
- 23-09-2021
- 0 Comentarii
- 517
- 1
Economia politică a capitalismului a luat naștere acum mai bine de un secol
și jumătate, odată cu apariția volumului ,,Capitalul”, scris de Karl Marx.
Ulterior, economia politică marxist-leninistă s-a dezvoltat, lacunar, pînă la
sfîrșitul Secolului al XX-lea. Economia a fost privită ca o combinație de
industrie, agricultură, transporturi, comerț, servicii bancare și o serie de
alte industrii; în același timp, sfera socială, în special asistența medicală,
a scăpat din vedere. Această lipsă a economiștilor politici profesioniști a
fost remediată de doi medici francezi – Jacques Lacaze și Louis de Brouwer,
care au arătat că regimul capitalist, prin căutarea profitului, a distrus
medicina clasică, întrucît medicina modernă nu privește persoana ca pe un scop
în sine, ci ca pe un mijloc, nefiind interesată de sănătatea acesteia. Cu cît
sînt mai mulți oameni bolnavi, cu atît sînt mai mari veniturile celor care
oferă servicii medicale și produc medicamente. Astăzi, instituțiile medicale
(clinici, spitale, centre de diagnostic etc.) și companiile farmaceutice
producătoare de medicamente își unesc forțele pentru a obține profit, formînd
un singur complex medical și farmaceutic. Companiile de asigurări sînt o altă
componentă a acestui complex.
În 1999, în Franța a fost publicată cartea lui Louis Brouwer – ,,La mafia
pharmaceutique et agroalimentaire”. În cuprinsul acesteia, autorul face
referire la un alt medic francez, Jacques Lacaze, în vîrstă de 80 de ani,
inițiatorul unei campanii vehemente împotriva vaccinării. El prezintă în mod
convingător medicina modernă occidentală ca parte a unui sistem capitalist
unificat, care își arată natura inumană. Aș dori să menționez în special
articolul semnat de Jacques Lacaze în ,,Médecines nouvelles” (nr. 71, octombrie
1993), care conține idei interesante pe care nu le veți găsi în nici un manual
despre economia politică.
Capitalismul, definit de Marx ca mod de producție, nu pătrunde imediat în
toate sferele societății. De obicei apare în industrie, apoi, captează
agricultura, comerțul și alte industrii și, în cele din urmă, ajunge în
medicină. Jacques Lacaze crede că în Franța medicina a început să dobîndească
trăsăturile modului de producție capitalist abia în Secolul al XX-lea, anterior
fiind o aparență de producție la scară mică: „Între ultimele două războaie,
medicina și produsele farmaceutice se realizau exclusiv printr-o metodă
artizanală. Boala a devenit, de asemenea, o posibilă piață”.
Semnele transformării medicinei în producție capitalistă la scară largă au
apărut în perioada interbelică, cînd a fost demarată o campanie de luptă
împotriva tuturor factorilor dăunători ai Secolului al XX-lea, cum este, de
exemplu, cancerul: „După primul război mondial, a început lupta împotriva
cancerului. Scopul principal al acestei noi «cruciade» a fost revigorarea
structurilor spitalicești tradiționale. Modelul centrelor anticancer, dezvoltat
înainte de cel de-al II-lea război mondial (concentrarea fondurilor,
generalizarea realizărilor științifice) a servit ca bază pentru crearea unor
centre spitalicești regionale, a căror lansare datează din anii ʼ50”.
În anii ʼ60 ai Secolului al XX-lea, medicina (spitalele și industria
farmaceutică, susținută de companiile de asigurări) a devenit una dintre
industriile cu cel mai mare profit (atît în Franța, cît și în alte țări
occidentale): „Spitalele mari, cu pacienți, specialiști și resurse financiare
uriașe, au creat condiții pentru dezvoltarea unor tehnologii medicale înalte în
domeniul fluoroscopiei, chirurgiei și astfel au deschis noi căi extrem de
profitabile pentru investitori”. Desigur, medicina, ca afacere, datorează
foarte mult oficialilor guvernamentali care au fost cumpărați de această
afacere. Jacques Lacaze atrage atenția asupra faptului că, treptat, rolul
statului ca autoritate de reglementare a sectorului sănătății începe să
slăbească. Apar diferite tipuri de alianțe și uniuni nestatale, care preiau
funcțiile de „autoreglare” în sfera medicinei și a asistenței medicale. La
începutul anilor 1980, a marcat „apariția unor astfel de organizații noi,
precum, de exemplu, Direcția Lyon pentru Monitorizarea Apei Potabile, care au
început să achiziționeze clinici private, să le reechipeze cu tehnologie
modernă și să concureze cu succes cu guvernul. În unele zone (orașul Marsilia,
de exemplu), sectorul public începe să-și piardă puterea”. Vechiul institut al
farmaciștilor, care se ocupa cu producția de medicamente, a fost în cele din
urmă distrus. În decembrie 1989, Franța a adoptat o lege care le interzicea
acestora să facă singuri medicamente eliberate pe bază de rețetă. În același
timp, moașele au dispărut în cele din urmă, fiind înlocuite de obstetricieni
din maternități, clinici și spitale. S-a schimbat și statutul medicilor
curanți. Aceștia „au jucat rolul dispecerilor, monitorizînd sosirea de noi
pacienți”. Pacientul, care cade în cîmpul vizual al medicului, începe să „se
învîrtă în cerc”: „Specialiștii au început să se grupeze în centre mari și
să trimită pacienții către alți colegi”
Atît în acest articol, cît și în celelalte articole ale
sale, Jacques Lacaze este foarte critic față de ideea vaccinărilor universale
(cu mult înainte de actuala campanie de vaccinare împotriva COVID-19). Mai
mult, Lacaze și-a construit argumentele împotriva vaccinărilor în masă nu numai
ca medic profesionist, ci și ca expert unic în economia politică a medicinei
capitaliste: astfel de vaccinuri îmbogățesc domeniul medical și farmaceutic. Au
trecut aproape trei decenii de cînd Lacaze și-a publicat cărțile despre economia
politică a capitalismului aplicată îngrijirilor medicale. În acest timp, natura
prădătoare și nemiloasă a afacerilor medicale și farmaceutice a devenit și mai
evidentă.
O serie de idei ale lui Jacques Lacaze despre economia politică a medicinei
capitaliste au fost preluate și dezvoltate de Louis Brouwer.
D.A.
-2.6 C