E iulie, și zorii zilei se destrăbălează cu cîntec de privighetoare pentru iubiri de căpșuni îmbrăcate în catrințe de iarbă sprîncenată, cu alai de ploi și fulgere șerpuitoare, cernite din cișmele de nori pestriți, pentru a răcori pămîntul însetat...  Cerul e buhăit de nesomnul de peste noapte din cauza veverițelor ce n-au încetat a chițcăi la vijelia vîntului, de teamă ca puii golași să nu cadă din cuiburile răspîndite în frunzișul copacilor.
Stoluri de grauri își iau zoborul pentru sfînta împărtășanie către dealul cu cireșele îmbujorate de razele soarelui, toarse din caiere de lumini argintate, spre bucuria lor pentru un ospăț de pomină.
Herghelii de cai sălbatici au împînzit luncile și crîngurile cu nechezatul lor, cînd pasc iarbă la umbra iepurelui, pentru a fi sprinteni la drumul pavat cu lăcrămioare și săpunaș de spălat ciubotele cucului. Regi și regine de trifoi vin să spună povestea copiilor de pîine, cu părinți de poezii melancolice. Greieri guralivi, cobzărind la spectacole cu furnici și hîrciogi poznași, dansează în lătratul cățeilor lunii. Toți sînt pregătiți pentru logodna lor cu brazdele acestea de pămînt, tatuate cu turtă dulce de floarea soarelui, purtînd pijamale de rouă numai bune de petreceri cu fete frumoase, pe culmi de măguri și singurătăți, întru împlinire de soartă.
E luna lui Cuptor, și de peste tot răsar fete morgane, la margini de păduri cu ghioluri de ape, adormite în lumina lunii, sub sălcii pletoase, gata să primească inelul de logodnă șlefuit din boabe de mărgăritar, întru toate fericirile de liniști patriarhale. Undeva, la marginea cîntecului de mierlă, se aude calendarul răsucindu-și filele – semn bun, întru dorință de iubire și dragoste adevărată, miză pentru totdeauna a grădinii cu fluturi dalbi. Obiceiul este de-a cînta cu glas de cuc, pentru spălarea dușumelelor izvoarelor, cu cele mai parfumate miresme de iulie feciorelnic, revărsat, pe aceste meleaguri, din scăldători de aorte dumnezeiești și cord înfrunzit de doruri multiplicate la guri de curcubeu ploios.
Cerul e ca o vitrină cu bijuterii etalate sub steaua încrederii și speranței, la un tîrg de cireșe cu obrajii bucălați și buzele rujate cu cele mai strălucitoare nuanțe de roșu, galben și negru, date de Dumnezeu pentru recunoașterea bunătății Sale.
Seara își lasă obloanele în boncăluitul cerbilor și dangăt de clopote de lună nouă, cu bursuci albaștri hălăduind prin bulboane de stele tînguitoare și rugi de mure, pentru o partidă de joacă și tumbe în univers.
E un iulie fierbinte și rareori răcorit de ploi vijelioase, iar faldurile dimineții revarsă-n cascade bucurii nestăvilite de plaje întinse peste tot.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”