O cunosc din ianuarie 1960. Mă trans­ferasem de la Universitatea din Timișoara la Universitatea din Bucu­rești. Am vizitat-o în casa în care locuia, în zona Cuțitul de Argint, cu soțul ei de atunci, Virgil Olteanu, redactor-șef la Editura ,,particulară” LITERA, după care s-au mutat pe Str. Luterană. Apoi fiecare ne-am văzut de carieră: ea actriță și eu viitor cadru didactic universitar, filolog pînă-n vîrful unghiilor. Casa din Luterană s-a demolat și s-a mutat pe Str. Vlad Țepeș, împreună cu dr. Ionel Matei, cu care se căsătorise în 1968.

Despre biografia sa am cunoscut multe lucruri din emisiunile de la Radio sau de la Tele­viziune. Așa am aflat că s-a născut pe 24 octombrie 1933. Tatăl era venit din Basarabia, iar bunicul patern, de origine rusă, fusese căsătorit cu o moldoveancă. Mama sa era din București, unde s-a născut și ea. Mărturisea că avea nostalgia Bucureștilor de altădată, cu oamenii lui mai buni, mai îngăduitori, mai demni. În București a făcut școala primară. În timpul războiului, casa în care locuia a ars, și familia a pornit în refugiu, oprindu-se la Lugoj. Aici a intrat la Liceul ,,Iulia Hașdeu”, apoi a ajuns la Brașov, tatăl ei fiind ofițer. A continuat școala la Liceul comercial. Din acea perioadă, păstra amintiri dragi: ,,Părinții mă puneau la treabă, și-l binecuvîntez pe tata, care spunea că numai prin activitate omul ajunge să știe, să cunoască viața din timp”. Anii de liceu au pregătit-o temeinic pentru viață: ,,Educația primită pînă la vîrsta majoratului, spunea ea, experiențele parcurse – iar generația mea a trecut prin momente foarte grele – profesorii noștri, adevărate enciclopedii, ne erau călăuze în hățișul multor impresii contradictorii ce ne asaltau din toate părțile”. A absolvit liceul cu notă modestă (,,mititică” spunea ea) și a fost repartizată funcționară la Poștă și Telecomunicații. Cînd a trebuit să opteze pentru ceva, a vrut să se angajeze în ansamblul armatei, ca dansatoare. Tatăl său a fost cel care a avut ideea să se ducă să dea examen la Institutul de Teatru, proaspăt înființat. Despre această cotitură din viața ei, spunea: ,,Eu nu m-am gîndit că o să ajung actriță, dar a existat de timpuriu ceva. M-am pomenit dintr-odată gîndind bine, recitînd bine, dansînd bine – toate acestea veneau în joaca mea”. S-a înscris la Institutul de Teatru, deși avea slabe speranțe că va intra, pentru că erau peste o mie de candidați. Din comisie făcea parte și Marcel Angelescu (1909-1977). Ea a început să recite o pozie, în grai bănățean. N-a spus-o pînă la capăt, și i s-a cerut să exprime un lucru trist. Atunci s-a gîndit la un fotbalist de la Brașov de care se îndrăgostise și a-nceput să plîngă. Apoi i s-a cerut să rîdă. A încurajat-o Amza Pellea, și Angelescu, încîntat de rîsul ei, i-a spus că o să facă sigur comedie. ,,Atunci, își amintea ea, m-am apucat de-un plîns, și-am plîns! Să arăt că pot face dramă. Mi s-a spus atunci că nu este de-ajuns să plîng eu, ci să-i fac și pe alții să plîngă”.

A făcut parte din ,,generația de aur” a actorilor care au absolvit facultatea în 1956, avîndu-i printre profesori pe Mihai Popescu, Tudorel Popa, maestrul Șahighian. Din promoția de aur, printre alții, au făcut parte Mircea Albulescu, Mitzura Arghezi, Flavia Buref, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Valeria Matei, Amza Pellea, Silvia Popovici, Constantin Rauțchi, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu, Sanda Toma ș.a. ,,Ni s-a spus «generația de aur» - explica ea -, pentru că în seria noastră de absolvenți toți au fost talentați, toți au fost apreciați de marile personalități ale teatrului și criticii românești, toți au mers la sufletul publicului, foarte pretențios pe vremea aceea, care i-a iubit și i-a așezat în primele rînduri ale actorimii românești”.

Imediat după absolvirea facultății, în septembrie 1956, a debutat în piesa ,,Ziariștii”, de Alexandru Mirodan. De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru: ,,Coana Chirița”, după Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirița 1986 și Chirița la Iași 1987), ,,Gaițele” de Kirițescu (1977), ,,Căruța cu paie” de Mircea Ștefănescu, ,,Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, ,,Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, ,,Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, ,,Autorul e în sală” de Ion Băieșu etc. Pe scena Teatrului Național a mai jucat în ,,Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în ,,Crima pentru pămînt”, o dramatizare după romanul cu același nume al lui Dinu Săraru. A făcut o carieră plină de succes și în Televiziune, unde a avut apariții memorabile în programele de varietăți și de Revelion. A făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea, jucînd-o pe Veta, soția lui Nea Marin, în numeroase show-uri TV și în filmul artistic ,,Nea Marin miliardar”. În toate rolurile, a fost strălucitoare, deși majoritatea regizorilor - ,,fiindcă probabil aveam volum”, spunea ea - au văzut-o în roluri de țărancă.

O mare prietenie a legat-o de Amza Pellea, băileșteanul care s-a-nălțat în bolți cerești și ni l-a lăsat în Parlament pe Sucă. Ea se considera a patra soră a lui (el avea trei). Pentru rolul Veta, a trebuit ,,să dea examen”: să vorbească în dialect oltenesc. Însă rolul colosal jucat de ea a fost cel al Chiriței. A studiat jocul lui Miluță Gheorghiu, spunînd că marele actor ,,era o scînteie, o flacără, un trăsnet”.

Draga Olteanu Matei era de un dinamism rar întîlnit, dar de o mare sensibilitate, pe care încerca să o ascundă cu grijă. Nu-i plăceau oamenii care-și plîng de milă, nu-i plăcea să-ți manifești slăbiciunile sau, Doamne ferește, să plîngi în fața ei. Și asta, ca nu cumva să fie impresionată și să devină și ea slabă. A știut să-și canalizeze sensibilitatea spre rolurile pe care le-a jucat. Cînd a acceptat un rol, s-a identificat cu el. Spunea că ,,atunci cînd bei un pahar cu apă trebuie s-o faci în așa fel încît celor care te privesc să li se facă sete”.

Cea mai mare bucurie a vieții ei a fost conviețuirea, timp de 44 de ani, cu soțul ei – doctorul Ion Matei: ,,Toate petalele celor 13 trandafiri galbeni, oferiți, în fiecare an, de soț, le păstrez”.

Multe aș mai avea de spus despre draga mea Draga. Cînd îi trimiteam cîte o carte nouă a mea, îmi mulțumea și-mi spunea că, în curînd, o să umple un raft. De fiecare dată cînd vorbeam cu ea, simțeam o lumină în suflet. Și iată că această mare actriță, care a jucat în peste 90 de filme, 50 de piese de teatru, avînd și nenumărate apariții la TV și prezențe la emisiunile de Radio, acest simbol al teatrului cinematogrfiei românești, a plecat să se întîlnească acolo Sus, în Ceruri, cu alți mari actori români. Ea va rămîne în inimile și în sufletele tuturor românilor, întregind curcubeul teatrului și cinematografiei românești. Să ne ștergem lacrimile de pe obraz și, ca buni creștini, să-i aprindem o lumînare ca să-i lumineze calea către Rai.

Dr. Elis Râpeanu