Economia politică sau medicina ca afacere
  • 23-09-2021
  • 0 Comentarii
  • 517
  • 1

Economia politică a capitalismului a luat naștere acum mai bine de un secol și jumătate, odată cu apariția volumului ,,Capitalul”, scris de Karl Marx. Ulterior, economia politică marxist-leninistă s-a dezvoltat, lacunar, pînă la sfîrșitul Secolului al XX-lea. Economia a fost privită ca o combinație de industrie, agricultură, transporturi, comerț, servicii bancare și o serie de alte industrii; în același timp, sfera socială, în special asistența medicală, a scăpat din vedere. Această lipsă a economiștilor politici profesioniști a fost remediată de doi medici francezi – Jacques Lacaze și Louis de Brouwer, care au arătat că regimul capitalist, prin căutarea profitului, a distrus medicina clasică, întrucît medicina modernă nu privește persoana ca pe un scop în sine, ci ca pe un mijloc, nefiind interesată de sănătatea acesteia. Cu cît sînt mai mulți oameni bolnavi, cu atît sînt mai mari veniturile celor care oferă servicii medicale și produc medicamente. Astăzi, instituțiile medicale (clinici, spitale, centre de diagnostic etc.) și companiile farma­ceutice producătoare de medicamente își unesc forțele pentru a obține profit, formînd un singur complex medical și farmaceutic. Companiile de asigurări sînt o altă componentă a acestui complex.

În 1999, în Franța a fost publicată cartea lui Louis Brouwer – ,,La mafia pharmaceutique et agroalimentaire”. În cuprinsul acesteia, autorul face referire la un alt medic francez, Jacques Lacaze, în vîrstă de 80 de ani, inițiatorul unei campanii vehemente împotriva vaccinării. El prezintă în mod convingător medicina modernă occidentală ca parte a unui sistem capitalist unificat, care își arată natura inumană. Aș dori să menționez în special articolul semnat de Jacques Lacaze în ,,Médecines nouvelles” (nr. 71, octombrie 1993), care conține idei interesante pe care nu le veți găsi în nici un manual despre economia politică.

Capitalismul, definit de Marx ca mod de producție, nu pătrunde imediat în toate sferele societății. De obicei apare în industrie, apoi, captează agricultura, comerțul și alte industrii și, în cele din urmă, ajunge în medicină. Jacques Lacaze crede că în Franța medicina a început să dobîndească trăsăturile modului de producție capitalist abia în Secolul al XX-lea, anterior fiind o aparență de producție la scară mică: „Între ultimele două războaie, medicina și produsele farmaceutice se realizau exclusiv printr-o metodă artizanală. Boala a devenit, de asemenea, o posibilă piață”.

Semnele transformării medicinei în producție capitalistă la scară largă au apărut în perioada interbelică, cînd a fost demarată o campanie de luptă împotriva tuturor factorilor dăunători ai Secolului al XX-lea, cum este, de exemplu, cancerul: „După primul război mondial, a început lupta împotriva cancerului. Scopul principal al acestei noi «cruciade» a fost revigorarea structurilor spitalicești tradiționale. Modelul centrelor anticancer, dezvoltat înainte de cel de-al II-lea război mondial (concentrarea fondurilor, generalizarea realizărilor științifice) a servit ca bază pentru crearea unor centre spitalicești regionale, a căror lansare datează din anii ʼ50”.

Așadar, la fel cum au fost create întreprinderi mari în industrie în Secolul al XIX-lea, aceiași giganți au început să apară și în sistemul de sănătate: „Aceasta a fost prima și cea mai mare componentă a modului de producție capitalist din domeniul medical: încep să se creeze structuri precum fabricile, care concentrau paci­enții într-un singur loc. A avut loc o tranziție treptată de la adăposturile care acceptau nevo­iașii, la spitalele moderne, în care pacienții se îngrămădeau, devenind obiectele practicilor medicale”. În paralel, au avut loc schimbări revoluționare în domeniul farmaceutic. Înainte de primul război mondial, în Franța produsele farmaceutice se bazau aproape exclusiv pe materiale naturale de origine vegetală și animală („organice”). Revoluția în domeniul farmaceutic a fost declanșată de germani (în primul rînd, corporația Farbenindustrie AG, astăzi Bayer), care au început să înlocuiască chimia organică cu chimia artificială: „În perioada dintre cele două războaie, apare un al doilea factor: chimia. Din acel moment a început totul”.  Înainte de aceasta, produsele farmaceutice erau elaborate manual, medicamentele create astfel fiind produsul comun al medicului care scria o rețetă și al unui farmacist care fabrica medicamentul conform prescripției: „Înainte de această perioadă, crearea unui anumit medicament era sarcina unui practicant: el crea structura medicamentului în prezența pacientului său și, în timpul interogării sale individuale și, în funcție de profunzimea cunoștințelor sale, scria o rețetă. Farmacistul fabrica medicamentul pe baza acestei rețete”. Și în timpul celui de-al II-lea război mondial, și, cu atît mai mult, după aceea, industria farmaceutică se transformă din artă și producția la scară mică într-o industrie gigantică cu o părtinire clar chimică: „Treptat, practicantul a început să-și piardă individualitatea. Produsele farmaceutice deveneau o prioritate pentru marea industrie”.

În continuare, dezvoltarea produselor farmaceutice respectă legile procesului de producție capitalist: „Laboratoarele industriale au început să fabrice toate medicamentele, urmînd legea beneficiului maxim, care s-a manifestat în două forme principale: dacă un medicament nou era mai puțin costisitor, dar mai eficient, s-a luat decizia de a suspenda eliberarea acestuia, apoi pe măsură ce apărea pe piață un alt medicament mai scump, se înlocuia cel dintîi”. Nu numai că produsele farmaceutice industriale au început să fie achziționate de populație, dar au început să apară efecte adverse, chiar decese. După cum scrie Jacques Lacaze, la dezvoltarea de noi medicamente, „doar rezultatele imediate au fost luate în considerare, consecințele catas­trofale ale efectelor secundare ale anumitor medica­mente eliberate pe piață, nu”. Companiile farmaceutice se trans­formă în laboratoare mari, care fac experimente pe oameni: „Marile laboratoare dețin con­trolul: sînt și judecători și procurori, fac experimente pe oameni, ocolind cu îndemînare legile recent adoptate”. Giganții farmaceutici nu numai că își comercializează cu nerușinare produsele netestate, uneori foarte periculoase, dar, în același timp, distrug dezvoltatorii independenți, ca potențiali concurenți. Principiul lor: „Evitarea oricăror deschideri în afara ciclului principal de producție. Vai de cercetătorul, oricare ar fi fostele sale titluri și merite, care a făcut o descoperire în afara aceluiași ciclu de producție. Dacă s-a întîmplat acest lucru, atunci un astfel de cercetător se va confrunta cu persecuția din cauza redutabilului mecanism științific administrativ și juridic. Așadar, în 1988, un medic din Nisa, dr. Philippe La Garte, și-a plătit independența cu 45 de zile de închisoare.

În anii ʼ60 ai Secolului al XX-lea, medicina (spitalele și industria farmaceutică, susținută de com­paniile de asigurări) a devenit una dintre industriile cu cel mai mare profit (atît în ​Franța, cît și în alte țări occidentale): „Spitalele mari, cu pacienți, specialiști și resurse financiare uriașe, au creat condiții pentru dezvoltarea unor tehnologii medicale înalte în domeniul fluoroscopiei, chi­rurgiei și astfel au deschis noi căi extrem de profitabile pentru investitori”. Desigur, medicina, ca afacere, datorează foarte mult oficialilor guvernamentali care au fost cumpărați de această afacere. Jacques Lacaze atrage atenția asupra faptului că, treptat, rolul statului ca autoritate de reglementare a sectorului sănătății începe să slăbească. Apar diferite tipuri de alianțe și uniuni nestatale, care preiau funcțiile de „autoreglare” în sfera medicinei și a asistenței medicale. La începutul anilor 1980, a marcat „apariția unor astfel de organizații noi, precum, de exemplu, Direcția Lyon pentru Monitorizarea Apei Potabile, care au început să achiziționeze clinici private, să le reechipeze cu tehnologie modernă și să concureze cu succes cu guvernul. În unele zone (orașul Marsilia, de exemplu), sectorul public începe să-și piardă puterea”. Vechiul institut al farmaciștilor, care se ocupa cu producția de medicamente, a fost în cele din urmă distrus. În decembrie 1989, Franța a adoptat o lege care le interzicea acestora să facă singuri medicamente eliberate pe bază de rețetă. În același timp, moașele au dispărut în cele din urmă, fiind înlocuite de obstetricieni din maternități, clinici și spitale. S-a schimbat și statutul medicilor curanți. Aceștia „au jucat rolul dispecerilor, monitorizînd sosirea de noi pacienți”. Pacientul, care cade în cîmpul vizual al medicului, începe să „se învîrtă în cerc”: „Specialiștii au început să se grupeze în centre mari și să trimită pacienții către alți colegi”

Atît în ​acest articol, cît și în celelalte articole ale sale, Jacques Lacaze este foarte critic față de ideea vaccinărilor universale (cu mult înainte de actuala campanie de vaccinare împotriva COVID-19). Mai mult, Lacaze și-a construit argumentele împotriva vaccinărilor în masă nu numai ca medic profesionist, ci și ca expert unic în economia politică a medicinei capitaliste: astfel de vaccinuri îmbogățesc domeniul medical și farmaceutic. Au trecut aproape trei decenii de cînd Lacaze și-a publicat cărțile despre economia politică a capitalismului aplicată îngrijirilor medicale. În acest timp, natura prădătoare și nemiloasă a afacerilor medicale și farmaceutice a devenit și mai evidentă.

O serie de idei ale lui Jacques Lacaze despre economia politică a medicinei capitaliste au fost preluate și dezvoltate de Louis Brouwer.

D.A.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite