Cimitirul din satul copilăriei mele nu este schimbat aproape cu nimic. Poate că e ceva mai mare faţă de cum îl ştiam din copilărie, fiindcă, odată cu moartea preotului cel bătrîn şi venirea altui preot mai tînăr, brazda de pămînt cultivată cu lucernă a devenit loc de morminte. Biserica este la fel de primitoare, nu doar cu enoriaşii, ci şi cu razele soarelui care, pe-alocuri, prin geamurile pe care se află zugrăvite chipuri de sfinţi şi îngeri, pătrund şi luminează încăperea de peste tot....