Motto: ,,Gîndul atîtor vieţi risipite numai pentru a fi învinse la sfîrşit era pentru mine un chin ce îmi întuneca ceasul de triumf”, MARIA, regina României Mari

În plină decădere a nivelului cultural și de transformare a românilor într-o populație gregară, mimetică, ,,talibană”, doi dintre puținii parlamentari de prim rang al științei și conștiinței politice au inițiat o lege interesantă, prin care ,,se declară ziua de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon”. Din păcate, legea a fost imediat politizată – fiind extinsă către două extreme nefirești: una, că ar fi un fel de zi națională - un fel de 1 Decembrie care ,,îi enervează pe unguri” – și a doua, că e o manevră ,,pesedistă” și populistă. În realitate, legea introduce o necesară doză de respect pentru istoria politicii și diplomației românești, dar și pentru construcția europeană modernă. În plus, reprezintă un gest de normalitate nu numai românească, dar și internațională – într-o Europă care se vrea comunitară, deci are valori ce trebuie onorate în comun.

Să citim cu atenție ce au dorit inițiatorii - în lege se spune clar: ,,În scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon se organizează, la nivel național și local, manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon”. Or, de aici se vede că autorii, Titus Corlățean și Șerban Nicolae, nu au propus manifestări de masă sau transformarea într-o zi de manifestare a naționalismului. Nu, pentru că naționalismul curat are legătură cu acțiunea directă, masivă a poporului și, ulterior, a națiunii române – și se regăsește firesc acolo unde românii și-au făurit destinul: Alba Iulia - 1 Decembrie 1918, București - 9 mai 1877, București și Iași - 24 ianuarie 1859, Blaj - 15 mai și Filaretul Libertății - 15 iunie 1848, Padeș - 23 ianuarie 1821. Sigur, sînt date reprezentative pentru perioade de timp și episoade naționale eroice, cu număr uriaș de jertfe și dovezi de totală dăruire pentru țara… de care azi ne batem joc. Și îi lăsăm și pe alții să-și bată joc.

În schimb 4 iunie, Trianonul, este o zi în care merită onorați mari oameni ai României, a căror muncă NU a lăsat puterile lumii să-și bată joc de jertfa și voința românilor. Și aceste manifestări trebuie făcute de oameni care știu despre ce este vorba – și care prețuiesc cu adevărat munca, inteligența, abilitatea și mai ales patriotismul Reginei Maria, al lui Titulescu, Ion I.C. Brătianu, Vaida Voievod, Iuliu Maniu, Ion Cantacuzino și al tuturor celor care au făcut marile puteri să accepte voința și sacrificiile poporului român. Este o zi în care puținii oameni politici de valoare, oamenii de cultură, de știință – elitele de azi – trebuie să își manifeste respectul în onoarea înaintașilor lor. În acest fel se creează puntea dintre generațiile de conducători – și este șansa de a modela conducători pentru viitor, după modelul marilor români ai episoadelor glorioase ale trecutului.

Trianonul a fost finalul unei suite de „bătălii” duse de cei menționați și de alți oameni de frunte, puține finalizate cu acte oficiale, altele consemnate în memorii și jurnale, cele mai multe rămase necunoscute – dar care toate, în final, au dus la acel 4 iunie.

Repet, Trianon nu este despre naționalism și serbare populară – ci despre onorarea unei elite, a unor mari oameni pe care România Mare, ca Națiune Mare, i-a avut. În rest, noi trebuie să încălzim zilnic naționalismul curat, patriotismul; dar acea zi este a lor, a celor mari din România Mare. 

De fapt, cei doi prieteni ai mei, Titus și Șerban, pe care îi respect pentru tot ceea ce fac, au redat României - aflată în mare decădere spirituală și morală – un punct de reper ca un reazem: celebrarea inteligenței politice românești. Despre asta e 4 iunie – și, fără să fiu răutăcios, nici nu mă așteptam ca promotorii ,,plăcuței suedeze”, în cap cu Iohannis, să înțeleagă asta.

Îmi permit să citez cîteva pasaje din textul publicat pe 4 iunie de președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop:

,,Pentru români, cehi, slovaci, croați etc., momentul culminant al schimbărilor a fost toamna anului 1918. Tratatul de la Trianon înseamnă pentru aceste popoare doar desăvîrșirea procesului, prin consfințirea internațională a unei realități preexistente. În viziunea acestor popoare, nu marile puteri au creat România Întregită, Slovacia (în cadrul Cehoslovaciei) și Croația (în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaților și Slovenilor), ci chiar popoarele respective, prin elitele lor, în urma mișcărilor de emancipare națională. Este clar pentru oricine că nu Trianonul a hotărît destrămarea Imperiului Austro-Ungar, ci chiar națiunile care nu au mai vrut să trăiască în «închisoarea popoarelor».

Pentru români, Tratatul de la Trianon nu are cum să fie considerat drept înfăptuitor al unirii Transilvaniei cu România, din moment ce acest document a oficializat doar, în plan internațional, o realitate mai veche. Unirea provinciilor românești, inclusiv a Transilvaniei, cu România nu s-a făcut în urma tratatelor încheiate de învingători cu statele învinse (prin urmare, nici în urma Trianonului), ci datorită mișcării de emancipare națională, culminate cu deciziile luate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia. Tratatul de la Trianon nu a hotărît unirea Transilvaniei cu România, ci doar a consfințit în plan internațional actul înfăptuit de români în 1918. Frontierele României Întregite nu au fost recunoscute doar la Trianon, ci și la Saint Germain (granița de nord-est a României, cu Polonia), Neuilly-sur-Seine (granița de sud-est, cu Bulgaria); astfel, pentru români, Trianonul este doar un episod juridic, legat de granița de vest a României (este drept, extrem de importantă), din epopeea Marii Uniri. (…)

Evident, Tratatul de la Trianon are importanța sa internațională și națională greu de estimat și imposibil de minimalizat: el a legitimat voința dreaptă a poporului român și ne-a întărit în plan internațional o moștenire scumpă”.

* * *

Adaug totuși un comentariu ,,naționalist”, de esență ,,suveranistă”: dacă ar fi după mine, aș da o lege pentru definirea ca sărbătoare populară a zilei de 2 mai, în amintirea acelui act de voință suverană al lui Alexandru Ioan Cuza, ,,Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris”. Atunci, la cea dată, marele domnitor a supus VOINȚEI poporului român, prin ,,plebiscit”, modificarea deciziei Marilor Puteri, în sens și interes național. A fost, practic, primul ,,referendum constituțional”. După acest plebiscit, desfășurat între 10 şi 26 mai 1864, Cuza Vodă, cel intrat în suflete și legende, a putut face marile sale reforme, a putut da pămînt țăranilor și să-i elibereze de clacă… Și să fie ulterior dat jos prin efortul partidelor și al „Europei”, care doreau ,,Domn străin”. Ca și acum.

Da, acel act de suveranitate, culminat prin voința populară, ar merita o Zi Națională, pentru popor! E o zi a lor, a tuturor românilor!

Trianonul e al elitelor românești, care au meritat pe deplin acest titlu, ca și toate onorurile unei zile dedicate lor.

P.S. Ei bine, poate chiar ideea că Ziua Trianonului readuce în conștiința publică faptul că România a avut elite capabile să influențeze marile puteri produce panică în cercuri atlantiste, care doresc transformarea completă a României într-o colonie – exemplu de obediență. Cum să admită aceste cercuri că, la un moment dat, oameni de stat români au spus NU condițiilor Europei și Americii, obținînd ce trebuia pentru țară. Aceste cercuri se zbat să șteargă amintirea împlinirilor României sub Ceaușescu – deci cum să permită sărbătorirea elitelor României Mari?!

DRAGOȘ DUMITRIU