Dosar Microsoft: Dinu Pescariu susţine în instanţă că i-a plătit 4 milioane de euro lui Gheorghe Ştefan
  • 29-02-2016
  • 0 Comentarii
  • 149
  • 0

Principalul denunţător din dosarul „Microsoft“, Dinu Pescariu, a declarat miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că i-a plătit 4 milioane de euro fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, pentru intervenţiile pe care acesta trebuia să le facă la fostul ministru Gabriel Sandu.

Dinu Pescariu a dat o declaraţie în faţa judecătorilor, în prezenţa celor patru inculpaţi din acest dosar – fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, precum şi fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. La solicitarea magistraţilor, Dinu Pescariu s-a referit strict la implicarea lui Gheorghe Ştefan în această afacere, el fiind singurul inculpat care nu şi-a recunoscut vinovăţia. „În anul 2008, Claudiu Florică a venit la mine şi mi-a oferit o oportunitate de afaceri, respectiv licenţele Microsoft. Deoarece avea nevoie de sprijin financiar şi politic, m-a rugat să iau legătură cu Dorin Cocoş, care era prieten cu mine. Ulterior, am avut mai multe întîlniri cu Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan, iar la una dintre întîlniri a participat şi Gabriel Sandu. Am discutat cu Dorin Cocoş despre faptul că Gheorghe Ştefan avea influenţă asupra lui Gabriel Sandu, deoarece pe linie politică l-a ajutat să ajungă ministru şi putea să intervină la Gabriel Sandu pentru a-l determină să încheie contractul Microsoft“, a spus Dinu Pescariu. El a explicat că, la solicitarea lui Dorin Cocoş, i-a plătit lui Gheorghe Ştefan suma de 4 milioane de euro, prin intermediul unei firme off-shore. „La o altă întîlnire, la care a participat şi Gheorghe Ştefan, am discutat despre sumele de bani care ar fi rămas ca profit în urma afacerii. Ulterior, Dorin Cocoş mi-a indicat ce sumă urma să fie plătită şi către cine. Această sumă pe care urma să o plătim reprezenta preţul intervenţiei pe care aceştia urmau să o facă pentru ca afacerea să se încheie. Pentru Gheorghe Ştefan, suma transmisă de Dorin Cocoş era de circa 4 milioane de euro. Ulterior, Claudiu Florică mi-a dat coordonatele unei firme, unde urma să fie transferată suma pentru Gheorghe Ştefan. Firma respectivă se numea DD Land, iar banii au fost plătiţi de mine printr-un off-shore“, a mai spus Dinu Pescariu.

Tot acum, a fost audiat un martor, Cristian Colman, care le-a spus judecătorilor că, în anul 2009, a preluat o firmă prin intermediul lui Toni Răzvan, un apropiat al lui Gheorghe Ştefan. Colman a deschis mai multe conturi pe numele acelei firme, de unde extrăgea periodic sume de bani, de regulă cîte 10.000 de lei, care erau apoi înmînate lui Toni Răzvan. El a mai relatat că, la un moment dat, Toni Răzvan i-a dat un rucsac plin cu bani, pe care l-a dus unei persoane. La acest termen de judecată trebuia audiat şi Dorin Cocoş, însă avocatul acestuia a cerut o amînare, pe motiv că Dorin Cocoş a suferit o nouă intervenţie chirurgicală la un picior şi nu se poate concentra. De altfel, Dorin Cocoş se deplasează de mai mult timp în instanţă folosindu-se de o cîrjă. Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 9 martie, cînd vor fi audiaţi Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan. Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurînd posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi, implicit, permiţînd plata unor comisioane către persoanele implicate. Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocîndu-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, avînd la bază un necesar nefundamentat. „La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României“, precizează DNA.

Astfel, în primăvara anului 2009, a avut loc o întrevedere între Cocoş, Ştefan, Sandu şi alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere. „În cursul procedurii de achiziţie, pentru a asigura asocierii avînd ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Dorin Cocoş a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoş – 9.000.000 euro. Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încît să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea avînd ca lider D-CON.NET AG, în consecinţă, la 12.08.2009 a fost semnat un accord-cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare“, potrivit procurorilor.

Eusebi Manolache

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite