Într-un manual de Literatură Română din vremea anilor 1960, poetul moldav Costache Conachi (1778-1849) era plasat în prelungirea cărturarilor de la Școala Ardeleană și a poeților Văcărești, considerați ca aparținînd curentelor dintîi românești - iluminismul, clasicismul și preromantismul. Fără ostenelile isto­ricilor și filologilor latiniști, dar mai cu seamă ale poeților Văcărești, creatorii de versuri, considerate niște naivități în zilele noastre, dar primii poeți la vremea lor, n-ar fi fost posibilă apariția scriitorilor pașoptiști și a marilor clasici de la ,,Junimea”: Eminescu, Creangă, Caragiale și Slavici.
În acele manuale, cînd venea vorba de Costache Conachi, se reproducea aprecierea rămasă celebră a lui G. Călinescu: ,,Conachi este primul petrarchist român”. Mai reținut în aprecieri se arată Ovid Densușianu: ,,Așa cum se înfățișează, prin ce scria, Conachi ne apare ca o personalitate curioasă. Poeziile lui îl arată ușuratic și frivol, care, cuprins de fantazii și capricii, vede viața ca o nesfîrșită idilă”. Cea mai cunoscută poezie a lui rămîne ,,Scrisoare către Zulnia”, de fapt, Smaranda Donici, soția lui Petrache Negri, prietenul său. Dar, în poeziile sale mai apar și alte femei: niște Casandre, Mărioare, Catinci, Luxandre sau Elenci. Căci nestatornicul și diletantul sentimental suspina și după alte duduci pe baza unui principiu cuprins în versurile: ,,Vrei să știi cu-ncredințare/ Dragostea cît cuprins are?/ Fă, omule muritor,/Din prieteșug amor” (,,Amoriul din prieteșug”). Cu toate acestea, în general, critica s-a arătat generoasă cu Costache Conachi. Astfel, Vasile Alecsandri scria: ,,«Scrisoare către Zulnia» este o capodoperă de simțire, de idei înduioșătoare, de armonie, de frumusețe poetică și poate servi de model”. La fel scrie și Eugen Simion: ,,Conachi este cel mai complex si profund poet erotic de pînă la Eminescu”. Sau Nicolae Manolescu: ,,Versurile sale au o calitate inefabilă a limbii pe care nu am mai întîlnit-o pînă acum”. Și scriitorul ieșean Radu Rosetti – prozator, istoric, genealogist și memorialist – în amintirile sale, pune în circulație multe amănunte despre scriitor, dintre care unele sînt de-a dreptul surprinzătoare, după cum urmează: ,,Un boier despre care iarăși am auzit multe a fost logofătul Costache Conachi, poetul a cărui cultură deosebită, cunoștință de țară și însușiri de bărbat politic erau lăudate de toți bătrînii. Dar ei vorbeau și despre zgîrcenia și lăcomia lui de pămînt și erau unanimi pentru a-l declara cel mai cumplit strîngător de obști răzășești din întreaga Moldovă. Avea nu numai moșii multe, dar și mari capitaluri bănești: trecea drept un marchiz de Carabas. Totuși trăia în chip sărăcăcios. De zgîrcit ce era, avea o trăsură cu arcuri păcătoase, acoperită cu un coviltir de piele cîrpit. Dar și mai păcătoși decît trăsura erau caii: opt mîrțoage slabe, cu hamuri de frînghii înnodate și cu surugii doi țigani negri, cu haine zdrențuite și cu ciubote rupte”.
Mult a mai pătimit logofătul poet Costache Conachi în dragostea lui, fără speranțe, pentru Zulnia (de fapt, Smaranda) Negri, mama poetului unionist Costache Negri. Zulnia a mai avut și o fată Elena (Ninița), iubita lui Alecsandri, moartă de tînără. Dar Zulnia era măritată în 1810 cînd a cunoscut-o. A urmat o avalanșă de versuri: ,,De nouă ori primăvara cu veșmînt înflorit/ Și iarna cu cărunteța pe pămînt s-au învîrtit/ De cînd am văzut cu ochii o muritoare a ta/ Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa...”. De abia în 1818, la Băile Slănic, frumoasa Zulnia s-a lăsat cucerită de boierul Conachi. Tîrziu, peste alți 10 ani, rămînînd văduvă, Smaranda a acceptat cererea în căsătorie a tomnaticului cavaler, în nădejdea că o va scoate din imensele datorii în care o lăsase fostul soț. Avea deja 5 copii cu fostul soț.
Unic rod al iubirii celor doi, frumoasa Ecaterina (Cocuța) se născu în anul 1829. La doi ani de la această bucurie, îi muri mama, eveniment care, abia mai tîrziu, avea să o întristeze. La început, Cocuța a învățat carte în casă. La vîrsta de 8 ani, iubitorul ei părinte, care ținea la ea ca la ochii din cap, a trimis-o la un pension foarte scump din Odessa. În 1846, a măritat-o cu Nicolae Vogoride, un boier de origine bulgară. Acest Vogoride era un descreierat, bețiv și curvar. În cîțiva ani, el a tocat toată zestrea soției și a socrului. Tîrziu, pe la 1857, cînd între cei doi soți se căscase o prăpastie periculoasă, doamna fiind o adeptă înflăcărată a unirii Moldovei cu Muntenia, iar domnul, sluga turcilor, un antiunionist feroce, Cocuța îi trimite o scrisoare plină de furie. Soțul o citește: „Ai venit în ţară sărac lipit pămîntului, își începe ea mesajul. N-ai altă avere decît zestrea ce ţi-am dat-o eu, fata lui Conachi. Îţi iert risipirea ce-ai făcut-o din averea mea, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devină şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decît a mea, aș putea primi un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de pe care te-am ridicat. Vezi dacă-ți place mai bine această perspectivă, promisiunilor pe care ți le fac turcii. Pentru moment îți cer darea afară a lui Catargiu, și numai atunci mă voi întoarce la dumneata”. Din acest moment, viața Cocuței se schimbă radical, fiind prinsă pe două fronturi: lupta cu reacționarul Vogoride și atașamentul la cauza națională a multdoritei uniri la care se gîndise și părintele ei, mort în 1849, și pentru care luptau amicii Kogălniceanu, Alecsandri sau maiorul Cuza. Aceste aspecte sînt cuprinse în lucrarea ,,Ecaterina (Cocuța) Conachi-Vogoride”, apărută în anul 2023 la Editura ,,Eikon” și sub semnătura lui Vasile Ghica.
Dar ticălosul de Vogoride nu s-a lăsat intimidat de misiva soției sale și a făcut uz de toate mijloacele de a-i împiedica pe eroicii unioniști în demersul lor, recurgînd la violențe de tot felul, acte de corupție, falsificare de documente, intrigi și legături permanente cu amicii lui turci care îi promiseseră solemn că îl vor face domn în Moldova. Surprinzător este că acest Vogoride era văr de-al doilea cu Alexandru Ioan Cuza. Bineînțeles că nici Cocuța nu stă cu mîinile-n sîn. Călătorește la Viena și la Paris, unde se întîlnește cu amicii, informîndu-i și primind de la ei instrucțiuni. Amicii sînt entuziasmați de dumneaei fiindcă se implică în alegerile pentru Divanurile ad-hoc și bate la ușile Puterilor Centrale cerînd sprijin. Unele dintre acestea s-au implicat în susținerea Unirii (Franța lui Napoleon al III-lea, Rusia, Prusia și Sardinia), iar altele s-au împotrivit Unirii (Turcia, Anglia, Austria). Vă închipuiți, Vogoride jubila, văzîndu-i pe turci cum veneau la Iași cu firmanul domniei pentru el. Dar nici Cocuța, vă închipuiți, nu dormea.
Ea știa că Vogoride pusese la adăpost un număr de scrisori, care, ca în jocul de cărți, bătute cu măiestrie, îi puteau aduce succesul mult dorit: tronul Moldovei. Sau, dimpotrivă, se puteau transforma în tot atîtea grenade. Unele scrisori îi proveniseră lui Vogoride de la Înalta Poartă, altele, de la doi baroni austrieci sau de la ambasada turcă din Londra. Vogoride le ținea permanent asupra sa, iar noaptea le încuia într-un sertar și păstra cu sfințenie cheia. Dar Cocuța i-a subtilizat cheia și a pus mîna pe respectivele scrisori. Seifurile se găseau în palatul domnesc din Iași, fiindcă, de la ruperea relațiilor cu soția, caimacanul nu mai locuia în conacul moșiei soției de la Țigănești. După unele păreri, Cocuța ar fi înmînat scrisorile viitorului domnitor Alexandru Ioan Cuza, cu care se pare că întreținea relații amoroase. După altele, odată furate, scrisorile ar fi apărut în Revista ,,Steaua Dunării”, care apărea la Bruxelles și în publicația ,,L’Indépendance belge” cu o difuzare în toată Europa. Tîrziu, prin 1934, Lucia, fata Cocuței, i-a declarat scriitorului Constantin Gane (cel cu ,,Trecute vieți de doamne și domnițe”) că nu mama ei a sustras scrisorile. Mai departe, scriitorul, traducătorul și ziaristul Pericle Martinescu afirmă că bănuiala furtului ar fi căzut pe maica Eugenia, sora lui Costache Negri. Mai puțină importanță o are persoana care ar fi subtilizat și pus în circulație scrisorile. Important este că acele scrisori au dus la scoaterea caimacanului Nicolae Vogoride din lupta pentru ocuparea tronului Principatelor Unite și înfăptuirea mai rapidă a Unirii.
Din mariajul Ecaterinei (Cocuța) Conachi cu Nicolae Vogoride au rezultat trei copii. Primul a fost Emanoil (1847-1935). Nu a avut urmași. L-a succedat Maria (1851-1931) care a avut doi copii. A urmat Lucia (1855-1938).
Dintr-o altă căsătorie, cu Emanuele Ruspoli, i-a născut pe: Costantino  (1865-1889), Eugenio (1866-1893), Mario (1867-1963), Caterina (1868-1912), Margherita (1870-1970), străbunica lui Tudor Vornicu de mai tîrziu.
Din portretul pe care i-l face Constantin Gane, Ecaterina (Cocuța) Conachi-Vogoride nu s-ar fi remarcat și nu s-ar fi știut nimic despre ea dacă n-ar fi existat antiunioniștii de la 1859. La fel și dacă n-ar fi existat nici Vogoride. Da, ea a fost tipul de femeie care și-a făcut pe deplin datoria. Din acest punct de vedere, pe cerul României au strălucit trei icoane. Despre Cocuța vorbim în textul de față. Pentru cine nu știe, Elisabeta, cea mai frumoasă femeie din Moldova Secolului al XVII-lea, soția domnitorului Ieremia Movilă, a avut un destin demn de tragediile antice, aspect pus în lumină și de Nicolae Iorga în drama sa, ,,Doamna lui Ieremia”, rol jucat într-un spectacol Tv de marea actriță Dina Cocea. Această Elisabeta s-a luptat ca o leoaică pentru doi dintre fiii ei pînă cînd i-a văzut, pe rînd, pe tronul Moldovei. Au prins-o turcii, au necinstit-o și au dus-o într-un harem la Istanbul, unde și-a găsit sfîrșitul. Regina Maria ține afișul în zeci de intervenții pe YouTube, așa că nu mai insistăm și asupra ei.
După ce apele s-au mai potolit, consideră Vasile Ghica, prințesa Ecaterina și-a reluat peregrinările prin Europa, beneficiind din plin de rădăcinile aristocratice ale soțului ei, Ruspoli. A vizitat Italia, Franța, Spania, impresionîndu-i pe toți cu frumusețea ei. A trăit într-un lux exorbitant, iar copiii ei din a doua căsătorie au trăit în aceleași condiții. Din nefericire, a murit de malarie în 1870, chiar la puțină vreme după nașterea ultimului său copil. Pe patul de moarte, a ținut să fie înmormîntată la Țigănești, în cavoul familiei și alături de părinți.
PAUL SUDITU