Ei, bine, închipuiți-vă că timp de 3 zile, de miercuri pînă vineri, inclusiv, mi-a tot dat telefon ambasadorul Iugoslaviei - întîi pe telemobilele unor colaboratori, pe urmă pe telemobilul meu, al cărui număr i s-a comunicat fiindcă am crezut că e ceva presant.

Întrebîndu-l de ce vrea să mă vadă și ce este atît de urgent, acest om mi-a transmis că se însoară fiul lui și că ține morțiș să-i fiu naș. L-am refuzat, categoric. N-am cununat pe nimeni în viața mea, nici măcar în România, darmite în altă țară. Detest cumetriile. Refuz să merg cu lăutarii după mine, prin Balcani. Totuși, ambasadorul a insistat, afirmînd că „întreaga Iugoslavie vă e recunoscătoare pentru ce ați făcut“ și că are un mesaj foarte important. Atunci a început să mi se pară ceva suspect. L-am informat pe șeful Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, colonelul Alexandru Ionaș (din păcate, sau din fericire, acesta n-a putut lua măsuri, fiindcă în cursul zilei de joi a trebuit să plece la București, în vederea susținerii examenului pentru gradul de general, pe care îl merită, cu prisosință, fiindcă se zbate să păstreze ordinea publică într-un județ atît de greu cum e Brașov). I-am telefonat, joi seara, și fostului nostru ambasador la Pekin, Romulus Budura, care se afla la București, pentru a-l ruga să se intereseze la Ambasada Iugoslaviei care-i problema.

Distinsul meu colaborator mi-a telefonat, după cîteva minute, și mi-a spus că ambasadorul își petrece vacanța acasă la el, în Iugoslavia. Ce ciudat! În fine, în dimineața zilei de vineri am primit telefon de la ambasador, care mi-a spus că e în Gara Brașov, că n-are mașină și că ar dori să fie condus de cineva la mine. I-am trimis pe avocatul Nicolae Iorga și pe șeful Filialei Municipale PRM Brașov, cu mașina, să-l aducă pe oaspete, care străbătuse un drum atît de lung pentru a vorbi cu mine. Nu puteam să-mi dau seama despre ce era vorba dar, dată fiind situația atît de tensionată din Iugoslavia, am crezut că aș putea fi util cu ceva, indiferent cine era cel care mă ruga. În sfîrșit, mașina l-a adus în curtea casei. Atunci s-a produs surpriza: persoana care a coborît, cu multă efuziune, dînd să mă îmbrățișeze, nu era ambasadorul Iugoslaviei! Era sîrb, era înalt și brunet, vorbea românește, dar era cu totul altcineva! „Dumneata nu ești ambasadorul Desimir Ieftici. Eu îl cunosc bine și sînt chiar amic cu el!“ - i-am spus individului. La una ca asta nu se aștepta. El mizase, probabil, tot timpul pe faptul că eu nu-l cunosc pe adevăratul ambasador. Primitor din fire și civilizat, l-am învitat, totuși, pe terasă, să-și tragă sufletul și să bea o cafea. Atunci a scos tot felul de acte care dovedeau că el strînge ajutoare pentru omenii nevoiași din Iugoslavia. Erau donații în bani, bunuri de larg consum și medicamente mai ales din zona Olteniei, am reținut chiar orașele Slatina și Caracal. Nu mi-a fost greu să-mi dau seama că aveam de-a face nu numai cu un impostor, chiar cu un escroc internațional, care colectează ajutoare pentru Iugoslavia rănită de război și, probabil, le comercializează după bunul lui plac. Numai un mare șarlatan poate pretinde, zile în șir, că el este ambasadorul unei țări, fără să clipească. Atunci, am dat ordin gărzilor mele să-l legitimeze și să-l fotografieze - tot politicos. Așa după cum reiese din pașaport, el se numește Miodrag Filidzanovici, e născut la 8 iunie 1950 și domiciliază în Velikovo-Negotin. A fost condus la gară, înapoi. N-am chemat Poliția, fiindcă nu-mi plac scandalurile. Dar, prin mijlocirea aceluiași Romulus Budura, Ambasada Iugoslaviei a fost informată, însărcinatul cu afaceri mulțumindu-mi că i-am pus în gardă. Nu, escrocul nu apărea încă în evidențele lor. Dar, o dată și o dată, gheața tot se sparge. Fie numai și pentru atribuirea unei false identități și a unei funcții care nu-i aparține, acest șmecher cu un tupeu formidabil trebuie expulzat de către autoritățile române. Dacă el poate pretinde, la telefonul unui senator, că e ambasadorul Iugoslaviei, vă dați seama ce cacealmale și „tunuri“ trage prin județe, în numele suferinței sîrbilor? Aceasta este una dintre sechelele oricărui război: apar, precum ciupercile, toți nebunii, toți borfașii, toți îmbogățiții prin pradă. Eu bănuiesc ce s-a petrecut în mintea acestui Filidzanovici: a citit pe undeva, prin presa din Iugoslavia sau România, ori i-a relatat cineva că eu am organizat un transport de ajutoare pentru românii care trăiesc în Pancevo, așa că ce și-a zis? „Ia să profit și eu, ia să dau lovitura la vîrf!“.

Am relatat această întîmplare pentru a vedea cît de largă și colorată e gama escrocilor. Principala lor armă e prefăcătoria. Ei joacă destul de bine, pînă la un punct, teatru. Apoi, dacă ține figura, storc profitul și dispar. Dacă nu ține, caută tot felul de subterfugii. E plină presa de asemenea canalii, venite din Israel, SUA, Germania, Italia, Franța și din alte țări. Unii au reușit să dea lovituri zdravene, ca Sergiu Băhăian, Sorin Beraru, Jack Seroussi, care au realizat averi considerabile. Alții au fost mai găinari, s-au limitat la niște icoane, la niște cărți de patrimoniu (mă refer aici și la Andrei Pleșu, care a șterpelit, pe cînd era ministrul Culturii, un incunabul tipărit în anul 1493, Poliția a făcut Dosar Penal, dar totul s-a mușamalizat, așa cum se întîmplă la noi). O categorie aparte o reprezintă escroacele care vin din Basarabia - și mă refer, îndeosebi, la așa-zisele vindecătoare. Nu le dau numele, lumea le știe. Cu foarte mici excepții, aceste basarabence induc lumea în eroare, pretind că au puteri miraculoase, că vindecă de cancer, adună bani cu lopata, se căpătuiesc bine de tot într-o zonă a spațiului românesc în care se trăiește, totuși, mult mai omenește decît în teritoriile noastre de peste Prut. Bolnavii, disperați, se agață și de un fir de pai. Efectele, uneori, sînt tragice, avînd în vedere că pacienții sînt împiedicați să consulte medici adevărați. Dar unde e reacția societății? Ce atitudine are așa-zisa „societate civilă“ față de mareea neagră a țigăncilor care a inundat plajele societății românești, pretinzînd că vindecă totul, de la argintul viu (?!) pînă la impotență și alcoolism, speculînd obscurantismul jenant al unor pături ale populației? Toată lumea tace, complice.

Fauna escrocilor face mult rău României. Ea trebuie pusă cu botul pe labe. Și în politică, și în afaceri, și în viața de zi cu zi a oamenilor. Sîntem prea săraci și prea amărîți ca să-i lăsăm pe șerpii ăștia să ne mai muște de picioare...

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

13 august 1999