Fiind o chestiune de factură literară și logică, era de la sine înțeles că reproducerea în revista noastră a unor aforisme, vorbe de duh și alte proze scurte din opera lui Tudor Mușatescu și Teodor Mazilu reclama o introducție în aceste specii literare, care nu sînt la îndemîna oricui. Cel mai greu este cum să dibui începutul, căci, mai încolo, notațiile curg ca unse pînă spre final, care începe să se scrie singur. Exact cum este rînduiala cozonacului care, ca să fie bun, trebuie frămîntat doar cu pumnii, nu cu degetele, și cînd se dă la masă e musai să se desfacă în felii de sus în jos. Iar ca rețeta să fie completă, trebuie știut că la un kilogram de cozonac cu stafide, rahat sau cu nuci se bat fix 50 de ouă.
Și de mare ajutor mi-a fost moralistul Aurel Baranga, un tip uns cu toate alifiile, descoperit pe YouTube în mai multe filmulețe alb-negru date la TVR de atunci, în care spunea că toate comediile de la noi, de la arhitectura construcției și pînă la limbajul copiind canoanele comediei clasice, poartă amprenta lui Caragiale, unul dintre cei mai mari comediografi ai lumii.
Îi citisem comediile, adunate într-un volum tipărit de Editura ,,Minerva” în colecția ,,Biblioteca pentru toți”, atît de populară pînă în 1980. Și remarcasem un lucru: toate personajele masculine mai importante se numesc Cristea, Cristofor, Cristinoiu sau derivatele, după o logică pe care nici astăzi n-o înţeleg. Dacă se gîndise la Christos, nu vedeam legătura, căci toate erau personaje negative.
Mare șmecher Aurică Baranga: în volumul ,,Jurnal de atelier” relatează momentul cînd comedia satirică ,,Siciliana”, la care muncise atît de mult, a avut vizionarea în fața marilor ideologi şi activiști din sectorul cenzură. A ieșit un dezastru din cauza unor scene, replici și cuvinte incompatibile cu cerințele realismului socialist. Conflictul piesei se baza pe refuzul unor agronomi de a se prezenta la locul de muncă pe ogoarele patriei. Tovarășe, dumneata judeci sectar, generalizînd cazuri nerelevante. Eșți agentul lui Eisenhower, zice Aurel Baranga că s-ar fi stropşit la el un activist mai nedus la biserică. Ridică-te-n picioare, care arunci cu noroi în cuceririle noastre revoluționare! Ținînd cont că s-a muncit din greu la repetiții, cu mare caznă s-a aprobat premiera așa cum arăta atunci, urmînd ca, după aceea, piesa să fie scoasă de pe afiș. La reprezentația de a două zi, cine credeți că vine? Cel mai tînăr membru al CC, împreună cu soția, care spune, de față cu martori: bună piesă, dar trebuia și mai tare. Vino mîine să-ți dau o listă cu profesorii, medicii și agronomii care nu vor să se ducă la țară. Și piesa, nu numai că n-a mai fost scoasă de pe afiș, dar s-a jucat, ani întregi, cu casa închisă. Nu știu cine pe cine a plagiat, dar și Marin Preda, în romanul său, ,,Delirul”, ediția a doua, face să apară același personaj politic, de data aceasta, la vîrsta adolescenței, care este adus
acasă cu jandarmii și bătut, în fața părinților, să se învețe minte și să nu se mai țină de revoluții.
Tudor Mușatescu (1903-1971) este unul dintre numeroșii noștri come­diografi crescuți la umbra lui Caragiale, dar care, prin harul său, și-a făcut un nume printre maeștrii comediei de moravuri, devenind foarte popular. Tudorică Mușatescu a avut nenumărați prieteni și a scris mult teatru, activitate de care s-a apucat de timpuriu, romane și proză scurtă, epistole și versuri. Multe dintre scrierile sale au scăpat de eroziunea timpului, fiind citite și astăzi cu mare plăcere, desigur, cine are norocul să-i găsească volumele la anticariate.
Tudor Mușatescu este părintele celebrului personaj Spirache Necşulescu din capodopera ,,Titanic-Vals”, jucat de marii actori Radu Beligan, Birlic sau Dem Rădulescu. El este prototipul omului simplu din provincie, care practică o muncă umilitoare la Prefectură și găsește satisfacții în sînul numeroasei sale familii, crescînd porumbei, citind jurnalul și întîlnindu-se cu amicii. Dar, într-o zi, i se întîmplă o nenorocire: se îmbogățește, pe neașteptate, în urma morții fratelui său, milionar. Aluzia e clară: nu-i da noroc de bani săracului, fiindcă nu știe ce să facă cu ei. Familia parcă turbează: fiecare vrea cîte ceva, să uite condiția mizeră de pînă atunci. Parvenitismul face prăpăd. Și uite-l pe Spirache gata-gata să ajungă şi parlamentar, căci cu banii deschizi orice ușă. De tot hazul este scena cînd Spirache se roagă de alegătorii săi să nu-l voteze, fiindcă știe că nu poate să le dea nimic. Înduioşătoare naivitatea şi onestitatea personajului nostru, copiată de la umoriștii francezi de după Eugène Labiche. De reținut oximoronul Spirache Necşulescu care nu e bun de politician fiindcă nu știe să mintă și avocatul Rădulescu-Nercea, geambaș de miniștri, situație întîlnită și la politicienii noștri de astăzi.
Umor popular și de calitate gă­sim și în proza scurtă a lui Tudor Mușatescu: ,,maxime”, calambururi, dialoguri spu­moase. O lungă serie de ,,maxime” apăruse în fosta revistă ,,Contemporanul” pînă la moartea scriitorului. Din povețele unui calendar: ,,Omul moare cu zile și calendarul cu file”. Din Jurnalul unei pălării: ,,Sarcina pălăriei este să acopere numai capul, nu şi ceea ce se află în el”. Dicționarul umoristic al limbii române: ,,Afecțiune - Dragoste care și-a aranjat dreptul la pensie”. ,,Balama - Compromis între stai și du-te”. ,,Boccaccio - Crucea de piatră a literaturii”. ,,Fustă - Poale lungi, minte scurtă (învechit)/Poale scurte, minte ioc”.
Și scurtele dialoguri sînt spumoase, motiv pentru care au devenit, cu timpul, muşatisme.
– De ce vaca aceea nu are coarne?
– Fiindcă e cal, domniţă.
* * *
– Uite, mami, un peşte roşu.
– Nu, puişor, acela e un fluture.
* * *
– Medicul mi-a recomandat băi de soare  pentru reumatismul meu.
– Reci sau calde?
* * *
– Cura de slăbire a soţiei tale a dat rezultate?
– Foarte bune. Săptămîna trecută a dispărut cu totul.
* * *
– De ce ai furat, mă, automobilul?
– Credeam că  nu mai are stăpîn.
– ?!...
– Păi, dacă era parcat în faţa cimitirului…
,,Maximele” (,,Spiritele”) sînt, de fapt, aforisme mai mult sau mai puțin inspirate. ● ,,Nu te grăbi să rîzi de cel care a făcut pasul înapoi și să-i întorci, cu dispreț, spatele. Poate că vrea să-și ia avînt”. ● ,,Este un adevărat bărbat individul care nu uită niciodată ziua de naștere a soției, dar nu știe cîţi ani are”. ● ,,Agentul era atît de secret, încît nici soţia nu l-a recunoscut”.
● ,,Ultima tăcere i-a adus un doctorat în filozofie”.
Bucureșteanul Teodor Mazilu (1939-1980) a fost un scriitor prolific: romane și proză scurtă, comedii și versuri, toate cu niște titluri neobișnuite: ,,Proștii sub clar de lună”, ,,Pelerinaj pe ruinele unei iubiri pierdute” sau ,,Împăiați-vă iubiții”. În opinia criticii, Teodor Mazilu a creat un gen nou, ceva între comedie și tragedie, în care sistemul de valori a suferit mutații mai aproape de moravurile și aspirațiile societății românești din anii ’70-’80. El a dezvoltat teoria omului cu păcate – canalia, impostorul, ființa mediocră, frivola fără scrupule –
care provin din așa-zisă lume bună, burghezia pro­letară, generatoare peste decenii a capitalismului sălbatic și de cumetrie, angajat într-o direcție pe care nici el nu o cunoaște. În felul acesta, Teodor Mazilu a creat teoria labruyerismului, tot un fel de ,,caractere” care prindeau viață fără să le stingherească cineva în fosta societate comunistă. ,,Din păcate, scrie prof. Ion Rotaru, spre deosebire de Caragiale, Cehov sau Eugen Ionescu, Mazilu nu finalizează dialogul soț-soție, întîlnit în mai toate scrierile lui, printr-o poantă și nu dezvoltă caracterele în direcția componentei lor psihologice”. Revenind la bestiarul care-i populează scrierile, Teodor Mazilu dă viață unor falsuri care trăiesc niște ,,drame ale bunei-stării” (desigur, socialiste). De aceea, toți aleargă după titluri acade­mice, catedre universitare, Luchieni şi Raffaeli, vile complet mobilate şi automobile de lux, excursii în străinătate, visuri care vor prinde viaţă ceva mai tîrziu, cînd comuniştii vor construi capitalismul.
● ,,Depresiile sufletești sînt pri­vilegii ale celor cu bani la ciorap”. ● ,,Nu zic să o iubești, Antoane, dar măcar du-o la cinema”. ● ,,Dispariţia lui va aduce atîta ușurare, încît în marile orașe, Tokyo sau Paris, vor avea loc serbări cîmpeneşti cu bere și mititei”.
● ,,Dragă, uite ce înțelegere vreau să stabilesc cu tine încă de la început: în timp ce eu nu te întreb cu cîte femei umbli, nici tu să nu mă întrebi cîţi bărbați vin aici în lipsa ta”. ● ,,Oamenii cinstiţi nu sînt decit niște indivizi care vor să-și vîndă liniștea la un preț cît mai mare”. ● ,,Manole îl privea pe cel din fața lui, care își dorea să fie un cap pătrat, cînd, de fapt, era chiar un cap pătrat. «Ah, de ce n-am avut și eu un cap pătrat?, zice el, de ce mi-a plăcut să gîndesc creator?»“. ● ,,Gogu n-avea nici studii, nici talent organizatoric și nici experiență. Avea, în schimb, ca o compensaţie, perspective în muncă”. ● ,,Dacă mă iubeşti, Ortanso, te rog să mă iubeşti cu convingere, să sufăr şi eu cu adevărat”.
● ,,Averea mea e laşitatea, prietene”. ● ,,Mi-ai promis și mi-ai jurat că o să mori devreme, Costică, să mă bucur și eu de tristețea văduviei”. ● ,,Am o răbdare flaubertiană, madam Cuculeț”. ● ,,N-am avut încotro: trebuia să mă culc cu urîţenia aia. Altfel, ar fi umplut instituția că sînt impotent”. ● ,,Mie nu-mi place să fiu șef. Mie îmi place să fiu mic și să tremur de frică. Cu cît ești mai mic, cu atît ești mai mare”. ● ,,Nu dau doi bani pe tine, Costele: ești un turnător ordinar
și fără dicție”. ● ,,Cu sînii mei mici, ah, ce viață monotonă duc”.
PAUL SUDITU