Pe data de 12 martie, președintele țării noastre, domnul Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Nu am urmărit în direct evenimentul, ci am aflat despre el ulterior. Surprins de conținutul său am căutat pe YouTube un video ca să-l ascult și eu. Mărturisesc că, deși acesta a durat 8 minute, mi-a fost foarte greu să-l urmăresc integral.  De ce? Fiindcă de obicei nu pot asculta oameni care nu comunică nimic interesant în afară de slogane. M-am simțit cum probabil se simțeau cei din generația celor care erau tineri pe vremea comunismului, atunci cînd ascultau discursurile tovarășului Ceaușescu sau Dej, ori ale celor din conducerea de partid. Adică plictisit.
Finalul declarației m-a surprins, deși îl intuiam, dar speram ca în bancul acela în care atacantul dă gol, iar în reluare ratează, ca domnul președinte să spună altceva. Cum domnia sa nu mi-a făcut pe plac, m-am dus cu gîndul la mărturiile unor oameni bătrîni care-mi povesteau cum atunci cînd erau tineri, la ședințele de partid din fabrici sau cooperative agricole de producție, cînd se făceau propuneri pentru funcții de conducere, se trezea cîte unul care nu avea calități care să îl recomande pentru a fi numit, să se ridice în picioare și să spună: „Tovarăși, eu mă propun pe mine pentru această funcție”. Cam așa și președintele nostru.
Discursul a început prin prezentarea motivelor pentru care ar fi potrivit pentru această funcție pe care și-o asumă în numele țării noastre, deși el nu a făcut nimic concret în susținerea numitelor motive. A început prin a aminti cum „în urmă cu douăzeci de ani, drapelul României a fost arborat pentru prima dată la sediul NATO de la Bruxelles, marcînd ultimul pas în aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică” și a continuat spunînd că „sînt două decenii de cînd România este membră a celei mai puternice alianțe politico-militare, care, de 75 de ani, promovează democrația și libertatea, îi apără eficient pe membrii săi și a dezvoltat o rețea vastă de parteneri, alături de care promovează ordinea internațională bazată pe reguli”.
Asta mi-a amintit de un alt monolog al unui personaj celebru al românilor, care începea tot așa: „Sînt patruzeci de ani, mulți și puțini, de cînd Moldova îi ieși înainte cu răzeși, egumeni și popor, pe cîmpul de la Dreptate, și cum vru Moldova așa vrusei și eu. Că vru ea un domn drept, și n-am despuiat pe unii ca să îmbogățesc pe alții... că vru ea un domn treaz, și-am vegheat ca să-și odihnească sufletul ei ostenit...”. Ce-i drept, președintele nostru nu se ptrivește deloc cu caracterizarea Măriei Sale. N-a fost nici un președinte drept și nici unul treaz care să vegheze la trupul ostenit al patriei.
În discursul său însă, Iohannis a mai spus: „Valorile cardinale ale Alianței, printre care statul de drept, respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale, au reprezentat busola care ne-a ghidat spre consolidarea unei democrații autentice. În plus, extrem de important, umbrela NATO ne-a oferit cele mai puternice garanții de securitate din istorie. Nicicînd aceste garanții de securitate nu s-au dovedit mai relevante decît astăzi”. De care respectare a drepturilor și libertăților fundamentale vorbește? De cele nerespectate în pandemie, pe care și el le-a încălcat cu deciziile luate? Care stat de drept? Acela care pe unii ne ținea în casă și pe alții îi lăsa să plece în Germania să culeagă sparanghelul doamnei Merkel?
„Trăim în cele mai dificile vremuri din punctul de vedere al securității din ultimele decenii – spune domnul președinte – dar noi, românii, ne simțim protejați tocmai pentru că sîntem membri ai Alianței Nord-Atlantice. Un conflict militar în Europa este o realitate care în urmă cu cîțiva ani părea improbabilă. Rusia se dovedește a fi o amenințare gravă și de lungă durată pentru continentul nostru, pentru securitatea noastră euroatlantică. În aceste condiții, frontierele NATO capătă o importanță capitală, iar întărirea Flancului Estic, care include și România, va rămîne o prioritate pe termen lung”.
Noi, românii, ne simțim protejați că sîntem parte din NATO? Pe ce se bazează? Pe articolul 5? Atunci, greșește, fiindcă acel articol se aplică doar în anumite condiții extrem de precise și doar dacă statele aliate votează în Parlamente să-l aplice. Afirmă Iohannis că Rusia e o amenințare gravă și de durată pentru continentul nostru, iar eu întreb: de ce a ajuns astfel? Cine nu a aplicat acordurile de la Minsk, cine l-a lăsat pe Putin să scape nepedepsit după anexarea Crimeei și cine a stopat negocierile de pace de la Istanbul din martie 2021? Aliații noștri din NATO au făcut asta. Păi și atunci?
„În tot acest context complicat, țara noastră a dovedit că este un pilon de stabilitate și de securitate în regiune. Ca prioritate majoră, de la începutul primului meu mandat ca Președinte al României, am inițiat și negociat cu toate partidele parlamentare un Pact național care a prevăzut alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, iar acum am ajuns la alocarea a 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă resurse semnificative pentru dezvoltarea capacităților și a capabilităților noastre militare. Sîntem printre Aliații care au înțeles și și-au asumat de la început acest angajament. România a contribuit și contribuie la misiunile și operațiile NATO. Avem o prezență militară semnificativă în Balcanii de Vest, ne interesează în cel mai înalt grad și contribuim în mod direct la securitatea Mării Negre”. Acest motiv, argument, spuneți-i cum doriți, înseamnă că noi ne-am plătit „taxa de protecție” impusă de americani, însă în ceea ce privește interesul nostru de a contribui la securitatea Mării Negre, constat că el a rămas doar la stadiul de interes, fiindcă în 10 ani de cînd e Iohannis la cîrma țării nu l-am văzut făcînd nimic concret în direcția asta, cum ar fi dotarea armatei române cu nave de luptă capabile să se opună unei amenințări rusești.
Mai spune Iohannis că „susținem necondiționat Ucraina și contribuim consistent la susținerea puternică a partenerilor Alianței, în special a celor mai vulnerabili. Totodată, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, am adoptat strategii și măsuri pentru ca Armata României să se modernizeze complet și în același ritm cu Aliații noștri”. O susținem necondiționat? Dar de ce? Că așa zic americanii? Păi chiar și ei în ultimul an au început să arate că nu o mai susțin necondiționat. O susținem necondiționat să ce? Să-și distrugă țara și oamenii? Că pe ruși nu văd să-i bată pe cîmpul de luptă.
„Avem o vecinătate complicată cu Rusia, am fost tot timpul conștienți de riscurile și amenințările care decurg din această situație și ne-am pregătit temeinic pentru a le asigura cetățenilor noștri securitatea deplină”. Cum ne-am pregătit temeinic? Cînd? Acum doi ani știam că praful de pușcă necesar gloanțelor îl importam din Serbia. Ce pregătire e asta, să nu ai producția de război operațională în România?
O altă poveste spusă de Iohannis zice că „România nu s-ar fi putut dezvolta economic, nu ar fi atras capital și investitori care să contribuie la creșterea nivelului de trai dacă nu ar fi existat garanții solide privind securitatea națională. Iar aceste garanții sînt direct legate de modernizarea militară a țării noastre, dar și de apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică. În prezent, România este un membru respectat în NATO, la fel ca și în Uniunea Europeană. Este un statut pe care ni l-am cîștigat de-a lungul ultimilor ani, dînd dovadă de implicare, de predictibilitate strategică în ceea ce privește politica noastră externă și de securitate, de stabilitate, de profesionalism și de respect nemijlocit față de valorile fundamentale pe care sînt clădite Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană”.  
Dumneavoastră ați văzut capitalul și investitorii aceia străini care au contribuit la creșterea nivelului de trai al populației, că din ce știu toate marile companii internaționale care produc bunuri în România nu plătesc impozit pe profitul realizat aici, ci îl trimit în țările lor și cînd s-a pus problema să plătească la fel ca noi toți pentru veniturile și profiturile realizate aici au făcut scandal și presiuni ca să se sustragă de la această obligație. Eu unul nu am primit nici o contribuție în bani de la investitorii ăștia ca să trăiesc mai bine.
Legat de statutul țării noastre de membru respectat al NATO și al UE, aș vrea să știu: cum se manifestă respectul acesta? În ultimii ani toți ambasadorii americani ce s-au perindat pe aici și-au permis să ne dea lecții de democrație și să ne critice, deși statutul diplomatic nu le permitea să facă asta, cît despre respectul Uniunii Europene față de noi, vă amintesc doar cum ne tratează de cîțiva ani în problema admiterii noastre în spațiul Schengen.
„Mai mult, am acționat constant pentru a apropia cît mai mult cele două maluri ale Atlanticului, pentru că da, pentru noi relația transatlantică este esențială”. Aici întreb atît: cum am făcut asta? Erau cumva într-o relație tensionată SUA și UE, iar noi i-am apropiat? Am fost noi mediatori între UE și America? Ne ascultă ei pe noi? De cînd? Din acest punct, Iohannis începe să se apropie de „cestiune” și ne explică cum „ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice” pentru că „avem o înțelegere profundă, (…) asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rîndul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale, iar „Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO”.
Așadar, după ce ne-a spus cum prin toate acțiunile noastre de pînă acum și prin modul în care sîntem „strîns uniți în jurul NATO” (era să scriu „al partidului”), sîntem extrem de importanți pentru alianță, ne anunță că a decis să intre în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO.
M-a surprins nu doar anunțul, cît mai ales modul formal în care a fost făcut. Spun asta fiindcă statutul alianței NATO declară că „Selecția secretarului general se realizează prin consultări diplomatice informale între țările membre, care propun candidați pentru post. Nici o decizie nu este confirmată pînă cînd nu se ajunge la un consens asupra unui singur candidat. La sfîrșitul mandatului, titularului i se poate oferi să rămînă”. Acum probabil vă întrebați ce autoritate din țările membre propune candidatul pentru post. Regulamentul NATO zice că: „persoana este nominalizată de guvernele membre pentru o perioadă inițială de patru ani, care poate fi prelungită de comun acord”.
Ați auzit de la Marcel Ciolacu, în calitatea sa de șef al Guvernului României, vreo declarație cum că ar fi propus cuiva în mod expres ca președintele țării noastre să fie candidat la funcția de Secretar General al NATO? Eu nu am auzit, motiv pentru care consider că asumarea de către Iohannis a acestei candidaturi în numele României, în condițiile în care americanii, britanicii sau francezii, adică țările care sînt „primus inter pares” în NATO s-au pronunțat deja în a-l susține pe olandezul Mark Rutte, e un fel de „tovarăși, eu mă propun pe mine” de care aminteam la începutul acestui articol.
Nu sînt deloc mîndru de felul în care omul care reprezintă țara mea s-a comportat în această situație și-mi confirmă că am decis bine să nu-l votez nici acum 10 ani și nici acum 5. Mi-a demonstrat că nu e capabil să ocupe o asemenea demnitate și, în general, nici o alta, fiindcă nu are calitățile necesare pentru asta și ar face bine ca după încheierea mandatului să se retragă din viața publică și se bucure de privilegiile pe care i le dă statutul de fost președinte, pentru că nu aș vrea ca în cazul unui război al NATO cu, să zicem, Rusia, secretarul său general să fie un om care a dovedit deja că nu are nici un fel de competențe politice.
IOAN TEODOR