Nu cred că strămoşii noştri s-au gîndit vreodată că urmaşii lor vor trăi asemenea vremuri precum cele pe care le trăim noi azi. Şi cînd spun acest lucru iau în calcul dezastrul naţional la care s-a ajuns… Nu industrie, nu agricultură, nu turism, nici sistem medical de calitate, care să asigure populaţiei condiţii de viaţă corespunzătoare. Parcă nu ar fi de-ajuns că românii nu mai au nici învăţămînt şi nici agricultură de calitate, ci doar o clasă politică mincinoasă, pusă pe jaf, fără vreun program care să aibă în vedere dezvoltarea ţării pe termen scurt sau lung, pentru a intra în rîndul ţărilor dezvoltate… Ce e de făcut în asemenea situaţie? Nimic, sau aproape nimic, pentru că totul e scăpat de sub control, iar în rîndul oamenilor politici nu sînt patrioţi care să reprezinte naţia română şi s-o conducă pe calea progresului… Nimeni nu mai înţelege ce se întîmplă cu viaţa românului de rînd, care tot mai greu o duce… Pînă cînd, acest calvar pe capul bietului nostru românaş? Timpul îşi urmează cursul parcă împotriva omenirii, cu tehnologia sa modernă care cîştigă tot mai mult teren, îndepărtîndu-l pe om de natură, de familie, de sentimentele sale, calde odinioară, de credinţă, manifestînd chiar o răceală, faţă de sine şi de cei din jur, greu de înţeles. Internetul, în mod special, s-a impus ca mijloc de comunicare rapidă, dar şi ca succes ştiinţific la nivel planetar, însă, cu toate beneficiile pe care le aduce omului, în opinia noastră, acesta a devenit un spaţiu imund, în care orice neavenit, de oriunde din lume, îşi poate exprima opiniile fără să aibă mintea la el. Şi nu tehnologia avansată este de vină, nici ştiinţa, pentru că ele îşi urmează cursul firesc, ci omul, în general, care, descoperind internetul, crede că l-a descoperit pe Dumnezeu… Dar Dumnezeu există de cînd lumea, şi prin învăţăturile Lui biblice îl aduce pe omul credincios pe calea bunătăţii, a cinstei şi a iubirii, pe cînd Internetul?… Vede toată lumea ce se întîmplă, cît de jos a coborît speţa umană, încît te sperie: aproapele tău te poate bălăcări, în mediul virtual, ca la uşa cortului. Şi asta, chiar şi pentru o ceartă banală cu vecinul de alături, în condiţiile în care problema ivită se putea rezolva între ei pe cale paşnică… Şi uite aşa, toată lumea ştie de toată lumea, care singură merge la distrugere, prin mesajele sale, de multe ori, execrabile. Toate astea se întîmplă fiindcă tu, omule, vrei să cunoşti absolut tot, fără să te cunoşti mai întîi pe tine, să afli, în primul rînd, care sînt gîndurile şi sentimentele care te definesc. Prin prisma lor să te exprimi, nu prin ifosele şi poftele tale trupeşti, ajungînd adeseori să uiţi de tine şi să păşeşti fără judecată pe căile rătăcitoare al blogului… Aşa îţi iroseşti timpul, tastînd în neştire, zi şi noapte, comunicînd cu oamenii doar virtual şi fără a avea principii de viaţă solide, trăind printr-un amalgam de postări personale, pe un cîmp viciat de spinii discordiei dintre tine şi neamul tău, dintre tine şi Dumnezeu. Te comporţi haotic şi tot ceea ce faci o faci din fală, din dorinţa de a te preamări, mînat de la spate de Lucifer, care se pare că a învins, pentru că tu nu mai ai nimic din sîngele străbunilor tăi, icoane sfinte de pămînt. Pe tine, omule, nu te interesează decît prezentul, fără să ţii seamă că fiinţa îţi este pîrjolită de diavol, mulţumit de sine că şi-a atins ţinta. Unde vei ajunge cu Internetul, această nebunie a secolului, în care clocoteşte cazanul cu smoală? Închei cu ceea ce am început: nu cred că străbunii noştri şi-au imaginat vreodată unde se va ajunge, şi că generaţiile de după ei vor trăi în mod haotic, fără demnitate şi simţ patriotic, aşa cum se întîmplă astăzi. Este o realitate tristă care trebuie să ne dea de gîndit tuturor.

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“