- 18-01-2017
- 0 Comentarii
- 139
- 0
Braşov, Noul Ierusalim „Mayaşii şi dacii spun că trăim acum «între lumi», sau în timpul Apocalipsei”, este ultimul subcapitol al cărţii. Cea de-a cincea lume a Mayaşilor şi Dacilor s-ar fi terminat în 1987. „Nu vă spune nimic locul şi anul în cursul căruia România fost zguduită de un puternic eveniment. Braşov – locul unde peste ani va începe construcţia Noului Ierusalim. Cea de-a şasea lume începe în 2012. Aşa că, în prezent (cartea este scrisă în 2010 – n.r), sîntem «între lumi». Aceasta înseamnă că ajutorul ar fi revelat. De asemenea, înseamnă pentru noi să ne rezolvăm atît la nivel individual, cît şi colectiv”, scrie Secureanu. El a făcut mai multe consideraţii privind sanctuarul Sarmizegetusei şi calendarul folosit de daci. El atrage atenţia asupra unei abateri de 15 grade la absida centrală, dar care ar fi fost făcută cu bună ştiinţă de către daci, şi nu din eroare.„Dacii se închinau la Sfînta Treime” „Ne arată că anul dacic începe la 22 decembrie, la Solstiţiul de iarnă, iar neamplasarea precisă a Absidei Centrale pe direcţia Răsăritului Soarelui la Solstiţiul de Iarnă ne arată nu o eroare de proiectare, sau de construcţie, sau de măsurare, ci este o mărturie în credinţa zalmoxiană că dacii nu se închinau creatorului, unui zeu precum soarele, dar fără a fi confundat cu acesta. Zeul dacilor nu era reprezentat prin statui sau chipuri, ci era reprezentat prin soare. Precum soarele este unul, aşa şi zeul lor este unul, precum soarele dă căldură, lumină, viaţă şi fără el nimic nu ar putea supravieţui, tot aşa şi zeul dacilor, fără el, fără lumină şi căldura iubirii sale lumea ar dispărea. Acesta este mesajul peste milenii al preoţilor călugări zalmoxieni celor pregătiţi să-l primească: geto-dacii se închinau Maivîrstnicului (Tatăl) şi Fiului acestuia, Isus Christos (Îi Sus; Hris = Aur; Tos, Teos = Zeu, Dumnezeu) şi Sfîntului Duh. (ultimele propoziţii sînt scrise cu majuscule – n.r.)”, dezvăluie Secureanu.Cea de-a şase lume ar fi nescrisă „Dacă geto-dacii ar fi fost politeişti, avînd aceiaşi zei ca grecii şi romanii, atunci ar fi o enigmă (dacă nu o blasfemie) de ce latinii, după cucerirea Daciei, au dispus distrugerea Sanctuarelor din ansamblul de Sanctuare de la Sarmizegetusa Regia. Templele închinate aceloraşi zei, cărora latinii se închinau, ar fi fost inutil de dărîmat, întrucît cuceritorii le puteau folosi mai departe. Alta era situaţia dacă era un Zeu (sau mai mulţi) complet diferit de Pantheonul greco-latin. Cum adepţii politeismului geto-dac afirmă că strămoşii noştri se închinau lui Hermes (Şermeş – Şarmaş – Şarmoş – Armoş – sarmas – Sarmis. „Sarmis-e-getusa” = Hermes e Viteazul, Apărătorul), lui marte, Jupiter etc. Rămîne de administrat (şi de explicat) curajul latinilor de a distruge Templele acestor zei, la care ei însişi se închinau, în loc de a le aduce ofrande drept mulţumire pentru victoria obţinută împotriva dacilor. Ciudat mod de a răsplăti ajutorul zeilor în război. Însă noi credem, mai curînd, că dacii erau monoteişti (deci complet diferiţi de latinii politeişti), iar cînd romanii i-au învins, au învins şi divinitatea unică geto-dacă, şi în acest caz, distrugerea Sanctuarelor era nu numai permisă, ci şi obligatorie pentru a arăta celor rămaşi în viaţă că nu numai armata romană este mai puternică, ci şi zeii romanilor, Astfel, distrugerea Sanctuarelor capată sens în această viziune monoteistă dacică. Cea de-a şasea lume a Dacilor şi Mayaşilor este, în prezent, nescrisă. Aceasta înseamnă că depinde de noi, ca şi cocreatori, să începem noua lume şi civilizaţie pe care o dorim acum”.„Vom trece dincolo de timp şi de noţiunea de bani” (1) „Mayaşii şi Dacii, de asemenea, mai spun că pînă în 2012 vom depăşi tehnologia, aşa cum o cunoaştem acum. Vom trece dincolo de timp şi de noţiunea de bani. Vom fi intrat deja în cea de-a cincea dimensiune; după ce am trecut de a patra dimensiune, planeta Pămînt şi Sistemul Solar vor intra în sincronizare galactică cu restul Universului. ADN-ul nostru va fi «înnobilat» (în lume au apărut deja cazuri de copii purtători ai celei de-a treia spirale ADN – evoluţii genetice atent monitorizate de Serviciile Secrete).
(va urma) („Adevărul“)
16.0 C