- 10-04-2023
- 0 Comentarii
- 99
- 0
Conform statisticilor medicale, 95% din durerile de spate au o cauză principală neelucidată. Una din trei persoane suferă de dureri de spate, dar în practica zilnică întîlnim chiar și copii ce acuză dureri de coloană. Este necesar să precizez că deosebim durerile de spate acute (sub șase săptămîni), subacute (șase - douăsprezece săptămîni) și cele cronicizate (sub douăsprezece săptămîni). După infecțiile aparatului respirator, acestea sînt cel mai des întîlnite. Un semnal de alarmă este numărul în creștere al durerilor de spate la copii, deoarece, în urmă cu cîțiva ani, ele afectau doar persoanele cu vîrste cuprinse între 50 și 70 de ani.
Cauzele durerilor de spate sînt multiple, fiind provocate, îndeosebi, de accidente și modificări degenerative. Ruperea discurilor, stenozele spinale, maladia Scheuermann sau Morbus Bechterw sau chiar tumorile pot, de asemenea, provoca mari dureri de spate. În 95% din cazuri, medicina energo-informațională depistează blocaje în zona cervicală, cu iradierea durerii spre umeri (adesea pînă la coate) chiar și cu pierderi de echilibru și dureri de cap. De multe ori, cauza acestora se găsește în diferite probleme interne precum: pleurita, ulcerul duodenal, durerile musculare, embolie pulmonară, colici biliare, pancreas inflamat, pietre la rinichi, dureri menstruale și alte afecțiuni ginecologice. Fumătorii au un risc mai ridicat ca durerile de spate să se cronicizeze, deoarece nicotina îngustează vasele de sînge, acest fapt avînd repercusiuni asupra circulației sanguine. Oasele sînt irigate tot mai puțin și se subțiază. Disfuncțiile cranio-mandibulare sau plombele dentare prea înalte pot provoca, de asemenea, dureri de spate. Statisticile arată că majoritatea intervențiilor chirurgicale sînt ineficiente.
Medicina energo-informațională recomandă, în terapiile ce vizează durerile la nivelul coloanei vertebrale, în primul rînd deblocarea energetică a discurilor coloanei, refacerea comunicării energetice între discuri (mai ales între C1 și C7), o detoxifiere la nivel celular a întregului organism, reglarea nervului sciatic, întărirea metabolismului și a imunității coloanei.
Durerile de spate în zona lombară sînt adesea provocate și de alte afecțiuni gastrointestinale. Multe persoane s-au obișnuit cu diferite laxative care, în timp, duc și la apariția durerilor de spate, intestinul tasînd prea mult coloana. Durerile de spate în zona toracală au adesea legătură cu alte afecțiuni existente în aria pulmonară. De cele mai multe ori, reglînd energetic funcționalitatea plămînilor, durerile dispar. Durerile de spate existente în zona cervicală sînt adesea însoțite de alte afecțiuni care se extind pînă la umeri, pierderi de echilibru, stări de vomă, dureri de cap etc.
O terapie care completează biorezonanța este VacuMed Intermitent, prin care se obține un joc de presiune asupra vaselor sanguine, cu efecte vasodilatatorii. Elongațiile, în combinație cu o neurodistrofie pe nervii coloanei, fracturi, luxații, rupturi ligamentare sau musculare, recuperare după protezare de șolduri sau genunchi sînt afecțiuni ce pot fi ameliorate sau chiar vindecate cu ajutorul acestei terapii.
FLORICA MUNTEANU,
specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog
4.8 C