutezanța acelora care le-au pierdut, așezîndu-i în cele mai aspre condiții de existență. Uniformității și blîndeții vieții din școli și universități ar trebui să le substituim obiceiuri virile. Acomodarea cu o disciplină fiziologică, intelectuală și morală determină în sistemul nervos, în glandele endocrine și în conștiință schimbări definitive. Ea dă organismului o integrare mai bună, o vigoare mai mare și mai multă aptitudine de a înfrînge obstacolele și primejdiile existenței. Omul atinge cea mai înaltă dezvoltare a sa cînd e expus la intemperii, cînd e lipsit de somn și apoi doarme mult, cînd hrana lui e aici îmbelșugată, aici rară, cînd cucerește prin efort adăpostul și hrana. El trebuie să-și folosească mușchii, să se obosească, să se odihnească, să lupte și să sufere, să fie uneori fericit, să iubească și să urască, voința lui să se încordeze și să slăbească, să lupte contra semenilor lui sau contra lui însuși, pentru a face oamenii rezistenți și îndrăzneți, trebuie folosite iernile lungi ale munților, țările cu anotimpuri alternative arzătoare și înghețate, acelea unde sînt neguri reci și puțină lumină, care sînt bătute de uragane, al căror pămînt e sărac și acoperit de stînci. În astfel de ținuturi s-ar putea așeza școlile, destinate formării unei elite aspre și incandescente, iar în țările din sud, unde soarele arde necontenit, unde temperatura este caldă și egală... Energia morală, echilibrul nervos, rezistența organică sporesc la oamenii expuși alternativ la cald și la frig, la uscăciune și umiditate, soare violent, ploaie și zăpadă, vînt și ceață, într-un cuvînt la intemperiile obișnuite ale ținuturilor septentrionale. Alergarea pe teren accidentat, urcușul munților, lupta, înotul, munca în pădure și la cîmp, expunerea la vitregiile vremii și o anumită asprime de viață produc armonia mușchilor, scheletului, organelor și sufletului”.
LILIANA TETELEA