Prunele au început să-și desfacă sînii în valuri bogat aromate de razele soarelui călărind păsări de vînt, întru cununii de pepeni cu genele muiate în tandre melancolii, cu buze de faguri aprinși în călcîie de domnișoară ce-și poartă mersul grațios spre întîlniri de ape pletoase și bărbați mirosind a mere dulci și zemoase. Cocoțate pe spinări de crengi, prunele se răsfață la soare, îmbăindu-se în mustul toamnei, miruit cu duh de rouă și zumzet de albine. Sînt ca niște stele de mir trecute prin scînteieri de dimineți cețoase și adieri de vînt cu schelălăit de ciulini văduvi rostogolindu-se în căutarea veșniciei.
Și iată că ele, prunele, nu au prejudecăți: în foșnet de dulci călătorii, o iau în pas cadențat pe cărări de pămînt reavăn, cu prăsilă de lună de var și gravuri de sfîntă crăiasă, gata de prorocit minuni. Pentru că ele s-au născut cu sîmburi întru nemurirea luminii de cer întins și miracole de poezii cosmice.
O, Doamne, ce bucurie să întîlnesc la tot pasul fete de prune și prinți de-albine, cu aripile lor de aer curtat de dulcea roadă a verii care începe să-și scrie testamentul, luîndu-și adio de la zburdălniciile lor, în sunetele de trompetă ale păsărilor nopții. Drumurile sînt tot mai străvezii de poezii, chiar dacă gașca ploilor, cu pițigăielile ei prelungi, a pornit mai rar la întîlnirea cu tunetele de bostan de la marginea cîmpului și cu ochii de broască din lacurile cu zîne-sînziene gata de măritat... Prin podul cerului se aud cum scîrțîie osii de brumă groasă și oale de must din curpeni de struguri cățui, cu licori de dezbrăcat femeile gingașe de rochița-rîndunicii, iar prunele stau cocoțate cu buricul galben-albăstrui, pregătite să ofere o iubire de țuică tandră într-un bordei cu cîntec de greier din talpa bunicului.
Și uite așa m-am îndrăgostit de straiele prunilor mei din grădina cu snopi de fîn cosit noaptea și răvășit de vîntul ce adie pe o coamă de la streașina casei, cît mai aproape de sufletul meu. Presimt cum, în zare, îngerii îmbrăcați în straie de mir galben se vor culca, de seara pînă dimineața, în gîlgîit de sărut de prună, cu parfum de puterea ursului, cu ochi de vultur îndreptați spre alte zări, cu întinderi de livezi cu fructe zemoase. Văd cum toamna se logodește cu nori de ape zburlite prin burlane, și eu o suspectez de trădare, pentru atît amar de prune căzute din brațele sale prin iarba cu lacrimi de păianjen și scripcă de greier, de care nu mă mai pot despărți.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”